Demersul de înființare la Râmnicu Vâlcea a unei sucursale a Politehnicii și-a stabilit primele etape

303 0

Printr-o scrisoare transmisă primarului Mircia Gutău înainte de Paști, rectorul Universității Naționale de Știință și Tehonologie Politehnica București, Mihnea Costoiu, a confirmat decizia instituției de învățământ superior de a înființa o sucursală la Râmnicu Vâlcea, care, într-o primă fază (până la reabilitarea terenurilor și construcțiilor deținute la limita cu comuna Vlădești), își va desfășura cursurile în spațiile fostului liceu Oltchim. După cum se motivează în document, demersul Politehnicii se înscrie în contextul dorinței de „extindere a serviciilor universității în mai multe regiuni din țară cu obiectivul de a crește rata de angajare și a reduce gradul de tensionare a pieței muncii”. Următoarele etape în concretizarea acestei intenții vor consta în demararea de către Primăria Municipiului a unor lucrări de modernizare a sălilor de la parterul clădirii școlare din bulevardul Nicolae Bălcescu, precum și în organizarea în Râmnicu Vâlcea a unei ședințe a Senatului Universității Politehnica București, în cursul acestei veri.

Biroul de Presă

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *