Spectacol de zile mari, la Sărbătoarea Dăeştiului! Luis Gabriel, Olguţa Berbec şi Remus Novac, Formația Triton vor concerta la Valea Albă, alături de alţi artişti îndrăgiți

188 0

În week-end-ul care urmează, mai exact sâmbătă, 20 iulie şi duminică, 21 iulie, comuna Dăeşti îmbracă straie de sărbătoare. Primarul George Popolan, alături de colegii din aparatul administrativ, Primăria și Consiliul Local, organizează Sărbătoarea Dăeştiului. Vor fi două zile pline de distracție și muzică bună. Evenimentul, care se va desfășura în locația obținuită din ultimii ani, pe baza sportivă „Dumitru Corneș”, din Valea Albă, debutează sâmbătă după-amiază cu un recital al îndrăgitei interprete de muzică populară Maria Militaru. Imediat, pe scenă va urca Andra Dincă, iar de la 19.00, localinciii şi invitații se vor putea bucura de melodiile renumitei artiste de muzică populară Olguța Berbec, care va cânta alături de Remus Novac. Ionela Petria și Ane Mary vor încheia prima seară de petrecere de la Dăești. Nu vă obosiți prea tare pentru că duminică, 21 iulie, se anunţă un adevărat maraton al distracției. Programul manifestărilor începe imediat după prânz. Începând cu ora 13.30 vor putea fi urmăriți Denis Vișan, Viorel Papuc, Tatiana Mărcoianu, Luigi şi Andreea, Adina Roșca și Cătălin Doinaș. De la 19.30, prietenii dăeștenilor, frații din Țicleni ce formează trupa Triton, vor asigura buna dispoziție. Unul dintre cele mai aşteptate momente artistice va avea loc începând cu ora 21.00. Luis Gabriel concertează la Dăești! Aşadar, luați-vă pantofi comozi, hidratați-vă corespunzător şi bucurați-vă de spectacol, în week-end, la Sărăbătoarea Dăeştiului! Evenimentul de la Valea Albă va fi prezentat de lonela Petria şi Mădălina Mitu și se va încheia cu un spectacol pirotehnic. Primarul George Popolan a mai anunaț că transportul, la stadionul din Valea Albă, pentru cetățenii din satele Fedeleşoiu și Sânbotin, va fi asigurat de Primăria Dăeşti.

sursa: arenavalceana.ro

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *