Un nou aur pentru Amalia Lică: a intrat cu 9,67 la liceul la care a visat!

376 0
Cea mai bună junioară de la gimnastică ritmică a primit vestea mult așteptată chiar înainte de startul Cupei Mondiale de la Cluj, acolo unde le face galerie senioarelor din lotul României.
Amalia Lică își trece în palmares încă o reușită! De această dată, nu sportivă, ci în plan personal.
“Am aflat că am intrat la liceu. Sunt foarte fericită, am scris la toată lumea și pe cine a interesat și pe cine nu a interest. Voi fi la Liceul Anghel Saligny, profil sportiv și sunt foarte fericită, am avut media 9,67 “ –Amalia Lică, componentă a lotului național de junioare de gimnastică ritmică al României.
Ama a studiat mult pentru acest examen.
„Am învățat de la începutul anului școlar, din septembrie anul trecut și până în ultima zi. A fost cel mai greu examen al meu pe hârtie, dar la gimnastică este mult mai greu” –Amalia Lică, componentă a lotului național de junioare de gimnastică ritmică al României.
Sportiva va fi în tribună și le va face galerie colegelor sale mai mari la Cupa Mondială care începe azi la Cluj .
„E foarte interesant să stai și să te uiți și să nu concurezi. De fiecare dată când merg îmi susțin colegele încerc să țip cât mai tare, să le încurajez cât pot de bine” –Amalia Lică, componentă a lotului național de junioare de gimnastică ritmică al României.
Sportive din 20 de țări participă la Cupa Mondială de la Cluj-Napoca
De azi până duminică, orașul Cluj-Napoca va fi gazda ultimei mari întreceri de gimnastică ritmică de dinaintea Jocurilor Olimpice.
 Irina Deleanu, președintele Federației Române de Gimnastică, este sigură că va fi un turneu puternic.
„E cea mai mare competiție înainte de Jocurile Olimpice, este o întâlnire a starurilor la Cluj, acolo unde-i invităm pe toți iubitorii sportului de calitate să le încurajeze pe sportive, într-un adevărat spectacol al grației” – Irina Deleanu, președintele Federației Române de Gimnastică Ritmică.
Șefa de la gimnastică ritmică speră ca publicul să vină în număr cât mai mare la BT Arena.
„Contează foarte mult publicul, pentru că un sportiv care se simte susținut de public chiar concurează cu plăcere și concurează mai bine. Este mai susținut emoțional. Noi ne mândrim cu faptul că la Cluj a fost sala plină și încercăm din an în an să atragem tot mai mulți spectatori în sălile de ritmică. Poate și cu aceste rezultate vom reuși să umplem sălile de ritmică atunci când organizăm competiții de mare anvergură cum ar fi Cupa Mondială, Campionate Europene sau Mondiale” – Irina Deleanu, președintele Federației Române de Gimnastică Ritmică.
Biletele pentru Cupa Mondială de gimnastică ritmică de la Cluj-Napoca se mai găsesc și se pot cumpăra accesând link-ul: https://www.iabilet.ro/bilete-fig-moov-leasing-rhythmic-gymnastics-world-challenge-cup-98752

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *