CS Păuşeşti Măglaşi a reușit să obțină o victorie categorică la primul meci după promovarea în Liga a IV-a. S- a impus cu scorul de 5-1 în confruntarea cu o echipă reînființată, Viitorul Voiceşti.
„Am ratat foarte mult. Dacă ne intrau de la început golurile, diferența era și mai mare. Când nu bagi mingea în poartă din situații clare, jocul te pedepseşte. Am fost conduși cu 1-0. Dorin Rădoi a marcat pentru oaspeți. Până la pauză am întors scorul. Pătraşcu și Rizea au marcat, din şuturi de la 20-22 de metri. A fost 2-1, apoi, în partea secundă, ne-am desprins și mai mult. Zanfir (n.r.- care tocmai s-a întors de pe meleaguri egiptene, unde şi-a petrecut vacanța) a plecat singur cu balonul la picior și și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor. Au mai marcat Duminică și Predulete, după un corner executat de Ovidiu Creangă. A fost bine, atmosfera frumoasă, tribuna plină, la stadionul de la Băile Olăneşti, cum ne așteptam, chiar dacă jucăm sâmbăta”, a precizat Gică Marga, antrenorul secund de la Păuşeşti Măglași. Claudiu Dumitru nu a putut fi prezent la acest meci de debut al campioanei en-titre de la Liga a V-a, în Liga a IV-a.
sursa: arenavalceana.ro