Campioana olimpică a României, la maraton, Constantina Diță, vine la Memorialul „Constantin Teofilescu”, de la Drăgăşani

269 0

Peste o săptămână, mai exact sâmbătă, 2 noiembrie, începând cu ora 10.00, pe stadionul Municipal, din Drăgăşani, va avea loc cea de-a XIII-a ediție a Concursului de Alergare „Memorial Constantin Teofilescu”. Înscrierile se fac la locul de start. Vor fi probe pentru sportul şcolar, dar şi pentru cel de performanță, astfel, pentru cls. l-ll: 400 m (categoria de vârstă 2015-2016); cls III-IV: 400 m (categoria 2013-2014), cls V-VI: 800 m (2011-2012), cls VII-VIII: 800m/1200 m (2009-2010), cls IX-XII: 1200m/1600 m (2005-2008).
„Chetuielile de participare (transport,cazare, masă) vor fi suportate de către şcolile participante. Cheltuielile de organizare vor fi suportate de Primaria Mun. Drăgăşani, Liceul Tehnologic Bratianu Dragasani – Clubul Sportiv Scolar, A.J.A. Vâlcea, D.S.T.J. Vâlcea şi sponsori. Se vor acorda premii primilor 3 clasaţi, atât la feminin, cât şi la masculin. Premiile constau în bani, medalii, diplome, iar până la locul 5, diplome. Categoriile de premiere vor fi: masculin și feminin, clasele I-II, III-IV, V-VI, VII-VIII și IX-XII. Premiile în bani vor fi anunțate până la data concursului. Pe toata perioada desfășurarii competiției atletice, asistenţa medicală va fi asigurată de către Serviciul de Ambulanța Vâlcea printr-o ambulanță de tip B2 şi un punct sanitar la locul startului. Profesorii vor avea asupra lor tabel cu viza medicală sau adeverințe medicale, astfel încât elevii să poata concura. Pentru orice detalii, vă stăm la dispoziție”, au transmis organizatorii. Pentru orice altă informație, profesorul Cristi Orza, de la Liceul Tehnologic Brătianu, din Drăgăşani, vă stă la dispoziție la nr. de telefon: 0740311488. Așadr, vor fi probe de 400, 800, 1200 şi 1500 metri. Ca în fiecare an se anunță o prezență numeroasă şi valoroasă, cu sportivi de pe plan local, dar şi naţional. La acest eveniment de top din Drăgăşani a confirmat prezența și o mare atletă a României, campioana olimpică la maraton Constantina Diță. Aceasta a câştigat aurul olimpic în 2008, la Beijing. De atunci, nimeni din țara noastră nu a mai reuşit să atingă aceasta performanță, la maraton. Are un palmares bogat, cu un aur la Mondialele de semimaraton, de la Edmonton, un bronz la New Delhi, dar şi un bronz la Mondialele de Maraton de la Helsinki.

sursa: arenavalceana.ro

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *