DISPOZIŢIA NR. 9613 privind convocarea Consiliului Local în şedinţă ordinară

49 0

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea;

În temeiul prevederilor art.133, alin. (1) coroborate cu prevederile art.134, alin.(1), lit.a), alin. (3), lit.a) și ale art.155, alin.(1), lit.b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, emite următoarea

 

D I S P O Z I Ţ I E :

Art.1. (1) Se convoacă în şedinţă ordinară, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, în data de 18.12.2024, ora 10.00, în sala de ședințe a Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, strada General Praporgescu nr.14.

(2) Ședința se va desfășura prin participarea fizică a membrilor Consiliului Local.

(3) Ședințele comisiilor de specialitate se vor desfășura în sala de ședințe a Primăriei municipiului, cu cel puțin o zi înaintea ședinței Consiliului Local, la ore diferite pentru fiecare comisie, urmând ca procesele-verbale și consemnarea avizelor să se redacteze în formă scrisă pe baza înregistrărilor din cadrul ședințelor respective, realizate prin intermediul sistemului audio existent în sala de ședință a Primăriei.

Art.2. Proiectul ordinii de zi a ședinței ordinare este prezentat în anexa care face parte integrantă din prezenta dispoziție.

Art.3. Membrii Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea vor prelua materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi de pe site-ul instituției, www.primariavl.ro, secțiunea Consiliul – Ședințe Consiliu Local – Convocări și Proiecte de Hotărâri CL, fiind invitați, totodată, să formuleze și să depună amendamente asupra proiectelor de hotărâri supuse aprobării.

Art.4. Prezenta dispoziţie se dă publicităţii şi se comunică în copie:

– Direcţiei Administraţie, Juridic, Contencios;

– tuturor membrilor Consiliului Local.

 

                                                                       

           PRIMAR,                                      CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE

       Mircia GUTĂU                                                 SECRETAR GENERAL,

                                                                          jurist Ion DIDOIU 


 

                                                                     

 

ANEXĂ LA DISPOZIȚIA PRIMARULUI 9613 DIN DATA DE 12.12.2024

 PROIECTUL ORDINII DE ZI A ȘEDINȚEI ORDINARE DIN DATA DE 18 DECEMBRIE 2024:

 

 

  1. Proiect de hotărâre privind constatarea încetării de drept înainte de expirarea duratei normale, prin demisie, a mandatului de consilier local al doamnei Iordache Andreea-Maria, precum și vacantarea locului de consilier local – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiei de specialitate nr.1.
  2. Proiect de hotărâre privind participarea UAT Râmnicu Vâlcea la cofinanțarea ”Proiectului Nemajor pentru Realizarea ratei de conectare de 100% în Râmnicu Vâlcea, Ocnele Mari, Drăgașani, Călimănești, Băbeni și Băile Olănești – Etapa II” – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.2.
  3. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuție a bugetului general consolidat al municipiului Râmnicu Vâlcea la data de 30.11.2024 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.2.
  4. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local și a listelor de investiții pe anul 2024 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2, nr.3, nr.4 și nr.5.
  5. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri proprii al unităților de învățământ preuniversitar de stat pentru anul 2024 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.5.
  6. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului Direcția de Asistență Socială pentru anul 2024 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.5.
  7. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri proprii și subvenții al instituției Sport Club Municipal pentru anul 2024 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.5.
  8. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului unității de învățământ ”Creșa Râmnicu Vâlcea” pentru anul 2024 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.5.
  9. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului Direcției Administrării Domeniului Public pentru anul 2024 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.2.
  10. Proiect de hotărâre privind aprobarea activităților finanțate integral din venituri proprii, care se desfășoară în cadrul unităților de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Râmnicu Vâlcea – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.5.
  11. Proiect de hotărâre privind stabilirea și aprobarea nivelului impozitelor, taxelor și a altor sume cuvenite bugetului local pentru anul 2025 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.2.

 

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Devizului general și a indicatorilor tehnico- economici – faza Proiectului Tehnic aferent obiectivului de investiții ”Creșterea mobilității urbane pietonale și cicliste în Municipiul Râmnicu Vâlcea – Componenta I”, precum și a anexei privind descrierea sumară a investiției – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.4.
  2. Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului ”Creșterea mobilității urbane pietonale și cicliste în Municipiul Râmnicu Vâlcea – Componenta I”, cod SMIS 334310 și a cheltuielilor legate de proiect – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.4.
  3. Proiect de hotărâre privind aprobarea Devizului general actualizat pentru obiectivul de investiții ”Lucrări de reparații, recompartimentări și instalații la barăcile 28, 29, 35 și 36 Colonia Nuci” – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.4.
  4. Proiect de hotărâre privind rectificarea Anexei nr.1 la Hotărârea Consiliului Local nr.9 din 22.01.2019 privind aprobarea ”Registrului Local al Spațiilor Verzi din Municipiul Râmnicu Vâlcea”, cu modificările și completările ulterioare – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.3 și nr.4.
  5. Proiect de hotărâre privind schimbarea destinației unor spații din incinta imobilului – construcție ”Școala cu cls. I-VIII nr.6 Copăcelu – clădire Școala Nouă” – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.3 și nr.5.
  6. Proiect de hotărâre privind aprobarea atribuirii prin licitație publică cu strigare a amplasamentelor de pe domeniul public al municipiului în vederea desfășurării comerțului stradal ocazional ”Mărțișor 2025” și a caietului de sarcini aferent – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.3.
  7. Proiect de hotărâre privind aprobarea Actului adițional nr.7 la convenția de parteneriat dintre Consiliul Local al Municipiului Rm. Vâlcea – Direcția de Asistență Socială și Asociația ”Centrul pentru Familie”, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local 317/31.08.2017, așa cum a fost modificată prin Actul adițional nr.3 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.5.
  8. Proiect de hotărâre privind îndreptarea erorii materiale din cuprinsul art.2 al Hotărârii Consiliului Local nr. 298/24.10.2023 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiei de specialitate nr.1.
  9. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentantului Consiliului Local în Consiliul Administrativ la Teatrul Municipal ”Ariel” Râmnicu Vâlcea – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.5.
  10. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentantului Consiliului Local în Consiliul de Administrație al Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.5.

 

  1. Proiect de hotărâre referitor la modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local 367/56 din 28.11.2024 privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local în consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular din municipiul Râmnicu Vâlcea, pentru anul școlar 2024 – 2025 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.5.
  2. Întrebări, interpelări și informări.

 

 

 

               PRIMAR,                                                                       SECRETAR GENERAL,                             

           Mircia GUTĂU                                                                           Ion DIDOIU  

 

 

 

 

                                                                                                                Întocmit Serv. APL,

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *