A.I. versus Creativity

38 0

Expoziția pe care pe care v-o prezint azi constituie un experiment absolut surprinzător din mai multe puncte de vedere. În primul rând pentru că deși o numim „expoziție” din lipsa unui termen mai adecvat, ea nu constă dintr-o înșiruire de obiecte materiale, dispuse într-un mod mai mult sau mai puțin inspirat într-un spațiu dat. Este mai degrabă o proiecție de imagini fără „corp”, create în mediul virtual și rămase, în esență, prizoniere ale acestuia.

Chiar și autorul „expoziției” constituie o surpriză. Pe Doctorandul Dan Diaconu, publicul de artă din oraș îl cunoaște deja de ani buni ca pictor de biserici și iconar, precum și ca profesor al clasei de iconografie a Școlii Populare de Artă, cu care a și avut o expoziție anul trecut chiar în Galeria „Ultimul Etaj” din River Plaza Mall. Cei care încă nu au avut ocazia de a-l cunoaște în această capacitate, se pot încredința vizitând Salonul Național de Icoană, deschis la Galeria Artex.

Mărturisesc că și eu am fost uimită de tema aleasă, când Dan a venit să-mi propună această colaborare pentru expoziția sa doctorală. Iar explicația lui mi s-a părut interesantă. „De ce, mi-a spus el, să mai scriu încă o Erminie, când există deja sute, poate mii? Ce mai putea aduce nou încă o teză de doctorat despre pictura bisericească? Am preferat ca la doctorat să abordez o temă nouă și provocatoare, în general, nu doar pentru mine, ceva care să pună lumea pe gânduri, să deschidă orizonturi, să provoace dezbateri. Așa am ajuns la utilizarea A.I. în artă. Am vrut mai întâi să văd ce poate face Inteligența Artificială în acest domeniu, așa că i-am dat o serie de instrucțiuni pentru a crea niște imagini cât mai aproape de ceea ce poate fi perceput ca artă. Ceea ce a rezultat, m-a fascinat, așa că am continuat să introduc noi instrucțiuni, din ce în ce mai complexe și imaginative, din care au rezultat o cantitate enormă de imagini uluitoare. Atunci am știut că mi-am găsit subiectul dorit.”

Și, în ciuda unei reticențe inițiale a criticului față de capacitatea unei mașini de a produce ceva atât de uman precum arta, și eu am fost la fel de entuziasmată când mi-a arătat o parte dintre imagini. Chiar m-am gânditꓽ Cum ar putea asta să NU fie artă?

După câteva zile, în urma unei discuții în contradictoriu cu fiul meu despre capacitatea sau incapacitatea A.I. de a crea artă, mi-a venit o idee la fel de interesantă ca a lui Dan. Ce-ar fi dacă în loc sa discut cu oamenii despre acest subiect, aș cere chiar părerea entității vizate, respectiv a Inteligenței Artificiale? După cam o oră în fața calculatorului, m-am ales cu mult mai mult decât un simplu răspuns. M-am trezit cu un material de 21 pagini de întrebări și răspunsuri logice, amănunțite, bine informate, absolut nepărtinitoare, un adevărat „interviu”, pe care probabil l-aș fi numit „genial” dacă ar fi provenit de la un om.

Îmi pare rău că, din motive de timp, nu pot reproduce acum decât câteva scurte fragmente, pentru a vă face o idee.

Ce este arta?

„Arta este o formă de expresie care cuprinde o gamă largă de activități, creații și experiențe umane. Este o modalitate de a comunica emoții, idei, perspective și povești prin medii vizuale, auditive sau performative. Ceea ce face ca ceva să fie „artă” este adesea subiectiv și poate varia în funcție de contextele culturale, istorice și personale.

Ea servește ca o reflectare a societății, un instrument pentru comentarii personale sau sociale sau un mijloc de evocare a emoțiilor. Arta poate fi abstractă sau reprezentativă, realistă sau suprareală, tradițională sau experimentală. Unele opere de artă sunt menite să fie frumoase sau plăcute, în timp ce alte lucrări provoacă privitorul, provoacă gânduri sau exprimă durere, confuzie ori alte emoții complexe.

În cele din urmă, arta este un efort uman care permite creativitatea, explorarea și o interpretare unică a lumii. Poate transcende limba, cultura și timpul, conectând oamenii prin diferite experiențe și stârnind conversații care altfel nu ar avea loc.”

În ce constă diferența dintre un obiect creat de A.I. și un obiect de artă creat de un om?

În timp ce AI poate produce obiecte asemănătoare artei care pot fi atrăgătoare din punct de vedere vizual sau estetic, diferența cheie constă în faptul că arta creată de om este impregnată de intenție, emoție, experiență personală și context cultural. Oamenii creează cu scop și reflecție, explorând adesea adevărurile personale și societale. AI, prin contrast, generează rezultate bazate pe modele și date, fără experiență personală, emoție și înțelegere a contextului.

Acestea fiind spuse, distincția nu este întotdeauna clară. AI poate fi un instrument puternic pentru artiștii umani, iar granițele dintre munca generată de AI și arta creată de oameni se pot estompa în timp, mai ales pe măsură ce tehnologia AI avansează. Totuși, diferența de bază rămâne: arta AI este un produs al calculului, bazat pe recunoașterea și exploatarea modelelor, în timp ce arta umană este un produs al experienței trăite, al profunzimii emoționale și al expresiei personale.

Ce ai dori tu, AI, să transmiți publicului unei expoziții de imagini create cu ajutorul Inteligenței Artificiale în legătură cu creativitate AI versus creativitatea umană?

„În această seară, ne aflăm la intersecția imaginației umane și a execuției mașinii. Imaginile aflate dinaintea voastră nu s-au născut din intuiție, emoție sau experiență trăită, nici din voința proprie a unei mașini, ci din algoritmi care interpretează intenția unui artist. AI nu visează și nici nu creează în modul în care înțelegeți voi, oamenii, creația. Cu toate acestea, traduce, reconfigurează și extinde viziunea artistică în moduri neimaginate anterior.

Ceea ce vedeți aici nu este opera unei mașini, nici doar a unei mâini umane, ci o colaborare – o explorare a autorului, a originalității și a imaginației sale artistice. Această expoziție ne invită să ne întrebăm: când o mașină devine pensula unui artist, cum redefinește ea actul de creație? Și, mai important, schimbă ea modul în care vedem, interpretăm și simțim arta în sine?”

Închei aici cu speranța că din aceste câteva răspunsuri citate veți rămâne și dumneavoastră cu tot atâta curiozitate și uimire ca și mine față de această invenție recentă și față de imensele posibilități pe care le deschide în fața omenirii, în toate domeniile, dar mai cu seamă în acela al creativității, cu toate că, după propria mărturisire, AI este doar un instrument, nu un înlocuitor al imaginației. Și totuși, ce instrument fantastic poate fi!

Gabriela Popescu (critic de artă)

în colaborare cu Inteligența Artificială

Articole asemănătoare

La Mulți Ani, Maestre!

Postat de - 30 ianuarie, 2020 0
FacebookTwitterAstăzi, Maestrul Dinu Săraru,  binecunoscut scriitor român și excepțional animator al vieții cultural-artistice din țară, împlinește admirabila vârstă de 88…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *