Campioanele la înălțime: check-in spre victorii

44 0
 
Pentru unii, zborul e un lux. Pentru ei, e rutină. Campionii tenisului de masă românesc trăiesc între aeroporturi, antrenamente și competiții, iar avionul a devenit a doua lor casă
Componentele lotului național de tenis de masă sunt printre sportivele care călătoresc cel mai mult într-un sezon competițional.
Vicecampioana mondială la dublu, Bernadette Szocs, a pierdut șirul zborurilor efectuate pe toate continentele.
„Dorm foarte bine în avion, este a doua mea casă. Am noroc că dorm în orice poziție, nu-i nici o problemă, chiar pentru că sunt și micuță și, da, am avut noroc cu chestia asta pentru că colegii mei nu se simt atât de confortabil ca și mine, din cauza că ei sunt un pic mai mari ca mine. Dar eu am noroc. Dacă pot să dorm 10 ore, voi dormi 10 ore” – Bernadette Szocs, componentă a lotului național de tenis de masă.
Pentru a 12-a jucătoare a lumii, tenisul de masă înseamnă totul. Îndrăgostită de acest sport ca în copilărie, Bernie recunoaște că zilele de pauză sunt puține pentru ea.
„Sinceră să fiu, nu prea am timp de vacanțe, mă bucur dacă am o zi-două pauză, dar până acum nu am simțit nevoia de vacanță, pentru că iubesc foarte mult ceea ce fac. Îmi place să stau în sala de tenis de masă. Și de fiecare dată când stau o zi departe de sală mă simt foarte tristă. Oricum și în timpul meu liber numai tenisul de masă îmi e în cap” – Bernadette Szocs, componentă a lotului național de tenis de masă.
Cu peste 20 de ani de carieră în spate, Eliza Samara a făcut de foarte multe ori înconjurul planetei în zbor. Experiența a învățat-o că trebuie să profite la maximum de orele de liniște din timpul zborului.
„Cu avionul îmi place, de ce să nu? Îmi place. Când mă urc, mai ales când zbor multe ore, cum mă pun… Pastila de somn și acolo sunt. Mai greu este când zbor o oră, două ore” – Eliza Samara, componentă a lotului național de tenis de masă.
Cea mai epuizantă călătorie a fost una în care a făcut drumul de la Linz în Japonia și înapoi în Europa în doar trei zile!
”Cel mai mult am zburat pe când jucam Champions League la Linz. A trebuie să joc în Japonia, unde activam. Am jucat meciul de Champions League, m-am urcat în mașină la Munchen, de la Munchen avionul la Frankfurt, Japonia, am ajuns în ziua meciului, am jucat meciul și în aceeași zi înapoi în Polonia. Asta a fost foarte grea călătorie, am avut norocul să nu zbor la economic, însă se pune fusul orar” – Eliza Samara, componentă a lotului național de tenis de masă.
Multiplă campioană europeană de junioare, Elena Zaharia a bătut și ea lumea în lung și lat pentru a merge la concursuri.
„În avion dorm, mai citesc, mă uit la seriale, dar dorm de obicei. Serialul preferat, cred că am văzut, acum l-am terminat. Supraviețuitorul desemnat se cheamă” – Elena Zaharia, componentă a lotului național de tenis de masă.
Bianca Mei-Roșu, multiplă medaliată europeană de junioare, recunoaște că acum are ceva emoții la fiecare zbor.
„Zbor mult, nu mi-a fost frică la început, dar pe timp ce vârsta crește, am auzit de anumite incidente și accidente și nu aș vrea să pățesc asemenea lucruri. Dar îmi place să petrec timp în avion și să văd împrejurimile. În avion dorm, de obicei, dar mai rămân cred că o oră să privesc pe geam” – Bianca Mei-Roșu, componentă a lotului național de tenis de masă.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *