Această ctitorie a Voievodului Constantin Brâncoveanu ne amintește de curajul și jertfa domnitorului, a fiilor săi și a sfetnicului Ianache, martirizați în anul 1714 pentru credința lor în Dumnezeu.
Mănăstirea Horezu rămâne una dintre cele mai frumoase construcții monahale din România, fiind inclusă și în patrimoniul UNESCO.
Această zi este un prilej de a ne întări credința și atașamentul față de valorile care ne definesc ca neam. Brâncovenii au lăsat în urmă o moștenire de credință și cultură care trebuie purtată mai departe.
Pentru a onora această moștenire și a recunoaște oamenii care prin activitatea lor fac cinste județului Vâlcea, Consiliul Județean Vâlcea va institui Ordinul „Constantin Brâncoveanu”, distincție care va fi acordată personalităților din cultură, educație, tineret, sport, celor care fac cinste județului nostru în țară și în lume.