Informare referitor la ședințele din data de 26 august prefectură vâlcea

6 0

INFORMARE DE PRESĂ

Referitor la ședințele membrilor Colegiului Prefectural, Comisiei de Dialog Social Vâlcea și Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Vâlcea

din 26 august 2025

 

 

Sub conducerea domnului prefect, Mihai Oprea, au avut loc astăzi, 26 august 2025, ședințele membrilor Colegiului Prefectural, Comisiei de Dialog Social Vâlcea și Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Vâlcea.

 

În cadrul reuniunii lunare a Colegiului Prefectural Vâlcea, s-a efectuat analiza măsurilor întreprinse la nivelul județului Vâlcea în vederea asigurarării organizării în bune condiții a deschiderii noului an școlar 2025-2026. La ședință au prezentat informări:

  • Doamna Mihaela Andreianu, Inspector școlar general – Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea
  • Doamna Maria Coban, medic primar – Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea
  • Domnul Puiu-Dorel Călinescu, Inspector șef – Inspectoratul de Poliție Judeţean Vâlcea
  • Domnul Marius Zoican, Prim Adjunct – Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea
  • Domnul Grigore Ciaușescu, Inspector șef – Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea

 

Al doilea punct pe ordinea de zi a fost “Stadiul îndeplinirii planului anual de acțiuni/semestrul I – 2025 pentru realizarea în județ a obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare” prezentat de către domnul Laurențiu Papa – șef Serviciul monitorizare servicii publice deconcentrate, situații de urgență și afaceri europene din cadrul Instituţiei Prefectului – Judeţul Vâlcea.

 

În vederea realizării demersurilor necesare pentru intrarea în legalitate, în contextul organizării debutului noului an școlar în condiții de maximă siguranță, facem mențiunea că Instituția Prefectului – Județul Vâlcea a transmis adrese către unitățile administrativ-teritoriale care au pe raza localității unități de învățământ care nu îndeplinesc cerințele de securitate prevăzute de Legea nr. 333/2003, cu modificările și completările ulterioare și de HG nr. 301/2012, prin care solicită întreprinderea demersurilor necesare pentru ca unitățile de învățământ să beneficieze de paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor prevăzute de actele normative menționate.

 

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea în perioada 25 august – 05 septembrie 2025 se va desfășura, în toate unitățile de învățământ din județul Vâlcea, inspecția tematică privind pregătirea unităților de învățământ pentru deschiderea în bune condiții a noului an școlar și organizarea activității didactice în anul școlar 2025 – 2026. Anul școlar 2025-2026 debutează la 1 septembrie 2025, iar cursurile încep la data de 8 septembrie 2025, în unitățile de învățământ de masă din județ fiind estimat un număr de 49 344 de elevi și preșcolari în 2 447 clase, iar în două unități de învățământ special 427 de elevi, în 57 de clase.  În rețeaua școlară a județului Vâlcea sunt cuprinse și 7 unități conexe: Casa Corpului Didactic Vâlcea, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Vâlcea, Palatul Copiilor Rm. Vâlcea, Clubul Copiilor Horezu, Clubul Copiilor Drăgășani, Clubul Sportiv Școlar Rm. Vâlcea și Centrul Județean de Excelență Vâlcea.

 

                  

Conform informării Direcției de Sănătate Publică Vâlcea, în perioada septembrie 2024 – iunie 2025 în urma evaluărilor au fost emise 7 notificări de respingere a autorizării sanitare de funcționare următoarelor unități de învățământ:

  1. Grădinița PN Foleștii de Sus, Tomșani
  2. Școala gimnazială Foleștii de Sus, Tomșani
  3. Grădinița PN Balota, Racovița
  4. Școala gimnazială B.V. Anania Glavile
  5. Școala gimnazială sat Copăceni, Racovița
  6. Școala gimnazială Gura Văii, Bujoreni
  7. Grădinița PP Păușești Măglași

 

Unitățile de învățământ din județul Vâlcea neautorizate sanitar sunt:

nr. crt Denumire unitate Localitate Observații
1 Grădinița cu Program Normal Nr. 1 Gorunești BĂLCEȘTI Unitatea necesită reabilitare și modernizare. Conform adresei înregistrată la DSP cu nr. 14463/29.07.2024 a fost depus un proiect de reabilitare. Când unitatea va fi conformă va solicita reevaluarea.
2 Școala Primară Nr. 1 Gorunești BĂLCEȘTI Unitatea necesită reabilitare și modernizare. Conform adresei înregistrată la DSP cu nr. 14463/29.07.2024 a fost depus un proiect de reabilitare. Când unitatea va fi conformă va solicita reevaluarea.
3 Grădinița cu Program Normal  Benești BĂLCEȘTI Unitatea necesită reabilitare și modernizare. Conform adresei înregistrată la DSP cu nr. 14463/29.07.2024 a fost depus un proiect de reabilitare, aflat în faza de evaluare
4 Școala Primară Benești BĂLCEȘTI Unitatea necesită reabilitare și modernizare. Conform adresei înregistrată la DSP cu nr. 14463/29.07.2024 a fost depus un proiect de reabilitare, aflat în faza de evaluare
5 Grădinița cu Program Normal Sânbotin DĂEȘTI Grădinița funcționează  cu o sală de grupa în localul Școlii primare Sânbotin, care a fost reabilitată în anul 2023. Spațiul nu dispune de căi de acces separate preșcolari și elevi, obiectele sanitare sunt insuficiente. Nu se asigură spațiul de depozitare pentru produsele alimentare.
6 Grădinița cu program normal Dezrobiți FRÂNCEȘTI Funcționează într-o sală de clasa din incinta școlii. La controlul efectuat în data de 28.07.2025 s-a constatat că localul este vechi cu infiltrații de apă meteorică în plafon și necesită operațiuni de igienizare. Pavimentul prezintă linoleum degradat, încălzirea este asigurată de sobe pe combustibil solid necurățate, lipsesc burlane exterioare, gardul împrejmuitor este discontinuu cu poartă degradată, personal de îngrijire fără cursuri de însușire noțiuni fundamentale de igienă, vegetația din curtea interioară necesită, grupul sanitar din incinta fiind utilizat în comun de elevi și preșcolari.
7 Școala Gimnazială, Sat Dezrobiți FRÂNCEȘTI La controlul efectuat în  28.07.2025 s-a identificat un local vechi, cu săli de clasă neigienizare, paviment cu linoleum degradat, mobilier necorespunzător; încălzirea asigurată de sobe pe combustibil solid care nu au fost curățate; burlane exterioare lipsă,  gard împrejmuitor discontinuu, fără poartă.

Nu se asigură spațiu pentru depozitarea produselor alimentare, frigiderul fiind amplasat în cancelarie.

8 Grădinița cu program normal sat Genuneni FRÂNCEȘTI  Din anul 2024 unitatea se află în lucrări de reabilitare și modernizare la finalizarea cărora se va solicita autorizarea sanitară a spațiului.
9 Școala Gimnazială, Măldărești MĂLDĂREȘTI Localul se află în lucrări de reabilitare pentru construire grup sanitar în incintă. În anul școlar 2025-2026 procesul educativ se va desfășura în școala veche care datorită deficiențelor înregistrate nu poate fi autorizată sanitar.
10 Grădinița cu Program Normal Oteșani OTEȘANI Grădinița funcționează în școala veche unde își desfășoară temporar activitatea și Primăria Oteșani. Situația localului este nemodificată față de anul trecut: clădire veche cu acoperiș din tablă vechi, jgheaburi și burlane degradate, pereții de pe holul de acces fisurați, parchetul deteriorat, mobilier neergonomic, nu există frigider, nu există spațiu corespunzător pentru depozitarea materialelor de curățenie și substanțe dezinfectante; personalul de îngrijire nu a efectuat cursurile privind însușirea noțiunilor fundamentale de igienă. Grup sanitar exterior, fără alee de acces, neracordat la sursa de apa potabila și canalizare, cu ușile de la cabine degradate; gardul împrejmuitor  cu discontinuități.
11 Grădinița cu Program  Normal Balota RACOVIȚA În localul grădiniței funcționează o clasă de învățământ primar, fără a se asigura căi de acces separate pentru preșcolari și elevi, motiv pentru care a fost emisă notificarea de respingere a autorizării.
12 Școala gimnazială sat Copăceni RACOVIȚA Conform adresei  înregistrată la DSP cu nr. 12747 din 21.07.2025 au fost remediate o parte din deficiențe: gardul împrejmuitor a fost recondiționat, grupul sanitar de incintă comun a fost compartimentat.  La finalizarea integrală a lucrărilor va fi solicitată reevaluarea obiectivului.
13 Grădinița cu Program Normal Romanești ROȘIILE  La controlul din data de 31.07.2025 s-au constatat deficiențe majore: curtea interioară dispune de gard împejmuitor discontinuu; acoperiș vechi care necesită reabilitare, spațiul destinat păstrării produselor alimentare amenajat necorespunzător într-o sală de grupă cu frigider și fără sursă de apă, sala de grupă neigienizată, sobe necurățate, grup sanitar de incintă, fără cabină pentru persoane cu dizabilități, lipsă spațiu corespunzător păstrării materialelor de curățenie.
14 Grădinița cu Program Normal Zgubea ROȘIILE unitatea va fi desființată și mutată activitatea în localul GPN Romanești în anul școlar 2025-2026.
 

15

Grădinița cu Program Normal Foleștii de Sus TOMȘANI  Pentru deficientele constatate a fost emisa notificare de respingere a autorizatiei în septembrie 2024. Nu s-au remediat deficiențele și nu s-a solicitat reautorizarea.
16 Școala Gimnazială Foleștii de Sus TOMȘANI   Localul școlii este în reabilitare, elevii învață în localul GPN Foleștii de Sus.
17 Grădinița PP Lungești LUNGEȘTI Local nou, funcțional care deține un spațiu cu destinația cabinet medical, dar  nu este dotat și amenajat și nu dispune de personal medical angajat. Nu poate fi autorizată cu program prelungit.
18 Școala Gimnazială Bartolomeu Valeriu Anania GLĂVILE Deficiențele înregistrate la controalele anterioare (pereți exteriori degradați, lipsa grup sanitar persoane cu dizabilități, grup sanitar elevi comun cu cadrele didactice, spațiu pentru depozitare materiale de curățenie neconform, personal de îngrijire fără cursuri cu noțiuni fundamentale de igienă) nu au fost remediate. Nu s-a solicitat reevaluarea obiectivului.
19 Școala Gimnazială Gura Vaii BUJORENI În adresa înregistrată la  DSP cu nr. 13770 din 05.08.2025, se menționează lipsa  fondurilor pentru lucrările de amenajare a grupului sanitar și căilor de acces separate pentru Grădiniță și școală. Se preconizează ca lucrările să înceapă în data de 11.08.2025 cu finalizare până la iînceperea anului școlar. Unitatea va fi reevaluată la finalizarea lucrărilor.
20 Grădinița PP Păușești Măglași PĂUȘEȘTI MĂGLAȘI A fost autorizată inițial ca Grădiniță cu program normal, dar a depus autorizația sanitară la DSP și a solicitat autorizare pentru program prelungit.

Nu poate fi autorizată cu program prelungit pentru că nu este amenajat și dotat cabinetul medical și izolatorul și nu are asigurată asistența medicală.

21 Grădinița cu Program Normal Stoilești STOILEȘTI La controlul efectuat în data de 06.08.2025 s-a constat exteriorul grădiniței parțial degradat cu tencuială căzută. Grădinița, școala gimnazială și biblioteca comunală funcționează în aceeași curte, fără a fi asigurate căi de acces separate și gard despărțitor. Sursa de apă este proprie și nu este investigată sanitar.

 

În județul Vâlcea funcționează 89 cabinete medicale (78 medicină generală, 11 cabinete stomatologie).

Autorizațiile sanitare emise sunt valabile atât cât nu se modifică structura funcțională autorizată sanitar conform legislației în vigoare. În perioada septembrie 2024 – august 2025 au fost emise 32 de notificări de asistență de specialitate de sănătate publică pentru proiecte referitoare la amplasarea, amenajarea sau construirea unor unități de învățământ.

 

Pe parcursul anului școlar 2024-2025, Compartimentul control în sănătate publică a efectuat 98 controale igienico-sanitare în: 3 creșe, 19 grădinițe, 15 școli, 4 licee, 3 internate, 15 blocuri alimentare, 13 chioșcuri aflate în incinta școlilor, 5 unități de catering care livrează mâncare la unitățile de învățământ, un centru de plasament, 20 de cabinete medicale școlare. Pentru deficiențele constatate au fost aplicate 11 sancțiuni, din care 3 avertismente și 8 amenzi în valoare de 18.800 lei. În luna septembrie este programat un control tematic care va viza unitățile de învățământ.

 

În anul școlar 2024-2025, au fost desfășurate ore de educație sanitară, întâlniri tematice la care s-au distribuit materiale informative (pliante) în 177 de unități de învățământ din județul Vâlcea. La acțiuni au participat personal medical din cadrul DSP Vâlcea, personal medical din cabinetele medicale școlare, asistenți medicali comunitari, mediatori sanitari,  elevi din ciclul gimnazial  și liceal, cadre didactice, consilieri școlari, părinți.

 

La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea a fost întocmit un plan de acţiune cu aplicablitate în perioada 11- 29.08.2025, în vederea verificării tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar de pe raza judeţului pe linia respectării prevederilor Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi HG nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003. Acolo unde se vor constata deficienţe, se vor stabili măsuri de remediere şi termene de realizare, în vederea determinării responsabililor de a asigura protecţia unităţilor de învăţământ potrivit cerințelor minime de securitate, respectiv cele prev. de art. 8 ind. 1 din Anexa 1 la HG nr. 301/2012 – control acces prin cartela sau pază, subsistem video și subsistem de alarmă, cerinţe necesar a fi îndeplinite cumulativ.

 

De asemenea, potrivit Planului Național de Combatere a Violenţei Şcolare aprobat prin H.G. nr. 1065/2024, la nivelul judeţului Vâlcea, în anul 2024, a fost elaborat Planul Teritorial Cadru de Acțiune pentru siguranţa şcolară (PTCA) cu o valabilitate de trei ani. Ulterior, subunitățile de poliție au întocmit Planul Local Cadru de Acțiune împreună cu unitățile școlare şi cu ceilalţi parteneri din plan local. Acestea cuprind responsabilități pentru părțile implicate, date de contact utile şi mecanismele de cooperare.

 

Poliţiştii rutieri vor verifica amplasarea corespunzătoare a mijlocelor de semnalizare din zona staţiilor mijloacelor de transport public de persoane, prevăzute cu alveole sau refugii, cât şi a trecerilor de pietoni, aflate în apropierea unităţilor de învăţământ. De asemenea, premergător începerii anului şcolar se va proceda la verificarea mijloacelor de transport care au această destinație, pentru a fi siguri că, odată început anul școlar, aceste vehicule vor putea transporta în siguranță elevii. Pe de altă parte, existența și valabilitatea documentelor necesare pentru conducătorii auto vor face obiectul verificărilor.

 

Activitățile vor fi completate și de instruirea persoanelor implicate în transportul școlar – conducători auto și coordonatori de transport – în vederea respectării legislației, a scopului pentru care au fost alocate aceste mijloace, dar și despre conduita preventivă ce trebuie adoptată în trafic.

La nivelul IPJ Vâlcea, în vederea prevenirii fenomenului infracțional și menţinerea unui climat optim de siguranță publică, pe toată perioada anului şcolar, vor fi avute în vedere următoarele măsuri:

  • Implicarea activă a partenerilor Planului Teritorial Cadru de Acţiune pentru siguranţa şcolară în vederea prevenirii fenomenului infracţional şi creşterea gradului de siguranţă al elevilor şi personalului didactic în unităţile de învăţământ preuniversitar;
  • Relaționarea permanentă cu factorii de conducere ai unităților de învățământ preuniversitar, în vederea identificării factorilor de risc.
  • Desemnarea polițiștilor care vor face parte din grupul de acțiune constituit la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar în anul școlar 2025-2026 alături de directorul unității de învățământ, membrii comisiei pentru prevenirea și eliminarea violenței, a faptelor de corupție și discriminării în mediul școlar și promovarea interculturalității, un membru din cadrul comitetului reprezentativ al asociației părinților, un membru din cadrul consiliului școlar al elevilor, precum şi un reprezentant din cadrul S.P.A.S./D.A.S./D.G.A.S.P.C. Grupul de acţiune are ca scop facilitarea comunicării în vederea adaptării măsurilor necesare pentru prevenirea și combaterea violenței și creșterea gradului de siguranță școlară.
  • Implementarea programelor/campaniilor de prevenire aflate în derulare la nivelul I.P.J. Vâlcea, precum şi dispunerea unor planuri de acțiune punctuale în vederea desfăşurării activităţilor preventive pe domeniile de interes vizate, respectiv prevenirea violenţei, a faptelor de bullying/ciberbullying, a traficului și consumului ilicit de droguri, a traficului de persoane, prevenirea absenteismului şi abandonului şcolar, educaţie rutieră etc.
  • Derularea activităţilor de consiliere juridică a elevilor aflaţi în situaţii de risc identificați, în prezenţa reprezentanţilor legali;
  • Informarea autorităților și instituțiilor publice cu atribuții în domeniul siguranței școlare referitor la situaţiile şi deficiențele constatate, în vederea luării măsurilor legale din competenţă.
  • La nivelul I.P.J. Vâlcea, în şedinţele constituite în cadrul G.C.T.S, se va continua analizarea săptămânală şi ori de câte ori este necesar, a evoluţiei situaţiei operative înregistrată în unităţile de învăţământ, de către reprezentanţii structurilor siguranţa şcolară, prevenire, rutieră, investigaţii criminale, arme, analiza informaţiilor şi combaterea criminalităţii organizate, sub coordonarea conducerii inspectoratului. În acest context, vor fi abordate aspecte ce vizează violenţa, traficul şi consumul de droguri. Grupul de lucru a fost constituit în scopul realizării corespunzătoare a activităţilor aferente domeniului siguranţa şcolară, fiind dispuse măsuri pentru prevenirea şi combaterea faptelor penale şi contravenţionale.
  • Reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii în domeniul siguranţei şcolare (I.P.J., I.J.J., I.S.J., D.G.A.S.P.C., D.S.P., Biroul Poliţie Transporturi), sub coordonarea conducerii I.P.J. Vâlcea, vor continua activitatea în cadrul Grupului de lucru interinstituţional constituit în scopul implementării obiectivelor Planului Judeţean Comun de Acţiune pentru prevenirea şi combaterea consumului de droguri / alte substanţe cu efect psihoactiv.

 

În materialul prezentat în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, reprezentantul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea a amintit faptul că autorizaţia de securitate la incendiu îşi păstrează valabilitatea în situaţia schimbării destinaţiei unei construcţii sau a spaţiului amenajat într-o construcţie cu funcţiuni mixte, pentru care, potrivit legii, nu se emite autorizaţie de construire, dacă sunt respectate prevederile reglementărilor tehnice de proiectare şi de echipare cu instalaţii de detectare, semnalizare, alarmare şi stingere a incendiilor, iluminat de securitate şi sisteme de desfumare, aferente noii destinaţii.

  1. Obiective ce dețin autorizație de securitate la incendiu:
  • 77- la data de 31.12.2022;
  • 72- la data de 31.12.2023;
  • 74- la data de 31.12.2024;
  • 75 – la data de 31.07.2025.

 

Situația nominală  a obiectivelor ce dețin autorizație de securitate la incendiu la data de 31.07.2025:

Nr. crt Localitatea Denumirea obiectivului
1. Amărăști Școala GIMNAZIALĂ Amărăști sat Amărăști, com. Amărăști jud. Vâlcea
2. Amărăști Grădinița cu Program Normal sat Amărăști, com. Amărăști, jud. Vâlcea
3. Barbatesti Grădiniţa cu program normal Bârzeşti + Grădinița cu Program normal Bodești comuna Bărbătești jud. Vâlcea
4. Berislavesti ȘCOALA GIMNAZIALĂ com. Berislăvești jud. Vâlcea
5. Berislavesti Grădinița cu P.N. sat Berislăvești, com. Berislăvești, județul Vâlcea
6. Budesti Grădinița cu Program Normal sat Barza, com. Budești, jud. Vâlcea
7. Copaceni Școala Gimnazială Sat Ulmetu, Comuna Copăceni, Jud. Vâlcea
8. Costesti Școala Gimnazială Ferigile Costești, Jud. Vâlcea
9. Dragoesti Grădinița cu program normal nr. 1 comuna Drăgoești, jud. Vâlcea + Grădinița cu program normal sat Geamana, com Drăgoești jud. Vâlcea
10. Glavile Grădinița cu program normal Prichindelul Vesel,localitatea Glavile,
11. Gradistea Liceul Teoretic comuna Gradistea jud. Vâlcea –corp I
12. Gradistea Liceul Teoretic comuna Gradistea jud. Vâlcea  – corp II
13. Gusoeni G.P.P. Guşoeni
14. Ionesti Grădinița cu program normal Fiscalia, sat Fiscalia, comuna Ionești,
15. Lalosu ȘCOALA Primară Laloșu,comuna Laloșu,județul Vâlcea + G.P.N. Lalosu com Lalosu
16. Livezi Școala GIMNAZIALĂ  sat Tina, com. Livezi
17. Lungești Școala Gimnazială, comuna Lungești, Județul Vâlcea
18. Măciuca Liceul Teoretic, comuna Măciuca, jud.Vâlcea
19. Măciuca Liceul Teoretic, comuna Măciuca, jud.Vâlcea – Sală Sport
20. Mihăești Școala Gimnazială, sat Buleta, comuna Mihăești, jud Vâlcea – sală sport
21. Mihăești Grădinița cu program normal Mihăești, jud Vâlcea
22. Mihăești Grădinița cu program prelungit Buleta, com Mihăești jud Vâlcea
23. Mihăești Grădinița cu program normal Gurișoara, com Mihăești jud. Vâlcea
24. Pietrari Școala Gimnazială, com. Pietrari jud. Vâlcea
25. Drăgășani Grădinița cu program normal Nicolae Bălcescu Mun. Drăgășani,

jud. Vâlcea corp II

26. Drăgășani  Școala Gimnazială Tudor Vladimirescu Drăgășani Jud Vâlcea
27. Rm. Vâlcea Colegiul Economic Rm. Vâlcea, jud. Vâlcea
28. Rm.Vâlcea Colegiul National Mircea cel Bătrân – clasele I-IV- Mun. Rm. Vâlcea jud. Vâlcea (IMOBIL POPA ŞAPCĂ)
29. Rm.Vâlcea Grădinița cu program prelungit Nord 1, Mun. Rm. Vâlcea, jud. Vâlcea
30. Rm.Vâlcea Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 2, Rm. Vâlcea, Jud. Vâlcea
31. Rm.Vâlcea Liceul Sanitar Antim Ivireanul Mun. Rm. Vâlcea jud Vâlcea  sală sport
32. Rm.Vâlcea Liceul Tehnologic Căpitan Nicolae Pleșoianu, Rm. Vâlcea, jud. Vâlcea
33. Rm.Vâlcea Școala GIMNAZIALĂ Colonie – RM. VÂLCEA
34. Rm.Vâlcea Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 1, Rm. Vâlcea, jud. Vâlcea
35. Rm.Vâlcea Școala Gimnazială nr. 4 Mun. Rm. Vâlcea, jud Vâlcea
36. Rm.Vâlcea Grădinița cu program prelungit Dumbrava Minunată, Mun. Rm. Vâlcea, jud Vâlcea
37. Rm.Vâlcea Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni, str. Ostroveni, nr.101G, Rm.Vâlcea, jud Vâlcea
38. Rm.Vâlcea Grădinița cu Program Normal  Nr. 2, Rm Vâlcea, Jud. Vâlcea
39. Rm.Vâlcea Școala Gimnazială Take Ionescu loc. Rm. Vâlcea jud. Vâlcea
40. Rm.Vâlcea Grădinița cu Program Normal Toţi Sfinţii loc. Rm. Vâlcea jud. Vâlcea
41. Baile Govora Grădinița cu program normal Băile Govora Jud.Vâlcea
42.  Berbești Liceul Preda Buzescu, Sat. Tirgu Gangulesti, Str. Principala, Nr. 11, Jud. Vâlcea corp I P+2E
43.  Berbești Liceul Preda Buzescu, Sat. Tirgu Gangulesti, Str. Principala, Nr. 11, Jud. Vâlcea corp II P+1E
44.  Berbești Liceul Preda Buzescu, Sat. Tirgu Gangulesti, Str. Principala, Nr. 11, Jud. Vâlcea – sală sport
45.  Berbești Liceul Preda Buzescu, Sat. Tirgu Gangulesti, Str. Principala, Nr. 11, Jud. Vâlcea cantină +club
46.  Berbești Liceul Preda Buzescu, Sat. Tirgu Gangulesti, Str. Principala, Nr. 11, Jud. Vâlcea – internat
47.  Berbești Grădinița cu Program Normal Nr. 1, Sat Berbești, Loc. Berbești, Jud. Vâlcea
48.  Berbești Grădinița cu Program Normal Nr. 2, Sat Tîrgu Gângulești, Loc. Berbești, Jud. Vâlcea
49. Brezoi ȘCOALA Primara Nr. 1, oras Brezoi, jud Vâlcea
50. Brezoi Grădinița cu Program Normal, oraș Brezoi
51. Călimănești Liceul Tehnologic de Turism, oraș Călimănești, jud. Vâlcea corp I
52. Călimănești Grădinița cu program prelungit nr. 1 Călimănești jud. Vâlcea
53. Horezu Liceul Constantin Brâncoveanu, oraș Horezu, jud Vâlcea, corp A
54. Ocnele Mari Şcoala Gimnazială Costea Marinoiu, oraș Ocnele Mari jud. Vâlcea + Grădiniţa cu Program Normal Piticot, Ocniţa, oraș Ocnele Mari, jud Vâlcea, corp I
55. Ocnele Mari Şcoala Gimnazială Costea Marinoiu oras Ocnele Mari jud. Vâlcea corp II
56. Păușești Măglași Grădinița cu Program Normal Păușești Măglași, com Păușești Măglași, jud Vâlcea
57. Roești Școala gimnazială Ion Constantinescu, sat Cueni, com Roești, jud. Vâlcea + Grădinița cu program normal Cueni com Roești, jud. Vâlcea
58. Sălătrucel Grădinița cu program normal Sălătrucel, județul Vâlcea
59. Sinești Grădinița cu Program Normal, sat Sinești, com. Sinești, judetul Vâlcea
60. Slătioara Şcoala Gimnazială Slătioara, Com Slătioara, jud. Vâlcea
61. Slătioara Grădinița cu program normal comuna Slătioara, jud. Vâlcea
62. Stoilești Grădinița cu program normal Urși, com Stoilești, jud Vâlcea
63. Tomșani Școala Gimnazială Tomșani, Sat Tomșani, Comuna Tomșani, Județul Vâlcea + Grădinița cu program normal Tomșani, com Tomșani, Județul Vâlcea
64. Vaideeni Școala GIMNAZIALĂ Luca Solomon,com. Vaideeni, jud. Vâlcea corp II
65. Vaideeni Școala Primara Marita, comuna Vaideeni, jud. Vâlcea + Grădinița cu program normal Marita, comuna Vaideeni, jud. Vâlcea
66. Vaideeni Grădinița cu program normal Vaideeni, comuna Vaideeni, jud. Vâlcea
67. Vlădești Școala Gimnazială Grigore Mihaescu, comuna Vlădești, jud Vâlcea corp I
68. Vlădești Școala Gimnazială Grigore Mihaescu, comuna Vlădești, jud Vâlcea sală sport
69. Băbeni Centrul Școlar pentru Educatie Incluziva Băbeni, jud. Vâlcea
70. Rm.Vâlcea Grădinița Happy Kids
71. Rm.Vâlcea Grădinița Piticot + Şcoala primară “Piticot Academy”
72. Rm.Vâlcea Grădinița cu Program Prelungit ”Busybee” – str. Carol I
73. Rm.Vâlcea Grădinița Busy Bee – str. G-ral. Praporgescu
74. Rm.Vâlcea Grădinița cu Program Prelungit ”Sano Vita Active Kids”
75. Rm.Vâlcea Școala FEG

 

Activități preventive desfășurate la unitățile de învățământ în anul școlar 2024-2025

  • 38 de controale;
  • 38 de analize cu factorii de conducere;
  • 35 de instruiri cu 748 de participanți;
  • 20 de exerciții de intervenție și evacuare cu 5614 participanți;

      Au fost aplicate 338 de sancțiuni contravenționale, din care 12 amenzi contravenționale în cuantum de 234.500 lei și 326 de avertismente.

 

  1. Pe linia avizării/autorizării în domeniul securități la incendiu s-au desfășurat următoarele:
AVIZE EMISE
1 U.A.T. HOREZU Liceul Constantin Brâncoveanu – Școala Profesională Romanii de Jos
2 U.A.T. BĂLCEȘTI Creșă mică – proiect pilot
3 U.A.T. GOLEȘTI Școala Gimnazială Popești – reabilitare și modernizare
4 U.A.T. DĂNICEI Școala Gimnazială cu clasele I-VIII, sat Bădeni
5 U.A.T. RM. VÂLCEA Școala cu clasele I-VIII nr. 6 Copăcelu – reabiltare și modernizare
6 U.A.T. BĂLCEȘTI Liceul Petrache Poenaru – reabilitare, modernizare și extindere
7 U.A.T. RM. VÂLCEA Liceul Tehnologic General Magheru – reabilitare și modernizare
8 U.A.T. COPĂCENI Școală Gimnazială sat Ulmetu, Copăceni
9 U.A.T. BUDEȘTI Școala Gimnazială sat Bârești, Budești
10 U.A.T. DĂNICEI Grădiniță sat Bădeni, Dănicei
11 U.A.T. DRĂGĂȘANI Grădiniță cu program prelungit
12 U.A.T. CĂLIMĂNEȘTI Grădiniță cu program prelungit – extindere și echipare
13 U.A.T. VAIDEENI Centru de zi pentru copii aflați în situație de risc de separare de părinți
14 U.A.T. PERIȘANI Grădiniță cu program prelungit sat Perișani
15 U.A.T. ORLEȘTI Grădiniță cu program prelungit sat Orlești
16 U.A.T. VAIDEENI Creșă + Grădiniță
17 U.A.T. HOREZU Grădiniță cu program prelungit sat Romanii de Sus
18 U.A.T. BUNEȘTI Centru de zi pentru copii aflați în situație de risc de separare de părinți
19 U.A.T. BĂLCEȘTI Grădinița Benești
20 U.A.T. ORLEȘTI Școala cu clasele I-VIII, Orlești
21 U.A.T. ȘUȘANI Grădiniță cu program prelungit sat Râmești
22 U.A.T. FRÂNCEȘTI Școala Bungețani (reabilitare)
23 U.A.T. PIETRARI Școala Pietrarii de Sus (constructie nouă)
AUTORIZAȚII EMISE
1 U.A.T. MIHĂEȘTI Sală de sport școlară, sat Buleta
2 U.A.T. VLĂDEȘTI Sală de sport școlară
3 U.A.T. PIETRARI Sală de sport școlară, sat Pietrarii de Sus
4 U.A.T. RM. VÂLCEA Creșă medie – proiect pilot, Morilor

 

Pe timpul activităților preventive a fost acordată asistență tehnică unităților administrativ teritoriale ce dețin obiective cu destinația de unități de învățământ neautorizate în domeniul securității la incendiu.

 

Subunitățile de intervenție ale inspectoratului, în anul 2025, au efectuat 414 recunoașteri în aceste obiective, constatând 127 deficiențe și înlăturate operativ 31.

     CONCLUZIILE ISU Vâlcea, rezultate în urma executării exerciţiilor de evacuare la unitățile de învățământ:

Alarmarea pentru evacuare la incendiu nu s-a desfășurat în condiții eficiente acolo unde:

  • nu exista un sistem operativ de anunțare, alertare a incendiilor, aceasta fiind realizată prin semnal convențional nedistinct și care a fost confundat cu alte semnale (sonerie);
  • semnalul de alarmare a incendiilor nu era cunoscut de toți utilizatorii clădirilor, astfel încât acesta să se evacueze imediat la auzirea acestuia.

Nu s-au asigurat condiții de evacuare în siguranță a utilizatorilor, acolo unde:

  • căile de evacuare şi salvare (coridoare, holuri, ieşiri) nu erau utilizabile la parametrii normali, lăţimea acestora fiind îngustată prin amplasarea de dulapuri, ghivece cu flori, mobilier sau alte elemente sau erau blocate sau închise, aspecte care au creat dificultăți la evacuarea utilizatorilor;
  • gabaritele ușilor de evacuare nu permiteau trecerea fluxurilor de evacuare a utilizatorilor, creându-se busculadă la evacuare.

        Nu s-a asigurat un răspuns coordonat  la  intervenția în caz de incendiu și nici o intervenție eficientă a evacuării persoanelor, acolo unde:

  • clădirile nu sunt echipate cu sisteme de semnalizare, alarmare şi alertare în caz de incendiu;
  • nu s-a asigurat echiparea cu mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor (stingătoare);
  • s-au stabilit alte persoane care să asigure evacuarea si salvarea utilizatorilor (ex: personal de pază, personal auxiliar), care practic nu executau aceste activități, evacuarea efectivă fiind asigurată de cadrele didactice prezente la ore, respectiv de pedagogul de serviciu.

 

Nu s-au asigurat condiții de acces ale forțelor de intervenție, acolo unde nu s-au deschis porţile de acces şi nu s-au eliberat căile de circulaţie şi acces pentru autospecialele de intervenţie ale forţelor specializate.

 

Au fost constatate și aspecte pozitive rezultate în urma executării exerciţiilor de evacuare la unitățile de învățământ, în sensul că alarmarea pentru evacuare la incendiu s-a desfășurat în condiții eficiente, s-au asigurat condiții de evacuare în siguranță a utilizatorilor și s-a asigurat un răspuns coordonat  la  intervenția în caz de incendiu sau o intervenție eficientă a evacuării persoanelor.

 

  1. Situația obiectivelor neautorizate la 31.07.2025

(din cele 68 obiective, 41 sunt neautorizate însă DEŢIN AVIZ de securitate la incendiu și 27 sunt fără aviz de securitate la incendiu):

 

  • neautorizate care DEŢIN AVIZ de securitate la incendiu – 41
CU AVIZ DE SECURITATE LA INCENDIU: 41
1. BĂBENI GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL VALEA MARE stat  
2. BĂBENI LICEUL GEORGE ȚĂRNEA CORP A stat  
3. BOISOARA ȘCOALA GIMNAZIALĂ COMUNA BOIȘOARA JUD. VÂLCEA + GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL COM. BOIȘOARA JUD. VÂLCEA stat  
4. BREZOI ȘCOALA GIMNAZIALĂ, SAT VALEA LUI STAN, ORAȘ BREZOI, JUD VÂLCEA + GRADINIŢA P.N. VALEA LUI STAN, ORAȘ BREZOI, JUD VÂLCEA stat  
5. BUDESTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ  CU CLASELE I-VIII COMUNA BUDEȘTI , JUD. VÂLCEA + GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL SAT BUDEȘTI, COM. BUDEȘTI, JUD. VÂLCEA corp II stat  
6. BUDESTI GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL SAT BUDEȘTI, COM. BUDEȘTI, JUD. VÂLCEA stat  
7. BUJORENI ȘCOALA GIMNAZIALĂ GURA VĂII + GRĂDINIȚA GURA VĂII– CORP 1 stat  
8. BUNESTI GRĂDINIȚA NR 1 BUNEȘTI COM BUNEȘTI JUD VÂLCEA stat  
9. CÂINENI ȘCOALA GIMNAZIALĂ DAVID PRAPORGESCU – CORP I stat  
10. CĂLIMĂNEȘTI ȘCOALA PRIMARĂ JIBLEA NOUĂ stat  
11. DICULEŞTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ BĂBENI OLTEȚU COMUNA DICULEȘTI JUD. VÂLCEA stat  
12. DRĂGĂȘANI COLEGIUL NAȚIONAL GIB MIHĂESCU DRĂGĂȘANI JUD VÂLCEA, CORP II stat  
13. FARTATESTI GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT RUSĂNEȘTI COM FÂRTĂȚEȘTI JUD VÂLCEA stat  
14. FAURESTI ȘCOALA GENERALĂ  CU CLASELE I-VIII SAT BUNGEȚANI, COM.FĂUREȘTI, JUD. VÂLCEA stat  
15. FAURESTI GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL SAT MILEȘTI, COM. FĂUREȘTI, JUD.VÂLCEA + GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL SAT FAUREȘTI, COM. FĂUREȘTI, JUD.VÂLCEA stat  
16. GALICEA GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL COMUNA GALICEA JUD. VÂLCEA stat  
17. GUSOENI ȘCOALA GIMNZIALĂ COM. GUȘOENI, JUD. VÂLCEA stat  
18. HOREZU LICEUL “CONSTANTIN BRÂNCOVEANU” – HOREZU – CORP B stat  
19. HOREZU LICEUL “CONSTANTIN BRÂNCOVEANU” – HOREZU – CORP C stat  
20. HOREZU GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT “CĂSUŢA PITICILOR” – HOREZU stat  
21. HOREZU CRESA “POMUL VIEŢII”, STR.1 DECEMBRIE, NR.7-9 stat  
22. LUNGEȘTI GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL LUNGEȘTI stat  
23. MACIUCA LICEU+ȘCOALA PRIMARĂ ZĂVOIENI, COMUNA MĂCIUCA, JUD.VÂLCEA – CORP II stat  
24. MATEESTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ SAT MATEESTI, COM. MATEESTI  JUD. VÂLCEA + GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL SAT MATEEȘTI, COM. MATEEȘTI, JUD. VÂLCEA stat  
25. PIETRARI ȘCOALA GIMNAZIALĂ PIETRARI stat  
26. RACOVITA ȘCOALA GIMNAZIALĂ SAT COPĂCENI, COMUNA RACOVIȚA, JUDEȚUL VÂLCEA stat  
27. RM.VÂLCEA GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL COLONIE-RM. VÂLCEA stat  
28. RÂMNICU VÂLCEA COLEGIUL ENERGETIC (FOSTUL INTERNAT – CORP ȘCOALĂ II) stat  
29.               s RM.VÂLCEA GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NICOLAE BĂLCESCU stat  
30. RM.VÂLCEA LICEUL TEHNOLOGIC CĂPITAN NICOLAE PLEȘOIANU RM.VÂLCEA JUD. VÂLCEA  – CORP I stat  
31. RM.VÂLCEA SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX SF.NICOLAE RM.VÂLCEA JUD. VÂLCEA stat  
32. RM.VÂLCEA ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.13, RM.VÂLCEA JUD VÂLCEA stat  
33. RM.VÂLCEA GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 14, MUN.RM.VÂLCEA, JUD. VÂLCEA stat  
34. RM.VÂLCEA GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT WALDORF MUN.RM.VÂLCEA, JUD. VÂLCEA stat  
35. RM.VÂLCEA COLEGIUL NATIONAL “ALEXANDRU LAHOVARI” JUD. VÂLCEA RM. VÂLCEA JUD. VÂLCEA CORP II stat  
36. RM.VÂLCEA ȘCOALA GIMNAZIALĂ DISCOVERY KIDS, MUN. RM. VÂLCEA privat  
37. RÂMNICU VÂLCEA CLĂDIREA GRĂDINIȚEI CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 11 COPĂCELU ÎN CARE ÎȘI DEFĂȘOARA ACTIVITATEA ATÂT CENTRUL SCOLAR PENTRU EDUCATIE INCLUZIVA PUNCTUL DE LUCRU DIN MUNICIPIUL RÂMNICU VÂLCEA, CÂT ȘI GRĂDINIȚA stat  
38. STOILESTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ SAT URȘI COM STOILEȘTI JUD VÂLCEA stat  
39. SUTESTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ COM. SUTEȘTI, JUD. VÂLCEA + GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL SUTEȘTI, COM. SUTEȘTI, JUD. VÂLCEA stat  
40. VAIDEENI GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL ATARNATI, COMUNA VAIDEENI, JUD. VÂLCEA stat  
41. VLĂDEȘTI GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT VLĂDEȘTI stat  
FĂRĂ AVIZ DE SECURITATE LA INCENDIU 27
1. BAILE OLANESTI GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT BĂILE OLANEȘTI, JUD. VÂLCEA stat  
2. BUJORENI GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL OLTENI stat  
3. BUJORENI GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL BOGDĂNEȘTI stat  
4. BREZOI LICEUL GHEORGHE SURDU  – CORPUL D stat  
5. CALIMANESTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ ȘERBAN VODA CANTACUZINO, ORAȘ CĂLIMANEȘTI, JUD. VÂLCEA stat  
6. CRETENI ȘCOALA GIMNAZIALĂ CREȚENI stat  
7. CRETENI GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL CREȚENI, COM. CREȚENI JUD. VÂLCEA stat  
8. DĂEȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ DĂEȘTI stat  
9. DRĂGĂȘANI LICEUL TEHNOLOGIC BRĂTIANU SALĂ SPORT stat  
10. DRĂGĂȘANI GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT IC BRĂTIANU-CORP 9 stat  
11. LUNGEȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ LUNGEȘTI: CLĂDIRE SALĂ ȘCOLARA SPORT stat  
12. PESCEANA GRĂDINIȚA CU PP PESCEANA stat  
13. POPESTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ CU CLASELE I-VIII DAEȘTI, COMUNA POPEȘTI JUD. VÂLCEA stat  
14. POPESTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ, SAT URȘI, COMUNA POPEȘTI JUD. VÂLCEA stat  
15. POPESTI GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL SAT URȘI stat  
16. POPESTI GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL SAT DĂEȘTI stat  
17. SCUNDU ȘCOALA GIMNAZIALĂ COMUNA SCUNDU JUD. VÂLCEA + GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL CRÂNGU COMUNA SCUNDU JUD VÂLCEA stat  
18. SINEȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ SINEȘTI stat  
19. SIRINEASA ȘCOALA GIMNAZIALĂ COMUNA SIRINEASA JUD. VÂLCEA  CORP A stat  
20. STOENESTI GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL SAT DOBRICENI, COM. STOENEȘTI, JUD. VÂLCEA stat  
21. RÂMNICU VÂLCEA COLEGIUL ENERGETIC (INTERNAT) stat  
22. RÂMNICU VÂLCEA GRĂDINȚA CU PN NR. 6 stat  
23. RÂMNICU VÂLCEA COLEGIUL NATIONAL “ALEXANDRU LAHOVARI” JUD. VÂLCEA RM. VÂLCEA, JUD. VÂLCEA CORP I stat  
24. RÂMNICU VÂLCEA LICEU DE ARTĂ “VICTOR GIULEANU” stat  
25. RÂMNICU VÂLCEA LICEUL TEHNOLOGIC FORESTIER (EXTINDERE PRIN REALIZAREA UNUI GRUP SANITAR CU AFECTAREA CĂII DE EVACUARE stat  
26. RÂMNICU VÂLCEA ȘCOALA GIMNAZIALĂ WALDORF stat  
27. RÂMNICU VÂLCEA FUNDAȚIA CULTURAL EDUCAȚIONALĂ P M – GRĂDINIȚA PRINCIPESA MARIA privat  

 

 

INDICATORI TOTAL
GENERAL
TOTAL Urban Rural
Unitatea școlară – forma de proprietate publică privată TOTAL publică privată TOTAL publică privată
1. Nr. construcțiilor, aparținând unităților de învățământ preuniversitar, care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, din care: 68 66 2 32 30 2 36 36 0
  – construcții ale grădiniţelor 27 26 1 12 11 1 15 15 0
 – construcții ale şcolilor primare/gimnaziale 26 25 1 6 5 1 20 20 0
  – construcții ale liceelor, colegiilor 15 15 0 14 14 0 1 1 0
       – construcții ale unităților de învățământ care fac parte din rețeaua școlară – cluburi sportive/clubul copiilor, școli postliceale, etc. 0 0 0 0 0 0 0 0 0

 

 

Motivele neobținerii autorizației de securitate la incendiu sunt următoarele:

  • Nerealizarea măsurilor de securitate la incendiu stabilite prin scenariile de securitate la incendiu;
  • Neefectuarea demersurilor de către investitor sau beneficiar pentru realizarea documentației tehnice și intrarea în legalitate.

 

În vederea asigurării respectării măsurilor pe linia situațiilor de urgență, ISU Vâlcea desfășoară în zona de competență activități de informare preventivă, îndrumare, control, acordarea de asistență tehnică și luarea măsurilor legale pentru desfășurarea activităților de învățământ în condiții de siguranță deplină.

 

Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea desfășoară activități specifice pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delincvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar, acționând prin structurile sale în zona instituțiilor de învățământ, cu predilecție pe traseele de afluire/defluire a elevilor și personalului didactic, având ca obiective prevenirea și combaterea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță a participanților la procesul de învățământ.

Având la bază prevederile Legii 198/2023, măsurile dispuse de Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea pentru asigurarea unui climat de ordine în incinta și în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, în anul școlar 2025-2026, cuprind:

  • includerea unităților de învățământ din responsabilitate în itinerariile de patrulare, pentru asigurarea
  • unei acoperiri echilibrate, în funcție de evoluția situației operative și de resursele disponibile;
  • instruirea efectivelor din dispozitivele de menținere a ordinii și siguranței publice referitor la
  • evoluția situației operative în zona unităților de învățământ și cu privire la procedurile de intervenție;
  • asigurarea intervenției specifice în cazul producerii unor evenimente în incinta sau în zonele
  • adiacente unităților de învățământ preuniversitar aflate în responsabilitatea instituției noastre;
  • realizarea schimbului de date și informații la nivel intra și interinstituțional pentru cunoașterea
  • evoluției situației operative din zonele unităților de învățământ preuniversitar;
  • desfășurarea de acțiuni specifice, împreună cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea
  • prevenirii și combaterii consumului de substanțe interzise în mediul școlar;
  • participarea împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniu, la realizarea unui sistem eficient
  • de cooperare, în vederea menținerii unui nivel ridicat de acțiune în zonele și pe itinerariile de deplasare vulnerabile, pentru prevenirea săvârșirii faptelor antisociale asupra elevilor care se deplasează pe aceste trasee;
  • prezența activă a lucrătorilor jandarmi în mediile și locurile din apropierea unităților de învățământ
  • în vederea prevenirii fenomenului de abandon școlar dar și pentru a preveni și combate comiterea de fapte antisociale, în scopul asigurării unui climat de ordine necesar desfășurării în condiții de normalitate a procesului de învățământ;
  • elaborarea și derularea de programe/proiecte/campanii de prevenire a delincvenței juvenile și
  • violenței în mediul școlar precum și abordarea în cadrul activitățior preventiv-educative a unor tematici de natură juridică adaptate mediului școlar preuniversitar, prin care elevii să conștientizeze drepturile și obligațiile pe care le au, precum și consecințele comiterii faptelor ilegale.

 

 

În cadrul ședinței Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Vâlcea, a fost pus în discuție subiectul referitor la “Agricultura județului Vâlcea, evoluții și perspective în contextul anului 2025”cu detalii oferite de către domnul Ovidiu Barbu, director executiv, Direcția Județeană pentru Agricultură Vâlcea. Astfel, potrivit materialului în perioada 01.01.2024 – 31.12.2024 la sediul Direcţiei pentru Agricultură Vâlcea au fost depuse, înregistrate şi verificate un număr de 1595 dosare de vânzare a terenurilor din extravilan pentru o suprafață de 1534,375 Ha, un număr de 56 avize finale şi 1072 procese verbale de finalizare procedura.

 

Alte activităţi desfăşurate de Direcţia pentru Agricultură Vâlcea în perioada 01.01.2024 – 31.12.2024:

  • au fost eliberate 11 autorizaţii de defrişare pentru 54,7798 Ha pruni
  • au fost eliberate 10 autorizaţii de plantare 50 Ha nuc, 0,4150 Ha căpșun, 0,5 Ha zmeur 0,9294 Ha corn 6,8803 Ha măr, 1,6128 Ha cireș și 0,1628 prun
  • au fost eliberate 156 de autorizaţii de tăiere nuc
  • s-au înregistrat în domeniul agricultură ecologică 192 de operatori din care 181 producători, 6 procesatori, 2 exportatori, 2 comercianți, un depozitar
  • Săptămânal şi lunar se transmit la M.A.D.R următoarele situaţii:
  • Conform Notei de serviciu 241719/17.03.2020, DAJ Vâlcea a demarat o campanie de monitorizare a prețurilor la principalele produse alimentare de bază, conform selecției făcute de către conducerea MADR.
  • raport tehnic operativ privind situația suprafețelor însămânțate
  • înregistrarea în RPV a suprafețelor cu vie conform proiectelor de restructurare/reconversie
  • prelucrarea în programul RPV a solicitărilor de defrișare vie
  • întocmirea situației statistice a terenurilor și raportarea către MADR
  • procesele verbale ale întâlnirilor lunare ale Grupului Tehnic de Sprijin cu reprezentanții OUAI.

 

În domeniul legume-fructe au fost verificaţi un număr de 132 agenţi (14 producatori agricoli şi 118 persoane juridice) la care s-a urmarit respectarea normelor privind calitatea, evidența, trasabilitatea lor și conformitatea cu standardele comunitare. Și în domeniul industrie alimentară au fost efectuate 139 de verificări.

 

În anul 2024 s-au scos definitiv din circuitul agricol 18,55 Ha de teren încasându-se suma de 975.149,00 lei. Majoritatea suprafețelor sunt scoase pentru parcuri fotovoltaice și pentru înființarea iazurilor de pește – exploatare sorturi.

 

Au fost finalizate proiectele de amenajament pastoral pentru localitățile Mateești, Stoilesti, Băile Govora și sunt în lucru proiecte de amenajament pastoral pentru localitaţile Vlădești, Ocnele Mari, Sinești, Orlești.

 

În județul Vâlcea sunt 4 puncte de lansare rachete antigrindină operaționale la Ștefănesti, Mădulari, Șușani și Orlești. În perspectivă urmează să se realizeze și alte puncte de lansare în județ.

 

 

 

În cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social Vâlcea s-au purtat discuții referitoare la “Valențele culturale ale securității și sănătății în muncă” – o campanie națională pentru formarea unei culturi de prevenire în rândul tinerilor din licee și școli profesionale. Detalii au fost oferite de către domnul Viorel Din, Inspector șef – Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea. În cadrul ședinței au manifestat dechidere și viitor sprijin atât doamna profesoară Luminița Manea, reprezentând ISJ Vâlcea, precum și domnul George Rotaru, președintele Confederaţiei Patronale a Industriei Serviciilor şi Comerţului din România – C.P.I.S.C. Vâlcea.

 

Introducerea disciplinei Securitate şi Sănătate în Muncă în învăţământul preuniversitar constituie o componentă cheie în dezvoltarea culturii de prevenire a riscurilor, prin învăţarea de către tineri a modului de a lucra în condiţii de securitate şi sănătate. Statisticile actuale din Uniunea Europeană arată că tinerii lucrători au o rată de accidentare mai mare decât alte categorii de lucrători, din diferite cauze: lipsa de informare, lipsa de experienţă, lipsa de cunoştinţe în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă etc.

 

Centrele de învăţământ pot contribui decisiv la scăderea ratei de accidentare a tinerilor lucrători, prin informarea şi educarea tinerilor în ceea ce priveşte securitateaşi sănătatea în muncă în cadrul unei discipline cu acelaşi nume. Datele statistice analizate periodic de Inspecţia Muncii au evidenţiat faptul că, datorită condiţiilor sociale în care trăiesc, tinerii români caută locuri de muncă după împlinirea vârstei de 16 ani şi chiar mai devreme. Cei mai mulţi prestează munci sezoniere în timpul vacanţelor de vară. Ei acceptă foarte ușor să lucreze fără forme legale şi să presteze munci nepotrivite și se expun riscului de accidentare deoarece tinereţea îi îndeamnă să practice meserii riscante şi/sau solicitante din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, împiedicându-i de cele mai multe ori să-şi recunoască limitele. Capacitatea de a recunoaşte pericolele potenţiale, precum şi munca în condiţii de securitate, solicită simţ practic, dar şi putere de observaţie, instruire şi experinţă. Fiind nou veniți în câmpul muncii, este posibil ca tinerilor să le lipsească experiența și, adesea, maturitatea fizică și psihologică. Este posibil ca ei să nu acorde importanța cuvenită riscurilor cu care se confruntă. Există și alți factori care îi expun pe tineri unor riscuri mai mari, precum:

  • nivelul insuficient de competențe și de formare;
  • necunoașterea drepturilor proprii și a obligațiilor angajatorului;
  • insuficientă încredere pentru a semnala eventualele probleme;
  • rerecunoașterea de către angajatori a protecției suplimentare de care au nevoie lucrătorii tineri.

 

Obiectivele urmărite sunt:

  • Identificarea, stimularea şi promovarea elevilor cu aptitudini creative şi interes sporit pentru acest domeniu de studiu: securitate şi sănătate în muncă;
  • Dezvoltarea competenţelor elevilor, prin activităţi de bune practici în securitate şi sănătate în muncă;
  • Dobândirea de cunoştinţe suplimentare în acest domeniu, familiarizarea cu metodele de studiu din acest domeniu, cu literatura de specialitate;
  • Educarea tinerelor generaţii încă de pe băncile şcolii cu privire la importanţa unui mediu de muncă sănătos şi sigur;
  • Crearea unei culturi de prevenire a riscurilor profesionale în vederea intrării pe piaţa muncii.

Campania națională s-a desfășurat în perioada 03.01.2024 – 30.04.2024 având următoarele etape:

  • 03-12.01.2024 – Contactarea Inspectoratului Şcolar Judeţean pentru prezentarea proiectului, selectarea şcolilor participante. Contactarea reprezentanţilor şcolilor participante pentru prezentarea proiectului, selectarea profesorilor participanţi şi stabilirea modalităţilor de colaborare între inspectorii de muncă nominalizaţi şi cadrele didactice;
  • 01.2024 – 10.05.2024 – Campania se desfăşoară pentru elevi de școală profesională, și pentru elevi de liceu cu profil tehnologic/teoretic – ciclul inferior/superior;
  • Martie/Aprilie 2024 – Desfășurarea concursului “Ştiu şi aplic!” la nivel de judeţ.

Pentru derularea campaniei, în judeţul Vâlcea, au fost implicate un număr de şase unităţi şcolare, respectiv: Liceul Tehnologic Băile Govora, Liceul Constantin Brâncoveanu Horezu, Liceul Tehnologic Forestier Rm. Vâlcea, Liceul de Arte Victor Giuleanu Liceul Tehnologic General Magheru Rm. Vâlcea și Liceul Tehnologic Brătianu Drăgășani. Conform chestionarelor de opinie completate de către elevi şi cadrele didactice implicate în această acţiune şi prezentate de către angajatori la I.T.M. Vâlcea, rezultă că au fost implicaţi 60 de profesori, au participat 34 de clase din licee în care învaţă 807 de elevi.

 

De asemenea, Ministerul Educaţiei Naţionale a introdus în calendarul Activităţilor Educative Regionale concursul de specialitate „Ştiu şi aplic. Securitatea şi sănătatea în muncă se dobândeşte de pe băncile şcolii!”.

Acest concurs la nivel de judeţ a avut loc în data de 30.03.2024, la Liceul Tehnologic Forestier – Râmnicu Vâlcea, unde au participat 10 unităţi şcolare.

 

 

Detalii:https://vl.prefectura.mai.gov.ro/sedinte-publice-anunturi-minute/  https://vl.prefectura.mai.gov.ro/media/presa/

Articole asemănătoare

Grigore Antipa

Postat de - 10 martie, 2021 0
Grigore Antipa (n. 27 noiembrie 1867, Botoșani, d. 9 martie 1944, București) a fost un naturalist, biolog darvinist, zoolog, ihtiolog,…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *