Ziua Internațională a Hranei: Peste 12.000 de copii de la sate au beneficiat de masă caldă oferită de World Vision România în ultimii ani, într-o Românie rurală în care, în aproape un sfert dintre familii, copiii renunță seara la mâncare în favoarea adulților
București, 16 octombrie 2025. În România rurală, 30% dintre copiii din medii defavorizate nu mănâncă prânzul acasă, iar 28% nu iau nici micul dejun, nici prânzul, potrivit datelor Fundației World Vision România. În aproape un sfert dintre familiile vulnerabile (23%), mâncarea pentru masa de seară nu ajunge pentru toți, iar copiii sunt cei care renunță la cină pentru ca părinții sau frații mai mici să poată mânca.
De Ziua Internațională a Hranei (16 octombrie), Fundația World Vision România atrage atenția asupra alimentației precare a copiilor din mediul rural, unde sărăcia și insecuritatea alimentară cresc riscul de abandon școlar.
În același timp, peste 12.000 de copii din peste 60 de comunități rurale au beneficiat de programul „Pâine și Mâine” implementat de World Vision România începând cu anul 2016. Doar în anul școlar 2024 – 2025, organizația a oferit 123.633 de porții de masă caldă copiilor din 24 de școli.
Materiale video:
Imagini din programul „Pâine și Mâine” — cu masa caldă oferită copiilor și activitățile educaționale desfășurate în cadrul orelor remediale — pot fi descărcate aici: https://drive.google.com/file/d/1PX2uFHKCnV5A5QmrRdscVJySG4O2sB1p/view?t=654
Materialele pot fi utilizate liber în scop editorial, cu mențiunea sursei: World Vision România.
Hrana care ține copiii la școală
Prin programul „Pâine și Mâine”, World Vision România oferă o masă caldă zilnică și două ore de sprijin educațional pentru peste 1.200 de copii din comunități rurale vulnerabile.
Proiectul include și activități remediale și educaționale sub îndrumarea a 103 cadre didactice, formate special pentru a lucra cu elevi din medii defavorizate.
Rezultatele confirmă impactul:
- absenteismul școlar a scăzut semnificativ – peste jumătate dintre școlile din program au prezență de 99%, iar o treime chiar 100%;
- 78,5% dintre copii și-au îmbunătățit rezultatele la limba română;
- 76% au avut progrese la matematică;
- Aproximativ 80% dintre elevi au obținut calificative de „Bine” și „Foarte bine”.
Aceste rezultate demonstrează că o masă caldă zilnică, combinată cu sprijin educațional constant, reduce riscul de abandon școlar și crește performanța academică.
Alimentația copiilor din mediul rural, conform datelor World Vision România:
- 30% dintre copiii din medii defavorizate nu mănâncă prânzul acasă;
- 28% nu iau nici micul dejun, nici prânzul;
- În 23% dintre familiile vulnerabile, mâncarea pentru masa de seară nu ajunge pentru toți, iar copiii renunță la cină pentru ca adulții să poată mânca;
- 22% dintre copii merg seara la culcare fără să fi luat cina;
- 44% dintre copii consumă zilnic paste și cartofi, iar doar 8% mănâncă carne zilnic;
- Doar 24% dintre copii mănâncă fructe și legume proaspete zilnic;
- 44% dintre gospodăriile rurale au fost nevoite să cumpere alimente pe datorie în ultimul an;
- Costul mediu al hranei pentru un copil este de doar 12,3 lei/zi.
„Nu putem vorbi despre educație și șanse egale cât timp un copil se gândește mai mult la mâncare decât la lecții. În mediul rural, pentru mulți copii, masa caldă de la școală este singura din zi. Prin programul Pâine și Mâine oferim nu doar hrană, ci stabilitate, speranță și energie pentru învățare.
Orele remediale și profesorii dedicați fac parte dintr-un pachet complet care le redă copiilor încrederea și curajul de a visa la un viitor mai bun.”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.
Context european
La nivelul Uniunii Europene, 24,2% dintre copiii sub 18 ani sunt expuși riscului de sărăcie sau excluziune socială, potrivit Eurostat 2024.
România se află în topul țărilor cu cele mai ridicate rate (33,8%), alături de Bulgaria și Spania. Țările cu cele mai scăzute rate – Slovenia, Cipru și Cehia – sunt și cele care investesc constant în programe de alimentație școlară și sprijin educațional.
Apelul World Vision România
Studiul realizat de World Vision România în 2024 arată că, acolo unde programul national al “Masă Sănătoasă” este implementat corect, prezența la școală crește semnificativ.
Mai mult, 22% dintre copii afirmă că aceasta este singura masă pe care o primesc într-o zi, iar 64% dintre reprezentanții școlilor au observat o îmbunătățire a frecvenței școlare după introducerea mesei calde.
Aceste rezultate confirmă impactul pe care World Vision îl observă și în propriul program, „Pâine și Mâine”, unde masa caldă zilnică, combinată cu orele remediale și sprijinul profesorilor, duce la reducerea abandonului școlar și la performanțe școlare mai bune.
„Mesele calde nu sunt un beneficiu, ci o investiție în educație, sănătate și echitate socială.
Rezultatele arată clar că o masă zilnică la școală crește prezența copiilor, le îmbunătățește rezultatele la învățătură și le oferă siguranță și stabilitate.
Considerăm importantă extinderea programului național Masă Sănătoasă pentru toți copiii din ciclul primar, cu prioritate pentru zonele rurale și vulnerabile, acolo unde lipsa hranei poate opri învățarea.”, a declarat Mihaela Nabăr, Director Executiv World Vision România.
Despre programul „Pâine și Mâine”
- Lansat în 2016, programul „Pâine și Mâine” oferă copiilor din satele României:
- masă caldă zilnică la școală,
- sprijin la teme și activități remediale,
- consiliere și activități de dezvoltare socio-emoțională.
- Până în prezent, peste 12.000 de copii din peste 60 de comunități rurale au beneficiat de acest program.
Puteți susține programul Pâine și Mâine printr-o donație aici: https://worldvision.ro/implica-te/persoane-fizice/paine-si-maine/ sau prin SMS la 8844 cu textul PAINE (2 euro/lună).
Despre World Vision România
World Vision România este o organizație care desfășoară programe de educație, intervenție umanitară de urgență, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. În 33 de ani de prezență în România a ajutat sute de mii de copii și adulți, din aproape 900 de comunități situate în 41 județe.
Detalii la www.woldvision.ro și http://fb.com/WorldVisionRomania