Teatrul Anton Pann anunță premiera oficială a spectacolului ”Moara cu noroc” un spectacol inspirat din nuvela lui Ioan Slavici. Cu o viziune contemporană regizorul acestui spectacol, Mariana Tofan, aduce povestea în prezent, o poveste clasică reinterpretată cu forță, emoție și o doză de realism dur. Scenografia- Mariana Tofan, dramatizarea – Mateea Marin. Evenimentul va avea loc sâmbătă 22 noiembrie 2025, ora 19.00, la Sala Studio.
Nuvela “Moara cu noroc” a fost scrisă de Ioan Slavici și a apărut în anul 1881, în volumul “Novele din popor”. Este considerată una dintre cele mai importante nuvele ale autorului, alături de “Pădureanca” și romanul “Mara”. Într-un han unde se învârt destine și tăcerile vorbesc mai mult decât cuvintele, se gătesc conflicte, se servește frică, se rumenesc alegeri greșite și se condimentează cu influență, putere și aparențe înșelătoare. Un spectacol servit fierbinte — cu gust amar, morală și influență. În viziunea celor două care au construit spectacolul, a regizoarei Mariana Tofan și a Mateei Marin, care semnează dramatizarea, „Moara cu noroc”, după Ioan Slavici, devine o experiență teatrală cu aromă contemporană — un mănunchi de povești despre putere, frică și aparențe, gătite lent în bucătăria unui han unde nimic nu rămâne nespus. În acest meniu al destinelor, fiecare personaj e un fel principal: un hangiu care vrea liniște, o femeie prinsă între iubire și luciditate, un jandarm care cântărește legea cu precizia unui cuțit bine ascuțit și un Lică Sămădăul care știe cum să condimenteze influența — rece, calculat, irezistibil. Proiecții live, știri în direct și un univers în care cuvintele devin ingrediente, iar alegerile — consecințe. O reinterpretare intensă și actuală a textului lui Slavici, în care totul se gătește pe foc interior.
Biletele pot fi achiziționate direct de la Agenția Teatrului Anton Pann sau rezervate la numărul de telefon 0773324352.
”Moara cu noroc” – PREMIERĂ OFICIALĂ, Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, ora 19:00,📍 Sala Studio. Vârsta recomandată: 14 ani.
🎭 Distribuția / Meniul Serii: Ghiță – Alexandru Beteringhe;Ana – Marina Măgală; Lică Sămădăul – Alecsandru Dunaev / Codrin Boldea; Pintea – Vasile Marinoiu; Reporterul de știri – Daniela Ștefănescu
👩🍳 Echipa CulinAR-Teatrală
Regia: Mariana Tofan; Scenografia: Mariana Tofan; Dramatizarea: Mateea Marin