Citesc cu multă atenție comentariile urmăritorilor mei. Aceeași atenție o dau și mesajelor pe care ei – din varii motive – mi le transmit pe căi mai puțin publice.
Cineva mi-a scris recent așa: „Nu mai postez comentarii, dar v-aș fi scris că în toate epocile solidaritatea a născut dezbateri nesfârșite! Admir determinarea și tenacitatea cu care vreți să contribuiți la soluționarea unor situații care – din varii motive – nu și-au găsit rezolvarea, dar câți dintre colegii dvs. se vor alătura demersurilor pe care le faceți? Pentru aceste demersuri chiar e nevoie de solidaritate, iar în aceste cazuri, pe lângă susținere, responsabilitate și toate cele prezentate în postarea anterioară, mai este nevoie de bunătate și omenie și de a fi gata să acționezi pentru binele comun, să sprijini persoanele vulnerabile. Și fix asta ne lipsește azi, oameni buni!”
L-am reținut și îl readuc aici, nu atât pentru aprecieri cât pentru contribuția sa la conceptul de solidaritate. Aveți dreptate – și munca mea are nevoie de solidaritatea celorlalți. Uneori, această solidaritate funcționează de la sine. Foarte rar, e adevărat. De cele mai multe ori solidaritatea de care am avut nevoie pentru o inițiativă legislativă sau alta a avut nevoie de o solidaritate construită. Așa am procedat și cu legea pe care oamenii o numesc cu numele meu în semn de recunoștință pentru beneficiul de a se fi pensionat cu doi ani mai devreme fără penalitate, pentru expunerea îndelungată la poluare industrială, remanentă.
I-am invitat pe colegii parlamentari să vadă cu ochii lor platforma chimică din sudul municipiului Râmnicu Vâlcea, cu câțiva ani în urmă. Inițiativa legislativă a primit mult mai ușor voturile de care avea nevoie să meargă la promulgare și la aplicare, după cum știți. La fel am procedat și pentru susținerea modificărilor legislative care relaxează obligațiile investitorilor în turismul montan. Pentru toate celelalte inițiative pe care le-am propus în Parlamentul României, fost suficientă argumentația cu care mi-am însoțit inițiativele, susținerea lor în comisii și discuțiile individuale cu colegii parlamentari. E de muncă pentru a obține solidaritatea necesară adoptării unei inițiative legislative.
Solidaritatea are nevoie de efortul celui care o dorește și mă gândesc că, atunci când nu am obținut-o, este și pentru că nu am muncit eu destul de mult. M-ar întrista să cred că absența susținerii pentru una sau alta este din alte motive decât munca mea.
Nu pot crede că susținerea în forță a unui drum expres Râmnicu Vâlcea-Autostrada Sibiu-Pitești lipsește din atitudinea unora din neputință sau din dezinteres, ca să dau un exemplu mai recent. Și, aveți dreptate, din absența unor trăsături personale cum ar fi omenia și determinarea de a lucra pentru binele comun. Mulțumesc pentru cuvinte și pentru idei.
Mulțumesc!
Deputat,
Eugen Neața!
