Un interviu în Orizontul vâlcean.

5 0
Mi s-a cerut recent să răspund la câteva întrebări pentru un interviu care apare astăzi în publicația Orizontul, editată de ziaristul și scriitorul Silviu Popescu. Îmi place să stau de vorbă cu ziariștii, am spus-o în repetate rânduri. Sunt persoane pline de viață, gata să te pună în încurcătură, solicitante, curioase de fel, în slujba publicului cititor, curios la rândul lui să afle noutăți, în căutare de surse credibile și respectabile de informații. Am fost întotdeauna deschis comunicării publice și în cariera profesională pe care am parcurs-o în viața aceasta și în aceea politică, pe care o urmez acum. Ca profesionist în ordine publică, am găsit la ziariști disponibilitatea de a ajuta la munca de convingere a oamenilor pentru a-i determina să se situeze întotdeauna în limitele legilor în vigoare. O viață civilizată și prosperă este aceea care se petrece în normele comunității căreia îi aparținem. Ca parlamentar, am găsit la ziariști un izvor de informații fără de care inițiativele mele legislative nu și-ar putea atinge obiectivul de a rezolva probleme cu care românii se confruntă în viața de zi cu zi. Întrebările care mi-au răscolit activitatea din ultimii ani în Parlamentul României scot la iveală principalele domenii cărora le-am dedicat o parte dintre inițiativele legislative. Protecția intereselor personale ale oamenilor – de la dreptul de a le compensa expunerea la poluare industrială, la dreptul de a-și folosi lemnul din pădurile proprii – și ale antreprenorilor – de la posibilitatea unor investiții serioase în turismul montan, la înființarea unor exploatări piscicole pe acumulări de ape folosite și ca surse de apă potabilă. De la dreptul de a contesta o sancțiune rutieră la locul de domiciliu – nu la sute de kilometri de locul de domiciliu – și până la dreptul de a trăi în spații protejate de lege prin punerea la distanță a activității de dezmembrare a autovehiculelor, de exemplu.
Mi-a făcut o mare plăcere să stau de vorbă în cadrul acestui interviu și despre munca de comunicare permanentă pe care o fac pe această pagină. Îmi place să relatez oamenilor ce se întâmplă în Parlamentul României. Acolo se modelează legi și se fac legi noi care să ajute la modernizarea societății în care trăim. Acesta este produsul principal al forului legislativ în care ne-au trimis oamenii care ne-au votat. Pentru mine, activitatea de legiferare pornește de la nevoile exprimate de vâlcenii cu care stau de vorbă zi de zi, de la subiectele identificate de ziariști, cum spunem și de la subiectele care au nevoie de o nouă reglementare, identificate de mine personal.
Așa cum povestesc și în interviul acordat, pe traseul inițierilor legislative pe care le semnez, urmează o etapă de documentare și de consultare a specialiștilor, una de redactare a textului și a motivației și o alta, foarte sofisticată, de construcție a unei susțineri fără de care nicio inițiativă legislativă nu poate trece prin comisiile de avizare, de raport și de votul final, din plen. Publicația Orizontul a vrut să știe toate acestea. Înțeleg că numărul în care este reprodusă discuția pe care am purtat-o apare astăzi și îl recomand de pe acum și pentru că rezumă foarte bine ceea ce aveam de spus despre activitatea mea de parlamentar (în imagine, Orizontul, la prima sa apariție).
Deputat,
Eugen Neața!

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *