A plecat în veșnicie una dintre ultimele Penelope a Dobrogei, care şi-a aşteptat soţul 12 ani

702 0

A plecat în veșnicie una dintre ultimele Penelope a Dobrogei, care şi-a aşteptat soţul 12 ani. Despina Cuşa, o „neînfricată armâncă“

Despina Cuşa, soţia deţinutului politic anticomunist George Cuşa, a murit. Deşi Securitatea i-a zis să se despartă de soţul său, femeia a refuzat, preferând să devină, la rândul ei, o victimă a sistemului, scrie Mariana Iancu în www.adevarul.ro, preluat de Romanian Global News.
George Cuşa, de 94 de ani, şi-a petrecut aproape toată tinereţea prin închisorile comuniste. A trecut pe rând pe la Jilava, Piteşti, închisoare destinată exclusiv studenţilor, unde a fost bătut de foşti colegi convertiţi la comunism, apoi Gherla, Închisoarea Militară Constanţa şi Aiud.

În vreme ce era în închisoare, povestea el, soţia a fost somată să se despartă de el. „Eu i-am spus că s-ar putea să mai intru o dată la puşcărie, dar ea mi-a zis: „Nu are importanţă, e prea târziu. Voi răbda“. Era un fel de Penelopă“, a povestit luptătorul anticomunist pentru Adevărul.

Camarazii din Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu şi Asociaţia Gogu Puiu şi Haiducii Dobrogei o caracterizează pe Despina Cuşa ca fiind o „neînfricată armâncă“ şi, asemenea eroinei din mitologia elenă, şi-a aşteptat bărbatul arestat şi condamnat.

„Credinţa neclintită, iubirea absolută pentru soţul ferecat în temniţă de duşmanii neamului şi demnitatea absolută au încununat făptura Despinei Cuşa cu nimbul martirajului la care au fost părtaşe, asemenea soţilor lor îngropaţi între ziduri, toate Penelopele acestui popor. Golgota acestor femei care şi-au aşteptat cu credinţă bărbaţii despre care nici nu ştiau dacă mai trăiesc, ridicându-şi copiii în frica lui Dumnezeu şi cultul taţilor pierduţi între lumea aceasta şi tărâmul umbrelor, ar trebui să constituie un capitol aparte în toate manualele de istorie şi în toate muzeele trecutului acestui neam răstignit.
Alături de vitejia de stirpe armatolă a tinerilor aromâni care au opus rezistenţă comunismului în cel mai neprielnic teritoriu al patriei noastre, va trebui aşezată de-a dreapta crucea firavă dar neîndoită a femeii armânce, trăindu-şi la rândul ei calvarul de la vatra casei ori din deportările nemiloase.

În cei 12 ani de aşteptare, Despina Cuşa avea să sufere, pe lângă persecuţiile şi marginalizarea din partea autorităţilor comuniste, şi pierderea copilei Adriana. Deşi nu avea posibilitatea nici unei comunicări cu familia, George Cuşa a aflat de acest trist eveniment chiar atunci, prin intermediul unui vis în care a văzut cum îngerii luau fetiţa din curtea casei unde se juca. Când s-a întors acasă, Despina i-a mărturisit cât de greu i-a fost rămasă singură: «Tu erai în închisoare, fata era pe deal, în cimitir, iar eu eram atât de singură acasă…»“, spun urmaşii foştilor luptători anticomunişti.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *