DISPOZIŢIA NR. 2664 privind convocarea Consiliului Local, de îndată, în şedinţă extraordinară în data de 07.09.2020

729 0

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea;

Luând în considerare prevederile Hotărârii Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, încuviințată prin Hotărârea Parlamentului nr. 5/2020, prelungită prin Hotărârile Guvernului nr. 476/2020, nr. 553/2020 și               nr. 668/2020;  

În temeiul prevederilor art.133 alin.(2), lit.a), art.134, alin.(1), lit.a), alin.(4) și a art.155, alin.(1), lit.b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, emite următoarea

 D I S P O Z I Ţ I E :

Art.1. (1) Se convoacă, de îndată, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea în şedinţă extraordinară, în data de 07.09.2020,              ora 10.00, la Filarmonica ”Ion Dumitrescu” – Sala Lahovari din Calea lui Traian nr. 138 B.

(2) Ședința se va desfășura avându-se în vedere măsurile necesare pentru prevenirea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2.

(3) Pentru asigurarea caracterului public al ședinței vor fi luate de către conducerea Filarmonicii măsurile tehnice necesare transmiterii       on-line a acesteia. De asemenea, în măsura în care reprezentanții       mass-media doresc să participe la ședință vor anunța în prealabil despre intenția acestora la adresa de e-mail ”primaria@primariavl.ro”.

(4) Ședințele comisiilor de specialitate se vor desfășura în sala de ședințe a Primăriei municipiului, cu cel puțin o zi înaintea ședinței Consiliului Local, la ore diferite pentru fiecare comisie, astfel încât să se respecte condițiile de distanțare socială, urmând ca procesele-verbale și consemnarea avizelor să se redacteze în formă scrisă pe baza înregistrărilor din cadrul ședințelor respective, realizate prin intermediul sistemului audio existent în sala de ședință a Primăriei.

Art.2. Proiectul ordinii de zi a ședinței extraordinare este prezentat în anexa care face parte integrantă din prezenta dispoziție.

Art.3. Membrii Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea vor prelua materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi de pe site-ul instituției, www.primariavl.ro, secțiunea Consiliul – Ședințe Consiliu Local – Convocări și Proiecte de Hotărâri CL, fiind invitați, totodată, să formuleze și să depună amendamente asupra proiectelor de hotărâri supuse aprobării.

Art.4. Prezenta dispoziţie se dă publicităţii şi se comunică în copie:

– Direcţiei Administraţie, Juridic, Contencios;

– Filarmonicii ”Ion Dumitrescu”;

– tuturor membrilor Consiliului Local.

                                                             

           PRIMAR,                                                                     CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE

       Mircia GUTĂU                                                                                    SECRETAR GENERAL,

                                                                                                                           jurist Ion DIDOIU 

 

Râmnicu Vâlcea, 07.09.2020

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *