Nou serviciu de bibliotecă pus la dispoziția comunității

830 0

Pandemia COVID – 19 a generat numeroase schimbări la nivel mondial, ne-a expus unor situații neprevăzute și complexe, pline de provocări unice și, mai presus de toate, a readus în atenția tuturor, nevoia de educație pentru sănătate, esențială pentru asigurarea stării de bine și pentru dezvoltarea fiecăruia dintre noi.

Prin proiectul “Public Libraries as Active Citizen’s Hubs”, Biblioteca Județeană Vâlcea își propune înființarea și dezvoltarea unui nou serviciu pentru comunitatea locală, care vizează educația pentru sănătate. În acest sens, am inițiat o primă acțiune socială intitulată “Ai grijă de tine, ai grijă de ceilalți!”, care are ca scop creșterea gradului de conștientizare asupra importanței respectării regulilor și măsurilor practice pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2. Începând din noiembrie, timp de trei luni, în mediul on-line, se desfășoară ateliere de lucru interactive, cu scopul de a-i învăța pe copiii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani, într-o manieră ludică, regulile de comportament și igienă în timpul pandemiei COVID-19.

Proiectul „Public Libraries as Active Citizen’s Hubs” se desfășoară în perioada februarie 2020 – februarie 2021 și își propune să creeze o rețea de suport, formată din biblioteci publice și ONG-uri, care vor sprijini amenajarea în biblioteci a unor spații publice pentru învățarea și practicarea cetățeniei active, unde membrii comunității să se întâlnească, să dezbată probleme de interes general și, în egală măsură să învețe, să facă schimb de idei, să comunice și să colaboreze. Proiectul este implementat de Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul Vâlcea” cu susținerea financiară a Black Sea Trust of Regional Cooperation, în parteneriat cu Fundația Progress și alte 5 biblioteci publice: Biblioteca Publică Raională “IPS A. Plămădeală” Hîncești și Biblioteca Raională “D. Cantemir” Ungheni, din Republica Moldova, Biblioteca Județeană “G. T. Kirileanu” Neamț , din România și Biblioteca Centrală „Lesya Ukrainka”din orașul Lviv și și Biblioteca științifică universală regională Lugansk, din Ucraina.

Articole asemănătoare

Orașul vaccinează satul

Postat de - 19 august, 2021 0
FacebookTwitterInstituția Prefectului – Județul Vâlcea ne informează că, în cadrul campaniei naționale de vaccinare ” Orașul vaccinează satul”, echipele mobile…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *