Expoziție U.A.P. Vâlcea
Desenul, una dintre alte pasiuni din copilăria mea minunată… Am cochetat cu mare drag cu această nobila artă , participând la cursurile Școlii Populare de Artă, încă de micuță.Chiar dacă nu am continuat , mai târziu am retrăit și participat alături de băiatul nostru, realizând uneori împreună desene minunate, în timpul școlii și liceului.
În seara de vineri, 12.03.2021, în Galeriile Cozia Pasaj 1 și 2 am fost invitați și primiți cu plăcere la inaugurarea expoziției „DESEN”, curatoriate de Aurelia Sanda. Alături de domnul Gheorghe Dican și echipa minunată a Uniunii Artiștilor Plastici din România-Filiala Râmnicu Vâlcea au participat iubitori de frumos.
“Și cine spune că un desen nu poate fi decât în alb și negru sau că nu se poate realiza decât cu anumite materiale? Cu siguranță expozanții noștri nu ar fi de acord. După cum o demonstrează lucrările lor, cu toții cred într-o mare diversitate de abordări și tehnici, deloc limitative sau convenționale, ale acestei ramuri a artelor vizuale.”
Am redescoperit astfel desenul prin lucrările artiștilor vizuali:
Andreea Hereșanu* Daniel Stancu* Georgiana Poenaru* Petru Vasîi* Gheorghe Dican* Silviu Preda* Mădălin Ștefan * Alexandra Elena Ungureanu* Amalia Tirica* Daniela Alina Deaconu * Olga Popescu* Constantin Neacșu* Irina Ionelia Ionescu* Sorin Ioan Părăușeanu* Ion Filigean* Mihail Ionescu* Ramona Șlug* Cătălin Podoleanu* Marcel Duțu* Cristian Sima* Ion Cornea* Petti Velici* Theodora Scurtu* Aurelia Sanda* Elisabeta Sinea* Cristina Bacicu Botez* Corina Croitoru* Mihai Chițu* Gabriel Giodea* Traian Ștefan Boicescu* Mihaela Tătulescu* Radu Târnovean*
Cu această ocazie am avut marea bucurie de a putea să ne colorăm puțin cotidianul, încă un semn că primăvara va învinge chiar și în sufletele noastre. Lucrări pline de viață și lumină, numai bune să alunge tristețea și gândurile care ne apasă uneori.
(Sursa: Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Râmnicu Vâlcea).
Corina Enache