“TANDEM CROMATIC III”

732 0

Vineri, 9 aprilie 2021,  la ora 17:00, la Galeria Artex, Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea și cu Filiala Timișoara a UAPR, am fost invitați la deschiderea expoziției „TANDEM CROMATIC III” a artiștilor Rafael Francisc Matiaș și Diana Popovici Matiaș, însoțită de o prezentare a criticului de artă Luiza Barcan.

După cum o sugerează și titlul, cei doi artiști își conjugă în mod repetitiv eforturile, atât în viață, cât și în fața șevaletului, pentru a reliza „o artă a stărilor sufletești interioare, alegând libertatea compozițională oferită de abstracționism”, după cum ei înșiși mărturisesc.

Reunind un colaj de lucrări ce fac parte din mai multe proiecte, un adevărat jurnal personal concentrând tumultul interior, locurile marcante, simbolurile memoriei și trăirile celor doi artiști, materializate în tușuri colorate, în explozii acrilice, în colaje, pasteluri, chiar baițuri, „TANDEM CROMATIC III” constituie o expoziție impetuoasă, o împletire unică de expresionism abstract și de gestualism pasionat, ce atrage deopotrivă ochiul și stimulează introspecția.

După cum a reliefat în cuvântul său criticul de artă Luiza Barcan, lucrările Dianei Popovici Matiaș se remarcă printr-un stil de lucru care ține foarte mult de spontaneitate. Se remarcă o personalitate ardentă, artistul care “arde” în fața pânzei, astfel își exprimă trăirea.

Lucrările lui Rafael Francisc Matiaș dezvăluie, pe de altă parte, o personalitate cerebrală. Cei ce le admiră pot ghici poveștile din spatele lucrărilor sale.

Ceea ce este comun celor doi artiști, fiind foarte des întâlnit, este motivul treimii, al triunghiului, folosirea elementelor geometrice. De asemenea folosirea stărilor de agregare ale materiei și  amintirea trecerii timpului prin copilărie, tinerețe și bătrânețe.Aceste lucrări abstracte reprezintă minunile pe care universul nostru le deține.Fiecare din ele ne transmite un mesaj aparte.

Va mulțumim pentru frumosul ce ne colorează deseori zilele cenușii, ce întampină primăvara plină de speranțe!

 

(Sursa: Uniunea Artiștilor Plastici din România filiala Râmnicu Vâlcea).

 

Corina Enache

Articole asemănătoare

CULORI. IMAGINI. TRĂIRI

Postat de - 30 mai, 2021 0
FacebookTwitterAsociația Anastasia Ioana vă invită să vizitați expoziția de pictură „CULORI. IMAGINI. TRĂIRI”. Vernisajul expoziției va avea loc marți, 1…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *