Eclipsa inelară de Soare 2021

564 0

O eclipsă de soare va traversa joi cerul din emisfera nordică, pe o fâşie de aproximativ 500 de kilometri, din Canada până în Siberia, trecând prin Europa, unde va fi doar parţială, dar totuşi periculoasă pentru ochi, informează marţi AFP.

La punctul maxim al aşa-numitei eclipse inelare, de pe Pământ se va putea vedea Luna ajungând treptat în dreptul Soarelui, care se va transforma, timp de câteva minute, într-un inel luminos subţire, ca un ″cerc de foc″⁣ pe cerul de iunie, transmite Agerpres.

Un spectacol rezervat doar acelor locuitori aflaţi la cele mai înalte latitudini, care se situează chiar pe axă: nord-vestul Canadei, extremitatea nordică a Rusiei, nord-vestul Groenlandei şi Polul Nord, unde ocultaţia discului solar va fi de 87,8%, potrivit Observatorului Astronomic din Paris.

Eclipsa inelară va fi, de asemenea, vizibilă, însă doar parţial, din nord-vestul Americii de Nord, dintr-o mare parte din Europa, inclusiv din Franţa şi Marea Britanie, precum şi dintr-o parte a nordului Asiei.

La aceste latitudini şi dacă cerul va fi senin, pasionaţii de astronomie vor putea observa o fracţiune din Soare acoperită de discul negru al Lunii, în proporţie de 20% la Londra, de 16% la Lille, de 13,2% la Paris, de 5,5% la Toulouse şi doar de 2,8% la Marsilia.

″Cu cât mergem mai spre sud-est, cu atât va fi mai puţin vizibilă obscurarea″, a explicat pentru AFP Florent Delefie de la Observatorul din Paris, care va transmite evenimentul în direct pe canalul său YouTube.

Eclipsa va dura aproximativ două ore. La aceste latitudini, ea ″nu va fi foarte spectaculoasă″⁣ însă, chiar şi aşa, va fi interesant de urmărit, potrivit astronomului.

Cu toate acestea, este imperativ ca eclipsa să nu fie urmărită în mod direct fără protecţie specială, nici măcar cu ochelari de soare sau printr-un nor. ″Arsurile retiniene pot fi ireversibile″⁣, a amintit expertul.

Este recomandată protejarea cu ochelari comercializaţi în magazinele de specialitate sau folosirea echipamentelor de observare utilizate de astronomii amatori.

Aceasta este prima eclipsă inelară din anul 2021 şi a 16-a din secolul XXI.

Acest fenomen astronomic are loc atunci când Soarele şi Luna sunt perfect aliniate cu Pământul. Dacă diametrul aparent al Lunii este mai mic decât cel al Soarelui, o parte a coroanei de foc rămâne vizibilă.

O eclipsă totală, care scufundă pentru scurt timp o parte a planetei în întuneric, apare atunci când diametrul Lunii corespunde exact cu cel al Soarelui, aşa cum este perceput fenomenul de pe Pământ.

Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu” a transmis într-o postare pe Facebook, la sfârşitul lunii mai, că o eclipsă parţială de Soare, cu acoperire foarte mică a discului solar, se va produce pe 10 iunie, fiind vizibilă doar în jumătatea nordică a ţării. “Noi vă informăm doar despre fenomenele astronomice vizibile din ţara noastră, iar unul destul de spectaculos se va produce pe 10 iunie, la ora 13:00. Este vorba de o eclipsă parţială de Soare, cu acoperire foarte mică a discului solar. Eclipsa nu se vede din toată ţara”, a precizat instituţia. Conform unei imagini ataşate postării, eclipsa va fi vizibilă în Transilvania, în Banat şi în mare parte din Moldova.

 

(Sursa: AGERPRES)

Corina Enache

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *