Senatoarea Claudia Banu a participat la Adunarea Plenară a Conferinței privind Viitorul Europei

515 0

Senatoarea PNL Claudia Mihaela Banu a participat zilele trecute la Adunarea Plenară a Conferinței privind Viitorul Europei, fiind una din cei doi români invitați să ia parte la acest eveniment important pentru Uniune.

“Am participat zilele acestea, la Strasbourg, ca reprezentant al Senatului României, la Conferința privind Viitorul Europei, care se încheie astăzi cu Adunarea Plenară (The Conference Plenary).

Evenimentul reunește 108 reprezentanți ai Parlamentului European, 54 ai Consiliului Europei – câte doi pentru fiecare stat membru, 3 ai Comisiei Europene precum și 108 reprezentanți ai parlamentelor naționale. De asemenea, participă 108 cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene. Se prezinta astazi cele mai votate idei propuse de cetățenii europeni prin intermediul Panourilor Cetățenilor și a Platformei Digitale Multilingve.

Câte 18 reprezentanți ai Comitetelor Regiunilor și ai Comitetelor Economice și Sociale, câte 6 reprezentanți aleși ai autorităților regionale și ai autorităților locale, 12 reprezentanți ai partenerilor sociali și 8 reprezentanți ai societății civile participă, de asemenea, la Adunarea Plenară.

Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politici de Securitate urmează să fie invitat atunci când rolul internațional al Uniunii Europene va fi luat în discuție. La discuții pot participa inclusiv reprezentanți ai altor părți interesate, care au un rol cheie în funcționarea Uniunii Europene.

Schimburile de idei sunt structurate tematic în jurul recomandărilor făcute de cetățeni. Platforma Digitală Multilingvă este singurul loc în care sunt colectate, analizate și publicate toate ideile rezultate din evenimentele legate de conferință. Pasul următor este reprezentat de înregistrarea tuturor propunerilor către Executivul Conferinței, care ulterior va redacta un raport în deplină transparență și colaborare cu Plenara. Raportul astfel rezultat va fi publicat pe Platforma Digitală Multilingvă.

Rezultatele finale ale Conferinței vor fi prezentate, de asemenea, într-un raport care va fi înaintat Președinției Comune, urmând ca instituțiile europene să urmărească transpunerea în practică a propunerilor incluse în document.”

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *