“De sărbători, târg de artă”, în ajun de Sfinte Sărbători

1279 0

Am avut minunata ocazie de a participa , alături de artiști vizuali creatori de valoroase și frumoase lucrări,  la expoziția de artă ce se desfășoară înaintea Sfintelor Sărbători de iarnă.  Într-o seară deosebită de decembrie am fost primiți cu aceeași căldură și familiaritate cu care am fost obișnuiți.

Iată și câteva din frumoasele gânduri și impresii așternute de către doamna Mioara  Comanescu- Plop, consultant artistic:

“Joi, 2 Decembrie s-a vernisat la Galeria de Artă “Constantin Iliescu” (din incinta Consiliului Județean Vâlcea), o expoziție de artă, deosebită, atât prin varietatea dar, mai ales, prin calitatea lucrărilor.

Bine închegată, în jurul unor teme perene, tradiționale dar, susținute prin calitatea execuției, expoziția a reunit un număr de 33 expozanți.

De la sculptură, acuarelă, pictură figurativă și nonfigurativă, pictură religioasă, artă decorativă, etc. expoziția reprezintă un solilocviu vizual oferit cu generozitate de către artiștii vizuali publicului vâlcean, iubitor de frumos un dar, acum în prag de sărbători.

Într-o simfonie cromatică și o cavalcadă de imagini surprinzatoare dar captivante, în același timp, expoziția – târg de artă se constituie într-o poveste, fiecare lucrare o prezintă pe cealaltă, într-un dialog emoționant al culorii.

Unele lucrări te cuceresc prin dezinvoltura lor, inspiră și respiră o bucurie a desenului și o “frazare” plastică proprie autorului respectiv, pe când altele te scot din “zona de confort”, provocându-te.

Lucrurile se întamplă firesc , se întregesc unind locurile și “stările”. Tablourile au lumină, mișcare și culoare, viață într-un cuvânt.Te captivează prin emoția pe care o degajă, prin armonie și prin iubirea cu care autorii “au țesut” acest “vis de decembrie”.

Fără aroganța creatorilor emergenți, îmbinând diverse tehnici picturale, cu inserții “sufletești” artiștii rezumă intuitiv  și retrospectiv, o sumă de emoții și exigențe artistice care, anuleaza distanța între “ierarhii”, cu sensibilitatea și sinceritatea artistului “ce se destăinuie” publicului cu inima.

Iată eroii acestui parcurs vizual:

Mirela Popescu, Loredana Cristea, Vica Belu, Liviu Dina, Carmen Dina,  Teodor Duței, Florin Safta, Cristiana Geodescu, Virgil Enache, Carmen Porcișanu, Dana Ghigeanu, Emil Pieloiu, Diana Mitulescu, Gabriel Medvedov- Rotomeza, Victor Oprescu, Violeta Țuicu, Mariana Bălescu, Oana Coamesu, Cristian Petrescu, Monahia Ioanichia, Geliana Șchiopu Lucianico, Lili Hodorog, Corina Bedreagă, Steluța Zelici- Dumitrescu, Alexandru Trandafir, Ion Simion, Kandy Reisenauer, Ilie Andronache, Corina Enache, Cornel Milescu, Dumitru Zamfira, Constantin Codoi, Mioara Comănescu.

Acum la răscruce de timp și vreme, sunt în asentimentul tuturor artiștilor vizuali, pentru a ura tuturor vâlcenilor multă sănătate, liniște sufletească, un anotimp plin de satisfacții sufletești!”  Mioara Comănescu-Plop.

Vă  mulțumim mult, încă o dată, pentru oportunitatea și onoarea de a participa la acest fel de evenimente care dau “culoare și lumină” în priviri și suflete iubitoare de frumos!

 

(Sursa: Mioara Comănescu – Plop – Centrul Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea)

 

Corina Enache         

 

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *