Comunicat de presă 2,98 % –  rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Vâlcea în luna decembrie 2021

913 0

La sfârșitul lunii decembrie în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea erau înregistrați  4830  șomeri (din care 2371 femei), rata șomajului fiind de 2,98%.

Din totalul de 4830 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Vâlcea, 2012 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 2818 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 3301 șomeri provin din mediul rural și 1529 sunt din mediul urban.

Grupa de vârstă Stoc la finele lunii
Total 4830
< 25 ani 605
între 25-29 259
între 30-39 679
între 40-49 1208
între 50-55 1124
peste 55 ani 955

 

Șomerii cu studii gimnaziale/fără studii/școală profesională au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Vâlcea 3113 (64,5%), urmat de cei cu studii liceale/postliceale 1420 (29,4 %), iar 297 (6,1 %)  au absolvit studii superioare.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 591 persoane foarte greu ocupabile, 1799 greu ocupabile, 1924 mediu ocupabile, iar 516 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea  într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Informaţii detaliate despre structura şomajului la nivelul judeţului Vâlcea sunt afişate pe pagina de internet a AJOFM Vâlcea la adresa www.anofm.ro  secțiunea “Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea/Comunicate de presă”.

 

 

Comunicare Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *