Evenimentele culturale ale zilelor  de 25-28  Martie 2022

680 0

AGENDA CULTURALĂ VÂLCEANĂ MARTIE 2022

25 martie

Buna Vestire

Această dată a fost fixată calculându-se nouă luni înainte de naşterea cu trup a Domnului, ce se celebrează la 25 decembrie. Înţelesul Bunei Vestiri se referă la venirea lui Mesia, Cel aşteptat de veacuri, dar şi la legătura intimă, vitală, dintre Mamă şi Fiu, după cum reiese din cuvintele îngerului Gavriil: „Bucură-te, Tu, care eşti plină de har, Domnul este cu Tine. Binecuvântată eşti Tu între femei Spiritul Sfânt se va coborî asupra Ta şi puterea Celui Preaînalt Te va umbri; pentru aceasta, copilul sfânt care se va naşte din Tine se va numi Fiul lui Dumnezeu” (Lc, cap.1). Momentul Bunei Vestiri este expresia cea mai înaltă a aşteptării venirii lui Mesia, este sinteza şi punctul culminant al aşteptării mesianice din partea poporului lui Dumnezeu care vede că profeţiile s-au împlinit în acest „Copil sfânt“. Creştinii care postesc ştiu că Biserica a rânduit dezlegare la peşte şi vin în această zi de sărbătoare. În popor, la sate mai ales, 25 martie mai este cunoscută şi ca „Ziua Cucului” pentru că se zice că este data în care se dezleagă limba păsărilor şi începe cucul să cânte.

Monumente istorice vâlcene cu hramul „Buna Vestire”:

– Biserica din scuarul Mircea cel Bătrân, municipiul Rm. Vâlcea;

– Biserica din satul Bărbăteşti, cartier Iernatic, comuna Bărbăteşti;

– Biserica din satul Scăueni, comuna Berislăveşti;

– Biserica din satul Bumbuieşti, comuna Boişoara;

– Biserica din satul Copăceni, comuna Copăceni;

– Biserica din satul Bucşani, comuna Ioneşti;

– Biserica fostului schit Climent din satul Pietrarii de Jos, comuna Pietrari;

– Biserica de lemn din satul Urşi comuna Popeşti;

– Biserica de lemn din satul Slătioara, cătun Mănăstireşti, comuna Slătioara;

– Biserica din satul Vlădeşti, comuna Vlădeşti.

27 martie

Ora 19,00 – 22,00: Aby Stage Bar” Râmnicu Vâlcea

Concert al Formației „3 Sud Est” – Nostalgia.

Organizator:

  • „Aby Stage Bar” Râmnicu Vâlcea;
  • Asociația Mentor Rock.

28 martie

Ora 19,00: Sala Lahovari Râmnicu Vâlcea

Prokofiev & Ceaikovski – Orchestra simfonică a filarmonicii.

Dirijor: Giovanni Pompeo (Italia).

Solist: Cristian Niculescu (Germania) – pian.

În program:

  1. Prokofiev – Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră;
  2. I. Ceaikovski – Simfonia a V-a.

Organizator:

  • Filarmonica „Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea.

 Cinema Geo Saizescu” prezintă filmele:

29-30 martie

Orele: 17,00 și 19,30

  • Filmul: „The Lost City / Orașul pierdut”.

 

Teatrul Anton Pann” prezintă spectacolele:

26 martie

Ora 11,30: Sala Mare a Teatrului Anton Pann” Râmnicu Vâlcea 

  • Spectacolul „Firul de aur”, regia Diana Ligi.

Ora 18,00: Sala Mare a Teatrului Anton Pann” Râmnicu Vâlcea 

  • Spectacolul „Toate lucrurile minunate”, regia Adrian Roman și Octavian Costin.

 

Teatrul Municipal Ariel” prezintă spectacolele:

27 martie

Ora 12,00: Cinema „Geo Saizescu”

  • Spectacolul „Dănilă Prepeleac” după Ion Creangă, regia Boris Melinti.

Ora 19,00: Cinema „Geo Saizescu”

  • Spectacolul „Crai Nou”, scenariul și regia Mihaela Mihai, cu participarea extraordinară a Ozanei Barabancea.

 

CALENDAR CULTURAL VÂLCEAN

 

25 martie

  • 1843: Are loc târnosirea bisericii de la Schitul Troianu din Râmnicu Vâlcea;
  • 1950: Se naşte bibliograful Marian Creangă, director al Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea (1990 – 1997).

 

26 martie

  • 1977: S-a stins din viață Prefericitul Justinian Marina, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

 27 martie

  • 1918: Basarabia s-a unit cu România.
  • 1947: Se naşte istoricul Dumitru Andronie, director al Serviciului Judeţean Vâlcea al Arhivelor Naţionale (1987 – 2011).
  • 1952: Se naşte arhimandritul Vartolomeu Androni, teolog, cărturar, doctor în teologie, stareţ al Mănăstirii Cozia (2000 – 2019).

 28 martie

  • 1415: Cancelaria Ţării Româneşti emite documentul prin care Mircea cel Bătrân dăruieşte Mănăstirii Cozia vama de la Genune (Câineni).

 

Sursa: DIRECŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU CULTURĂ VÂLCEA , Director executiv, Prof. dr. Florin EPURE

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *