La Mulți Ani spiritului liberal vâlcean!

1222 0

La aniversarea celor 30 de ani de la reînființarea Partidului Național Liberal în județul Vâlcea, Filiala Vâlcea are plăcerea de a sărbători  acest eveniment festiv așa cum se cuvine alături de membrii ei, dar și de cei care îmbrățișează liberalismul.

Nu a fost ușor să ajungem la acest ceas aniversar, deoarece ne-am etalat întotdeauna identitatea proprie cu scop definit care a fost mereu supus criticilor sau denaturărilor serioase din partea adversarilor noștri, adversari declarați ai liberalismului. Pentru noi, liberalismul nu reprezintă doar o ideologie sau o poziționare în sânul familiilor politice, ci un principal curent de gândire și acțiune al celor care au aderat la el, totul animat de un profund crez patriotic și un ”merit istoric” pentru care trebuie să reflectăm și să fim ceva mai inspirați în abordarea problemelor României de azi.  În anul 1990, Partidul Național Liberal a fost un partid care a renăscut ”din nevoile politice” ale românilor. A renăscut din nevoia de a ne defini prin statul de drept, democrație, libertăți intelectuale, economie liberă întemeiată pe proprietate privată. Toate aceste principii, aceste instituții sunt rodul unei lungii construcții.

Întreg acest eveniment reprezintă un omagiu adus diriguitorilor, gânditorilor și oamenilor de acțiune care și-au asumat acele valori și principii de care ne bucurăm astăzi.

De asemenea, pentru ca cele 3 decenii să fie rememorate și transmise mai departe, în cadrul evenimentului va fi lansat volumul intitulat Cronica liberalismului vîlcean, semnat de Domnul Profesor Dr. Sorin Oane.  Volumul își propune, într-o manieră succintă, de a prezenta scara macro de naștere a liberalismului în lumea modernă, apoi, axându-se pe evenimentele care au dus la îmbrățișarea  liberalismului în România și în special în județul Vâlcea, ajungând până la momentul din prezent. Nevoia de a publica un asemenea volum la ceas aniversar, vine din dorința de prezenta modul cum au fost implicate persoanele din cadrul județului nostru, din filiala noastră,  în promovarea, menținerea, apărarea liberalismului, dar și a renașterii lui.

Pe vremuri, cei care doreau să-l apere trebuiau mai întâi să înceapă prin a-l face cunoscut în cadrul comunității; astăzi, în schimb, avem sarcina ceva mai dificilă pentru că dispariția lui poate să ducă la o degradare totală a umanității.

La Mulți Ani spiritului liberal vâlcean!

La Mulți Ani Partidului Național Liberal, Filiala Vâlcea!

Biroul de comunicare al PNL Vâlcea.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *