Comunicat de presă privind desfășurarea evenimentului cu tema „Schimbul de experiență a experților naționali din statele membre UE ȋn vederea asigurării de alegeri transparente și reziliente”

955 0

În perioada 16-20 mai 2022, Autoritatea Electorală Permanentă va găzdui la București evenimentul internațional cu tema Schimbul de experiență a experților naționali din statele membre UE ȋn vederea asigurӑrii de alegeri transparente și reziliente.

Reuniunea experților naționali are loc ȋn contextul activităților specifice Mecanismului de reziliență ȋn materie electorală al Rețelei europene de cooperare privind alegerile, care funcționează ȋn cadrul Directoratului General pentru Justiție și Consumatori al Comisiei Europene. Menționăm, totodată, că  mecanismul de reziliență electorală reprezintă principalul instrument al Pachetului legislativ privind transparența și democrația europeană propus de Comisia Europeană.

În vederea participării la sesiunile reuniunii experților naționali din statele membre UE sunt prezenți reprezentanți din cadrul comisiilor electorale din Lituania, Letonia, Estonia și România.

Principalele subiecte de discuție cuprinse ȋn agenda evenimentului sunt următoarele:

  • tehnologii electorale utilizate de AEP și de statele membre reprezentate de experții naționali;
  • dezvoltarea de noi tehnologii electorale și impactul utilizării acestora;
  • sporirea securității tehnologiilor electorale – obiective viitoare;
  • votul electronic: evaluarea fezabilității testării acestuia la viitoarele alegeri din România;
  • mӑsuri anticorupție și de integritate ȋntreprinse de AEP și de statele membre reprezentate de experții naționali.

Cu ocazia organizării evenimentului, președintele AEP, domnul Constantin-Florin Mitulețu-Buică, a afirmat: Reuniunea ne va oferi șansa de a lucra împreună și de a construi o rețea mai puternică, care ne va permite să îndreptăm agenda europeană către subiecte de impact precum analizarea posibilităților de implementare a noilor tehnologii electorale, combaterea dezinformării și a interferențelor străine și protejarea infrastructurii alegerilor.

Direcția comunicare

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *