A lăsat ingineria și îi antrenează pe „tricolori” pentru Mondialul din România!

843 0

Din pasiune pentru Triatlon, fără să îl practice la nivel de performanță, Cristi Doicescu a renunțat la meseria de inginer și a devenit antrenor. Acum, el  îi pregătește pe 4 dintre cei mai talentați juniori din lotul național, care vor merge în premieră la Campionatul Mondial de la Târgu Mureș.

 “Mi-au plăcut tot timpul provocările și din cauza faptului că vechiul meu loc de muncă devenise o rutină și nu mai aveam nicio provocare, nu mă mai simțeam bine, am vrut să învăț ceva nou” – Cristian Doicescu, antrenor Triatlon, Atena Sport Club.

Fostul inginer a participat și la câteva competiții de Triatlon, dar recunoaște că primele au fost un fiasco. „Din punct de vedere al înotului a fost crunt pentru că acum 10 ani, nu aveam nicio treabă cu înotul. În schimb recuperam foarte mult la bicicletă și chiar am câștigat vreo două curse la Open” – Cristian Doicescu, antrenor Triatlon, Atena Sport Club.

Din 2016, Cristi e antrenor la Atena Sport Club, clubul lui Răzvan Florea, sportivul medaliat cu bronz la Olimpiada de la Atena.

Tinerii merg la cea mai tare competiție din carieră,

Campionatul Mondial de la Târgu Mureș

De când au început acest sport, Cristi antrenează 4 juniori din lotul național de Triatlon.

Puștii vor reprezenta România la cea mai importantă competiție organizată la Târgu Mureș, Campionatul Mondial de Multisport, care va avea loc între 5 și 12 iunie.

„Au mai fost și anul trecut la Campionat European de Tineret, au mai fost la Cupe Europene de Juniori cu rezultate peste așteptări. În iarnă, am avut o pregătire consistentă, am insistat pe lucru acesta. E primul lor an de juniorat și am vrut să intre fără lipsuri în sezon. Cel puțin pe parte de pregătire fizică. Și acum să vedem de la cursă la cursă cum reușim să ne perfecționăm și să acoperim lipsurile pe partea de pregătire specifică” – Cristian Doicescu, antrenor Triatlon, Atena Sport Club.

 Vlad Cătană are 18 ani, face Triatlon de la 11 și se pregătește să intre la Facultatea de Medicină din București!

„Voi face și Medicina și voi continua și cu Triatlonul! Sunt foarte emoționat că voi fi prezent la prima mea competiție de asemenea anvergură care se ține și în țara noastră” – Vlad Cătană, component al lotului național de juniori de Triatlon al României. 

Ilona are 16 ani, se antrenează în fiecare zi de când a început să practice Triatlonul, iar la Mondialul de la Târgu Mureș va concura în 3 probe, Cross Triatlon, Duatlon și Sprint.

„Sunt foarte emoționată și bucuroasă că voi fi la Târgu Mureș! Am muncit mult să ajung aici” – Ilona Ioan, componentă a lotului național de juniori de Triatlon al României. 

Carol și Raul sunt mezinii grupului pe care Cristi îi pregătește de când erau copii.

„Vreau să ajung campion european, mondial și apoi la Olimpiadă” – Raul Petrecomponent al lotului național de juniori de Triatlon al României. 

Carol recunoaște că de fiecare dată când poartă tricolorul pe piept este extrem de emoționat.

„Când am venit prima dată la lotul național am avut emoții foarte mari! E o mândrie pentru mine să știu că lupt pentru România” – Carol Popa, component al lotului național de juniori de Triatlon al României.    

Sacrificiile sunt pe măsura rezultatelor

Tinerii sunt plini de medalii la Triatlon și spun că ele sunt obținute cu multe sacrificii.

„Sacrificiile sunt destul de mari, mai am momente în care prietenii mă cheamă afară, dar știu și ei și înțeleg că fac sportul acesta și pentru mine altceva este important, nu doar distracția” – Vlad Cătană, component al lotului național de juniori de Triatlon al României.

Ei au câte trei antrenamente pe zi și rare sunt zilele în care au pauză.

„Zilele mele sunt destul de pline, dimineața merg la bazin și de la bazin ajung acasă și normal repet puțin pentru școală, îmi mai fac teme ce mai am, apoi plec la școală, de la școală mă întorc acasă și mă pregătesc de următorul antrenament”– Ilona Ioan, componentă a lotului național de juniori de Triatlon al României.

Târgu Mureș, capitala triatlonului mondial

Între 5 -12 iunie, la Târgu Mureș, va avea loc cel mai cel mai mare eveniment organizat de Federația Română de Triatlon, Campionatul Mondial de Multisport.

„Este vorba despre o săptămână în care sunt 4 Campionate Mondiale, 4 probe, foarte importante în sportul nostru și vreau să menționez că îl organizăm în parteneriat cu un club local, Master Ski and Bike” – Vlad Stoica, președintele Federației Române de Triatlon. 

La Mondialul de la Târgu Mureș vor lua startul cei mai buni triatloniști din România. La Campionatul Mondial de Multisport, Federația Română de Triatlon va participa cu 50 de sportivi.

„Avem speranțe la medalii, plus că,în afară de cei din lotul olimpic, avem și foarte mulți sportivi înscriși” – Vlad Stoica, președintele Federației Române de Triatlon. 

Vlad spune că Mondialul de Multisport  din iunie va fi organizat la cele mai înalte standarde.

„Nu aș spune că a fost greu de organizat, ci complicat. În primul rând a fost vorba de partea financiară, dar cu sprijinul Ministerului Sportului, al Primăriei Târgu Mureș și al Consiliului Județean Mureș, am reușit să strângem suma necesară și să punem în scenă un eveniment sportiv foarte mare și de calitate” – Vlad Stoica, președintele Federației Române de Triatlon.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *