De astăzi, suntem pe un drum bun… și în sport!

777 0

„Căci puterea haitei este lupul, iar puterea lupului este haita”. Aceste versuri ale lui Kipling mi-au venit în minte când am ales Lupul ca simbol al noului club sportiv.

De astăzi, Clubul Sportiv Vâlcea-1924 a început să se manifeste și, în scurt timp, vom avea și activitate sportivă propriu-zisă.

L-am numit președinte interimar al acestui club pe Bogdan Pistol, un om pe care îl apreciez și care sunt convins că va face treabă bună aici.

Astăzi, la sediul CJ Vâlcea, în prezența noului președinte al clubului, a colegilor consilieri județeni membri în Consiliul de Administrație, dar și a colegilor din aparatul propriu al CJ Vâlcea, am încheiat și primul contract de activitate sportivă, pe secțiunea baschet.

Hristu Sapera a venit alături de noi să pună umărul la construirea primei academii de baschet din județul Vâlcea. Sapera are o bogată activitate în baschetul românesc, de-a lungul carierei antrenând echipe precum CSM București, Energia Târgu Jiu, Steaua CSM București și, de curând, Dinamo București.

Înființarea Clubului Sportiv Vâlcea-1924 este o provocare importantă pentru că acest club va face ce nu s-a mai făcut în România și în Vâlcea, după Revoluție: să caute tineri, să-i formeze și să-i ducă spre performanță!

În scurt timp…și alte surprize!

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *