Expo Apa 2022 la a 22-a ediție

532 0

Participare numeroasă din partea Apavil

 În perioada 28-30 septembrie a.c. , la Sibiu, Asociația Română a Apei a organizat, împreună cu Apă Canal Sibiu și primăria Municipiului Sibiu, cea de-a 22-a ediție a Expo Apa, cea mai importantă manifestare profesională dedicată apei.

Cu titlul “Forumul Regional al Apei – Dunăre – Europa de Est”, evenimentul a reunit atât specialiști din domeniul apei, cât și firme interesate de îmbunătățirea performanțelor în acest domeniu, participând 75 de firme de profil, alături de 48 de companii de apă din țară.

Deschiderea oficială a evenimentului i-a avut ca invitați de onoare pe domnul Marcel Boloș, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, doamna Roxana Mânzatu, Secretar de Stat în Cancelaria Primului Ministru, domnul Dan Ștefan Chiru, Secretar de Stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, doamna Astrid Fodor, primar al municipiului Sibiu precum și personalități din cadrul asociațiilor de profil. În discursurile lor, invitații au subliniat importanța realizării și implementării unor tehnologii inovatoare, bazate pe economia circulară, care să permită utilizarea și reutilizarea apei, pe principiul consum minim, eficiență maximă.

Președintele Asociației Române a Apei, dr. ing. Ilie Vlaicu, a evidențiat că schimbările climatice și situațiile dificile au determinat companiile de apă, alături de ARA, să fie puternice, să se adapteze rapid, să gestioneze orice provocare și să descopere oportunități în fiecare situație, acesta fiind și motivul pentru care sectorul de apă este stabil și acum, în ciuda creșterilor alarmante ale prețurilor la energie.

În cadrul expoziției au fost prezentate atât tehnologii de vârf, cât și cele mai noi echipamente pentru tratarea apei potabile și a celei uzate, iar la seminariile organizate în timpul celor trei zile au participat cei mai buni specialiști din lume din domeniu, reprezentanți ai Asociației Internaționale a Apei, Asociației Germane a Apei, Federației Europene a Asociațiilor Naționale de Apă și altor organizații de anvergură din întreaga lume.

La eveniment a participat și conducerea executivă a Societății Apavil S.A., precum și salariați din cadrul direcțiilor economică, tehnică și comercială care au avut prilejul să asculte specialiști recunoscuți la nivel internațional din Marea Britanie, Olanda, Scoția, Portugalia și România abordând subiecte cum ar fi: reglementarea economică a serviciilor de apă în România și pe plan internațional, stabilirea strategiilor de tarifare pe baza planurilor de afaceri, monitorizarea și implementarea planului de afaceri, strategia investiţională și creșterea eficienţei operatorilor.

„A fost un eveniment de anvergură care a reușit să adune la un loc cei mai buni specialiști în domeniu și să prezinte cele mai noi tehnologii și echipamente pentru tratarea apei potabile și a celei uzate. O organizare de excepție pentru care Asociația Română a Apei, Apă Canal Sibiu și primăria Municipiului Sibiu merită, din plin, felicitări”, a subliniat directorul general al Societății Apavil S.A., ing. Ion Florescu.

COMPARTIMENTUL COMUNICARE, MASS-MEDIA AL SOCIETĂȚII APAVIL S.A.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *