Fără penali în funcțiile locale. Proiectul USR, adoptat de Parlament

627 0

Persoanele condamnate definitiv nu vor mai putea candida și nu vor mai putea fi alese în administrația locală, prin proiectul USR adoptat marți, 11 octombrie, de Parlament. Odată promulgată legea, românii nu vor mai avea primari, șefi de CJ, consilieri locali și județeni condamnați pentru viol, pornografie infantilă, pedofilie, proxenetism sau corupție.

Proiectul acesta s-a născut din dorința de a proteja copiii și l-am lucrat împreună cu Salvați copiii, după ce am văzut cu toții, anul trecut, cum un primar care a întreținut relații sexuale cu o fată de 13 ani, vreme de trei ani, a fost reales într-o funcție. Și zilele acestea, am văzut mare scandal cu un deputat. În lipsa acestei legi, astfel de oameni pot fi în continuare în fruntea comunităților și, mai rău, în fruntea țării. Legea adoptată astăzi, la propunerea USR, stabilește interdicții clare. Violatorii de copii și corupții nu au ce căuta în funcții. Astăzi, s-a auzit o voce clară din Parlament: Fără penali în funcții publice! Legea va merge la promulgare la președinte, sperăm să aibă zero toleranță față de penali și legea să intre cât mai rapid în vigoare”, declară deputata USR Diana Stoica, unul dintre inițiatorii legii.

Votul de astăzi constituie un mare pas pentru renormalizarea României. A fost nevoie de 5 ani pentru ca Parlamentul României să înțeleagă că persoanele condamnate penal nu au ce să caute în funcții publice, nu au justificarea morală să fie alese în astfel de poziții. Din 2016, de când USR este în Parlament, am tot spus că vom lupta să transformăm România într-o țară ca afară. O să continuăm să facem ce am promis. Un milion de oameni au semnat o inițiativă pe care USR a susținut-o în stradă luni la rând. Fără penali în funcții locale a devenit astăzi realitate la nivel de lege. Îi solicităm domnului Ciolacu să devină realitate și în Constituție, ca nu cumva să avem peste un timp o majoritate cu alte păreri”, declară Dan Barna, vicepreședinte USR și vicepreședinte al Camerei Deputaților.

Proiectul USR modifică Legea pentru alegerea autorităților administrației publice locale (115/2015) în sensul introducerii interdicției de a depune candidaturi și de a fi alese persoanele condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia sau dezincriminarea.

Complementar acestui proiect, deputații USR au votat marți, 11 octombrie, și pentru Fără penali în Parlament, astfel încât persoanele condamnate definitiv să nu mai poată candida pentru Senat sau Camera Deputaților.

C.R.

Articole asemănătoare

Stimaţi concetăţeni

Postat de - 29 septembrie, 2020 0
FacebookTwitterFolosesc această ocazie pentru a vă mulţumi acelora care aţi avut încredere în mine  şi în  Partidul Naţional Liberal, dar…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *