Lucrările la Clinica de Radioterapie și Imagistică din Râmnicu Vâlcea au ajuns la final și au fost recepționate.

565 0

Astăzi, m-am alăturat investitorului și constructorului clinicii, pentru a stabili împreună următorii pași necesari în vederea punerii în funcțiune a acestei unități medicale.

Le mulțumesc pentru invitație și pentru modul exemplar în care au lucrat, pentru a finaliza această investiție în mai puțin de un an.

Sunt convins că vor fi la fel de implicați și în ceea ce privește instalarea și punerea în funcțiune a aparaturii, astfel încât, la sfârșitul lunii mai, noul centru oncologic să își deschidă porțile pentru primii pacienți.

Îmi exprim satisfacția că am reușit să ne ținem de cuvânt datorită acestor oameni care au investit aici sume importante de bani, numai pentru aparatura medicală de înaltă performanță fiind cheltuite cca 4 milioane de euro.

Îi felicit pentru aceste realizări și îi asigur că noi, Consiliul Județean Vâlcea, în condițiile legii, vom sprijini mediul privat care vine cu servicii de calitate pentru vâlceni.

În scurt timp, CJ Vâlcea va lansa licitația pentru concesionarea, în imediata apropiere a clinicii, a unei suprafețe de teren pe care să fie construite spații de cazare și un restaurant.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *