Conferinţa tehnico-științifică internațională ”INDUSTRIA APEI – Provocări și perspective: SECURITATE CIBERNETICĂ“

751 0

Asociaţia Română a Apei (ARA) şi Ambasada Israelului în România continuă colaborarea și au organizat în 17 ianuarie 2023 Conferinţa on line ”INDUSTRIA APEI – Provocări și perspective: Securitate cibernetică. Conferinţa este parte a seriei de conferinţe ”INDUSTRIA APEI – Provocări și perspective”, organizate în anul 2023 de Asociaţia Română a Apei şi subordonate conceptului ”INDUSTRIA APEI CA PROIECT DE ȚARĂ

Raportul Business Internet Security 2022 (https://www.orange.ro/docs/business/pdf/Business-Internet-Security-Report-5th-edition-2022.pdf), citat în cadrul Conferinţei, arată că „Aproximativ 35% dintre atacurile cibernetice din România au fost făcute prin ransomware (atac cibernetic prin care se amenință publicarea datelor personale ale victimei sau blocarea permanentă a accesului la acestea, dacă nu se plătește o răscumpărare…. Atacurile au fost nu numai mai dese, ci și mai sofisticate…. Atacurile DDoS (distributed denial-of-service/blocare a serviciilor informatice) au crescut cu 21% față de anul trecut, în timp ce atacurile ransomware au crescut și ele cu 18%.” Bucureștiul a fost regiunea cea mai afectată, reprezentând aproape jumătate din ținta tuturor atacurilor, 48%, urmată de Banat și Moldova. În topul celor mai vizate orașe din ultimele 12 luni capitala este pe primul loc, cu o medie de 970.000 de atacuri prevenite, Timișoara ocupă locul doi, în medie cu 260.000 de atacuri blocate lunar, iar Iași se află pe locul trei, cu aproape 170.000 de amenințări detectate și blocate în fiecare lună (https://www.noobz.ro/2022/11/11/raportul-orange-business-internet-security-2022/).

Evenimentul a debutat cu alocuțiunile susținute de:

  • Excelenţa Sa Reuven Azar, Ambasador al Israelului în România
  • Ilie Vlaicu, Preşedintele Asociaţiei Române a Apei
  • Avigail Shtamler Paz, Şef al Misiunii Economice și Comerciale a Israelului în România
  • Raphaële MOOG, Director Departament Technologii Apă, Israel Export Institute.

Excelenţa Sa, Domnul Reuven Azar, Ambasador al Israelului în România a precizat că amenințările cibernetice în ceea ce privește reziliența și securitatea companiilor de utilități sunt unele dintre cele mai semnificative din întreaga lume. Faptul că sistemele de apă au fost modernizate astfel încât să poată fi controlate de la distanță a creat posibilități pentru atacatori de a interveni în sistem, motiv pentru care trebuie luate măsuri pentru a asigura protecția acestor sisteme moderne împotriva atacurilor cibernetice. Datorită faptului că Israelul a experimentat astfel de amenințări și încercări de a distruge sistemele de apă, inclusiv în ultimul an, nu doar de a opri fluxul de apă dar și de a preveni introducerea diferitor substanțe chimice în sistemul de apă într-o modalitate care ar fi putut compromite calitatea apei punând în pericol întreaga populație, a dodândit experiența necesară pe care astăzi o pot împărtăși restului lumii.

Preşedintele Asociaţiei Române a Apei, Ilie Vlaicu, a indicat importanţa Conferinţei subliniind că, se citează „în contextul în care în perioada următoare în România vor urma investiții masive în domeniul controlului tehnologiilor prin intermedi

ul softurilor și al războiului de la granița României în care tendințe de atac cibernetic există, având și în sistemul de alimentare cu apă câteva încercări în ultima perioadă, este bine să învățam de la cei care cunosc cel mai bine acest sistem și apreciem expertiza și cunoașterea la care colegii din Israel au ajuns și le mulțumim pentru acest lucru”.

În continuare, cei peste 85 de specialişti, reprezentanţi ai operatorilor de servicii de alimentare cu apă și de canalizare din România şi membrii ARA au asistat la prezentările celor 5 firme invitate din Israel, care au propus soluţii şi tehnologii aplicate pentru securitatea cibernetică, după cum urmează:

  • senzori optici cu instrumente de inteligenţă artificială şi controlul în timp real a potenţialelor contaminări ale apei potabile din sistemele de distribuţie prin IIOT (Industrial Internet Of Things/Internet industrial al instalaţiilor şi echipamentelor): Cywat Technologies (https://www.cywat-tech.com/)
  • creșterea rezilienței cibernetice prin conectarea în deplină siguranță a mediilor fizice şi cibernetice pentru susţinerea vieţii umane: Claroty (https://claroty.com/)
  • securitate pragmatică și preventivă pentru sistemele de control industrial: EasySec Solutions LTD – (www.easysecsolutions.com)
  • platformă de inteligenţă artificială pentru predicția defecțiunilor de tehnologie operatională cu ajutorul securităţii cibernetice – prima identitate biometrică din lume pentru echipamente industriale: IXDen (https://ixden.com/)
  • redefinirea securităţii cibernetice pentru tehnologia operatională: WaterFall (https://waterfall-security.com/).

Reliefând o bogată experiență în domeniu, prezentările oferite de firmele israeliene au fost apreciate de către participanţi, evenimentul reprezentând un real succes.

Pentru deschiderea generoasă şi eforturile depuse în organizare, Asociaţia Română a Apei adresează călduroase mulţumiri Excelenţei Sale, Domnului Reuven Azar, Ambasador al Israelului în România, precum și echipei Ambasadei.

De asemenea, dorim să mulţumim reprezentaţilor firmelor din Israel care au susţinut prezentările şi reprezentaţilor membrilor Asociaţiei Române a Apei prezenţi la Conferinţă.

Dr. ing. Ilie VLAICU

Preşedintele Asociaţiei Române a Apei

Director General AQUATIM S.A.

Asociaţia Română a Apei (A.R.A.) este o organizație profesională care reuneşte:

  • cei 43 operatorii regionali de servicii de alimentare cu apă și de canalizare din România, cei 2 operatori municipali mari din Bucureşti şi Ploieşti şi trei operatori locali de dimensiune medie/mică, membrii săi având o cotă de peste 90% din piața serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare din România;
  • peste 90 de persoane juridice juridice, în principal producători şi importatori de materiale şi echipamente si, respectiv, constructori din sectorul apei;
  • peste 125 de persoane fizice, cu preocupări specifice sectorului de alimentare cu apă şi de canalizare, dintre care peste 30 aparţin sau au legătură cu mediul universitar / academic / cercetare.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *