Jucătorul israelian al Gloriei Buzău, Idan Golan, s-a acomodat perfect la noi, dar nu se poate dezice de țara lui natală
A venit și ziua decisivă pentru calificarea la Euro 2024. Toată România e conectată la meciul decisiv cu Israel, de sâmbătă, din calificările EURO 2024, dar există și un jucător de la noi care ține cu rivalii. E vorba de israelianul divizionarei secunde Gloria Buzău, Idan Golan.
Chiar dacă are și cetățenie franceză, după un bunic, și recunoaște că s-a acomodat perfect și în țara noastră, fotbalistul nu se poate dezice de frații săi de sânge. El spune că șansele de calificare sunt egale, dar că speră ca la final israelienii să fie cei care vor sărbători.
„Bunicul meu a locuit în Franța mulți ani, așa că astfel mi-am luat și pașaport francez. În ceea ce privește calificările la Campionatul European, cred că sunt șanse egale. Acum, cu situația din Israel, nimeni nu se gândește la asta, dar înainte toată lumea era concentrată pe echipa națională și o susținea. Noi nu ne-am calificat niciodată la Europene, doar la Cupa Mondială, acum peste 50 de ani, așa că vrem să fim acolo. Eu sper că o vom face. Dar va fi o luptă dură cu România” – Idan Golan, fotbalist Gloria Buzău.
Fost jucător la U Cluj și FC Voluntari, Idan are deja mâncăruri favorite, dar spune că a și învățat câteva cuvinte în română.
„Știu ceva română. Înțeleg mai mult, pot și să vorbesc, dar nu foarte bine. Zacusca e foarte bună, am mâncat la Cluj prima dată. De asemenea, îmi place ciorba de văcuță foarte mult” – Idan Golan, fotbalist Gloria Buzău.
Și-a serbat de doar 6 ori ziua de naștere
În vârstă de 27 de ani, Idan are și un „secret”: își sărbătorește cu adevărat ziua de naștere o dată la patru ani, pentru că e născut la 29 februarie! Practic, anul viitor și-o va serba cu adevărat a șaptea oară!
„M-am obișnuit, pentru mine nu contează, eu sărbătoresc în fiecare an cu familia, de regulă cu o zi înainte sau două. Nu e ceva special pentru mine. Acum, în 2024, o să o am cu adevărat, dar nu cred că voi face o petrecere specială. Doar voi petrece cu familia mea și, sper, vor veni câțiva prieteni buni, dar asta va fi tot” – Idan Golan, fotbalist Gloria Buzău.
Sosit pentru prima dată în România în 2021, când s-a transferat la Universitatea Cluj, Idan Golan a evoluat și pe prima scenă a fotbalului nostru, la FC Voluntari. El spune că în România se joacă un fotbal mai curajos decât în Israel.
„Cred că este un alt fel de fotbal. În Israel e mai mult tactic, echipele sunt mult mai organizate în apărare, aici sunt mult mai curajoase, încearcă mai mult să câștige. Cred, de asemenea, că în prima ligă de aici tempo-ul este mai mare, mă refer la cel mediu al ligii, nu cel al marilor echipe. Pentru că echipele mari din Israel în ultimii doi-trei ani au fost foarte puternice. Ați văzut Maccabi Haifa în Liga Campionilor” – Idan Golan, fotbalist Gloria Buzău.
După egalul înregistrat în partida restantă dintre Israel și Elveția, scor 1-1, lucrurile sunt clare în grupa noastră. Aflată la egalitate de puncte cu Elveția, 16, echipa României are nevoie de un egal în meciul cu israelienii de sâmbătă, din localitatea maghiară Felcsut (ora 21.45), pentru a se califica matematic la turneul final al Campionatului European. În caz contrar, totul se va decide în ultima etapă, marți, pe „Arena Națională” din București, în meciul cu Elveția.