Zilele prevenirii dezastrelor. O comunitate pregătită este o comunitate puternică.

223 0

Asociația Energia Inteligentă a fost prezentă în weekend-ul 13-15 septembrie la Râmnicu Vâlcea cu „Zilele Prevenirii Dezastrelor”, proiect care a avut două obiective principale: derularea de acțiuni de informare și responsabilizare a comunităților locale cu privire la diverse situații care pot pune în pericol vieți omenești și crearea unui cadrul comun de antrenament între reprezentanții Inspectoratului pentru situații de Urgență Vâlcea și membri Câini de Salvare București, ce a vizat acțiuni simulate de căutare-salvare persoane dispărute în mediul natural.

Proiectul a fost derulat în parteneriat cu Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Gheorghe Magheru” al Județului Vâlcea, Câini de Salvare București (CSB) și Academia Titi Aur și s-a axat pe trei acțiuni principale: responsabilizarea comunității locale cu privire la măsurile care trebuie adoptate în situații ce pot pune în pericol vieți omenești, conștientizarea importanței purtării centurii de sigurantă și a adoptării unei conduite responsabile în trafic și informare cu privire la utilizarea câinilor în activitățile de căutare și salvare persoane dispărute în mediul natural sau în dărâmături.

Exercițiul comun organizat la care au participat reprezentanții Inspectoratului pentru situații de Urgență „Gheorghe Magheru” al Județului Vâlcea și membrii Câini de Salvare București, a constat într-o acțiune simulată de căutare-salvare a unor persoane dispărute în mediul natural și s-a derulat conform următorului scenariu: cinci persoane adulte plecate într-o plimbare de agrement într-o zonă deluroasă, împădurită, s-au rătăcit din cauza condițiilor meteo nefavorabile – ploi și ceață puternică. Aparținătorii acestora sesizează dispariția către poliție, iar reprezentanții ISU, însărcinați cu găsirea lor, solicită sprijinul voluntarilor Câini de Salvare București, pentru ca împreună să localizeze victimele și să le acorde suportul necesar. După modelul unei misiuni reale, au fost organizate echipe mixte formate din reprezentanți ISU și voluntari om-câine care pornesc în căutarea presupuselor victime, într-un areal extins unde a fost semnalată dispariția lor. Exercițiul s-a bucurat de un real succes si de o colaborare foarte buna între cele două organizații menționate.

„Scenariul creat și modul în care a fost organizat exercițiul au fost similare cu cele ale unei situații reale. Scopul nostru a fost acela de a organiza un antrenament comun care să arate modul în care cooperează echipele mixte formate din reprezentanții ISU și CSB și totodată să faciliteze identificarea punctelor forte și a vulnerabilităților unor astfel de misiuni. În cazul unor operațiuni reale fiecare secundă contează de aceea este extrem de important ca aceste echipe mixte să se cunoască, să aibă un minim de antrenament în comun și să își perfecționeze tehnicile de cooperare, astfel încât, în situația unor misiuni reale să își atingă potențialul maxim. Am fost impresionat de deschiderea cu care autoritățile locale – Primăria Râmnicu Vâlcea, Consiliul Județean Vâlcea, Prefectura Vâlcea și Inspectoratul pentru Situații de Urgență județean au primit proiectul <Zilele Prevenirii Dezastrelor> la Râmnicu Vâlcea, de sprijinul pe care ni l-au acordat în organizarea întregii acțiuni și în mod special de profesionalismul de care au dat dovadă” a declarat Dumitru Chisăliță, Președintele Asociației Energia Inteligentă.

Siguranța cetățenilor este pentru instituția noastră o prioritate de necontestat. Prin respectarea strictă a măsurilor de prevenire a incendiilor și prin instruirea adecvată a personalului propriu și al cetățenilor în domeniul situațiilor de urgență, putem asigura un mediu sigur și protejat pentru toți oamenii. Evenimentul „Zilele Prevenirii Dezastrelor” s-a desfășurat în perioada 13-15.09.2024 (în Scuarul „Mircea cel Bătrân” din municipiul Râmnicu Vâlcea și pe Dealul Capela) și au participat Asociația Energia Inteligentă, Câini de Salvare București, Academia Titi Aur, ISU și Primăria Râmnicu Vâlcea. Scopurile principale ale acestor activități au fost responsabilizarea comunității locale cu privire la diversele situații care pot pune în pericol viețile omenești, pregătirea personalului propriu și al cetățenilor, precum și colaborarea  dintre entitățile din sectorul public și privat, care lucrează pentru dezvoltarea, implementarea și utilizarea unor proceduri de căutare și salvare cât mai eficiente. Departamentul pentru Situații de Urgență, prin parteneriatele încheiate, urmărește creșterea gradului de conștientizare a măsurilor de prevenire a situațiilor de urgență și a posibilelor accidente.

Pe parcursul celor 3 zile, peste 1000 de vâlceni, și nu numai, au asistat și participat la diferite tipuri de exerciții, demonstrații de dresaj canin, sesiuni de conștientizare în ceea ce privește utilizarea câinilor în activități de căutare-salvare, precum și  acțiuni de responsabilizare în trafic. Mulțumim partenerilor noștri (Asociația Energia Inteligentă, Câini de Salvare București, Academia Titi Aur, Primăria Râmnicu Vâlcea) și tuturor celor care au participat la activități! Împreună mai pregătiți!” a declarat Inspectorul șef ISU Vâlcea, colonel dr. ing. PASCARU Dan

„Suntem onorați că am avut ocazia să colaborăm cu autoritățile municipiului Râmnicu Vâlcea și să ne pregătim împreună în cadrul acestui eveniment. Aceste exerciții sunt fundamentale pentru evaluarea și perfecționarea echipei noastre, precum și pentru întărirea cooperării cu instituțiile partenere în situații de urgență. De asemenea, prin demonstrațiile de dresaj organizate în cadrul Zilelor Prevenirii Dezastrelor, am avut ocazia să evidențiem activitatea noastră și să contribuim la sensibilizarea publicului privind rolul esențial al câinilor de căutare și salvare în misiuni de urgență. Sperăm ca aceste demonstrații să încurajeze creșterea numărului de voluntari cu câini, care să ofere suport în caz de nevoie” a declarat Alina Cheroiu, Președinte Câini de Salvare București.

Bogdan Talașman fost prezent la Râmnicu Vâlcea pe toată perioada de desfășurare a proiectului „Zilele Prevenirii Dezastrelor” cu Unitatea Mobila a Academiei Titi Aur (UMATA) și deși este pilot de curse cu peste 15 ani de experiență in Campionatele Naționale de Viteză în Coastă și Raliu, nu a militat pentru viteză, ci pentru responsabilitate în trafic și purtarea centurii de siguranță care poate salva vieți. În calitatea sa de trainer coordonator în cadrul Academiei Titi Aur i-a ajutat pe șoferii sau pe viitorii conducători auto care au vizitat simulatorul de impact și răsturnare să înțeleagă forțele care acționează asupra corpului uman și care este procedura corectă de abordare a unei astfel de situații și în același timp să conștientizeze cât de puternic și periculos poate fi un impact frontal.

„Prin implicarea noastră în cadrul proiectului „Zilele Prevenirii Dezastrelor”, dorim să accentuăm cât de important este ca fiecare conducător auto sa fie conștient de riscurile la care se expune în lipsa unei pregătiri adecvate. Accidentele pot fi într-un procent foarte mare prevenite prin educație și prudență, iar unul din principalele obiective ale Academiei Titi Aur rămâne acela de a promova și implementa standarde înalte în pregătirea șoferilor, contribuind astfel la reducerea semnificativă a incidentelor rutiere în România. Aceste eforturi sunt esențiale pentru a asigura un trafic mai sigur pe drumurile publice” a declarat reprezentantul UMATA prezent la Râmnicu Vâlcea.

În anul în care se împlinesc 115 ani de la descoperirea gazelor naturale și totodată anul în care s-a luat hotărârea exploatării gazelor din Marea Neagră, Muzeul Gazelor Naturale, partener al Asociației Energia Inteligentă în proiectul Zilele Prevenirii Dezastrelor, a prezentat la Râmnicu Vâlcea o expoziție mobilă cu repere în istoria gazelor naturale.

Evenimentul s-a bucurat de sprijinul partenerilor instituționali: Departamentul pentru Situații de Urgență, Câini de Salvare București, Academia Titi Aur și Muzeul Gazelor Naturale și de susținerea partenerilor: OMV Petrom, Hidroelectrica, Transgaz și Alro SA.

Acțiunea „Zilele prevenirii dezastrelor” se desfășoară pe întreg parcursul anului 2024 și a fost prezent până la acest moment la Craiova,Târgu Jiu și Râmnicu Vâlcea.

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *