Ce veste! Unul dintre cei mai titrați antrenori se retrage!

257 0
După o carieră de 30 de ani, Marcela Fumea, cea mai titrată antrenoare de gimnastică aerobică din istoria României, a decis să renunțe la activitate! Pe plan internațional, vicepreședinta Federației Române de Gimnastică se pregătește să candideze pentru un nou mandat de membru în Comitetul Executiv al Federației Internaționale de Gimnastică.
Pentru Marcela Fumea, coordonatorul principal al lotului național de gimnastică aerobică al României, Campionatul Mondial de la Pesaro, unul de răsunet pentru delegația României, a fost ultima competiție la care aceasta a fost prezentă în calitate de antrenoare.
 „Mă voi retrage din activitatea de antrenorat. După 30 de ani, consider că am făcut destul de mult atât pe plan intern, cât și internațional. Sunt foarte mândră de ce am realizat și mă bucur că las România vicecampioană mondială. Las un palmares bogat antrenoarelor care vin din urmă și vreau să îi mulțumesc colegei mele, Mădălina Cioveie, care a fost stâlpul meu în ultimii ani de activitate antrenorală” – Marcela Fumea, coordonator principal al lotului național de gimnastică aerobică al României.
Între 21-27 octombrie, vicepreședinta Federației Române de Gimnastică va fi prezentă la Doha, la Congresul Federației Internaționale de Gimnastică, unde va candida pentru un nou mandat de membru în Comitetul Executiv, al forului internațional.
România de două ori vicecampioană mondială!
Cu Marcela Fumea și Mădălina Cioveie la cârmă, lotul național de seniori de gimnastică aerobică s-a întors de la Campionatul Mondial de la Pesaro (Italia) cu două medalii prețioase de argint, în probele pe Echipe și de Aerobic Dance.
De asemenea, România este singura echipă din lume care s-a calificat în toate cele 4 probe la Jocurile Mondiale de la Chengdu, din 2025, cea mai importantă competiție de gimnastică aerobică din lume.
 “Aceste medalii înseamnă foarte mult pentru noi. Am avut o concurență extraordinară, 350 de sportivi din 37 de țări participante. Românii au concurat în toate probele alături de toți campionii mondiali din ultimii 5 ani. Lotul nostru s-a prezentat extraordinar! Am obținut în calificări locul 1 în proba de Trio, locul 2 la Grup, locul 3 la Aerobic Dance, locul 5 la Cuplu, toate acestea aducând calificarea la Jocurile Mondiale de la Chengdu de la anul, în 4 probe: Perechi mixte, Trio, Grup și Aerobic Dance  “– Marcela Fumea, coordonator principal al lotului național de gimnastică aerobică al României.
În proba pe Echipe, acolo unde România a ocupat poziția a doua a podiumului, după Italia, sportivii au reușit să devanseze China, rivala țării noastre, de 20 de ani. De asemenea, la individual, Leonard Manta a ocupat poziția a 4-a a podiumului.
„Acest loc este o performanță extraordinară pentru sportivul nostru, care la doar 20 de ani s-a luptat în finală doar cu sportivi campioni mondiali” – Marcela Fumea, coordonator principal al lotului național de gimnastică aerobică al României.
După Mondialul de la Pesaro, toți cei 10 sportivi din lotul național de seniori s-au întors acasă cu câte o medalie mondială.
Aceștia sunt componenții lotului național de seniori de gimnastică aerobică prezenți la Campionatul Mondial de la Pesaro: Daria Mihaiu, Claudia Ristea, Larisa Șuiu, Mara Dragomir, Leonard Manta, Antonio Surdu, Darius Branda, Daniel Țavoc, Vlăduț Popa și Mădălin Boldea. Sportivii sunt pregătiți de Marcela Fumea și Mădălina Cioveie, iar în Italia au fost însoțiți și de asistenta medicală, Petra Teleman.

Articole asemănătoare

Postat de - 13 aprilie, 2023 0
FacebookTwitterLa 15 ani a debutat în Formula 4! Luca Savu, campionul național de la Radical Cup din sezonul trecut, a avut un…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *