ACS Olanu împarte primul loc în Liga a V-a cu Vlădeşti! Runda viitoare, e „care pe care”

203 0

ACS Olanu, după o perioadă mai dificilă, este back in business. În week-end a reuşit să mai treacă un test important. A câştigat la Bărbăteşti, acolo de unde puţine formaţii se pot lăuda că au luat puncte. A fost o victorie italienească. Oaspeții au câştigat cu 1-0 după o fază fixă. Singurul gol al întâlnirii a fost marcat în repriza secundă. Narcis Tomescu a executat o lovitură liberă de la peste 30 de metri. Mingea a fost respinsă în faţă de portar, iar Narcis Năstăsie a profitat şi a făcut diferenţa. Victoria a dus echipa din Olanu pe locul 2, la egalitate de puncte cu noua lideră, AFC Vlădeşti, care are golaveraj mai bun.
„Am mai avut ocazii, dar nu am reuşit să închidem jocul. Şi gazdele au avut. Am trăit cu emoţii pe final. Ne bucurăm pentru rezultat, mai ales că a fost obţinut pe un teren unde se câştigă greu. Bărbăteşti e o echipă bună, iar acasă îi este şi mai uşor să-şi strângă lotul. Suntem la egalitate de puncte cu Vlădeşti, pe primul loc. E un campionat spectaculos, cu multe echipe bune, de nivel apropiat. O victorie te duce pe primul loc, o înfrângere te poate coborî trei-patru locuri. E devreme să ne facem planuri pentru viitor. Campionatul e lung şi orice se poate întâmpla. Vedem la final unde ne situăm. Dacă vom fi pe primul loc, probabil vom face pasul către Liga a IV-a. Dar să rămânem echilibraţi. Ne aşteaptă un alt meci foarte dificil, un derby, la Olanu, contra echipei din Vlădeşti”, a declarat Robert Matei, căpitanul formaţiei ACS Olanu.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *