Astăzi am avut o ședință operativă la sediul RAJDP Vâlcea, pentru a analiza situația drumurilor județene și măsurile necesare în perioada următoare

16 0
Având în vedere temperaturile scăzute și ninsorile recente, am vrut să mă asigur că suntem pregătiți să intervenim prompt și eficient.
RAJDP Vâlcea are utilajele pregătite, materialul antiderapant a fost distribuit pe trasee, iar în anumite zone au început deja intervențiile.
În acest moment se lucrează pe mai multe drumuri județene: DJ 703L (Fedeleșoiu – Jiblea), DJ 646 (Tomșani), dar și pe DJ 703F (Fedeleșoiu – Runcu), unde colegii de la RAJDP toarnă covor asfaltic.
În 2025, vom continua Programul de întreținere a drumurilor și podurilor județene. De asemenea, avem în plan înființarea unei stații ITP la sediul din Troianu al RAJDP și reabilitarea întregii zone aferente sediului.
Mulțumesc echipei RAJDP, pentru profesionalism și promptitudine!
Ne ținem de cuvânt și continuăm să modernizăm drumurile județene și să intervenim cu lucrări acolo unde este nevoie, pentru ca oamenii să circule în siguranță!

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *