Râmnicu Vâlcea a intrat în 2025 contabilizând peste un miliard de lei obținuți în ultimii ani din finanțări nerambursabile pentru proiecte de investiții sau achiziții ce au schimbat complet aspectul municipiului. Conform Hărții proiectelor cu finanțare nerambursabilă accesate de Primăria Râmnicu Vâlcea, disponibilă la adresa www.ramnicuvalcea.finantariexterne.ro, valoarea fondurilor nerambursabile atrase a ajuns la 1.072.143.068,89 lei, valoarea totală a acestor proiecte fiind de 1.205.935.992,46 lei. Depășirea „bornei” de un miliard de lei s-a datorat semnării în ultimele luni ale anului trecut a patru contracte de finanțare pentru proiectele „Amenajare Parc Capela” (valoarea totală a proiectului: 37.055.829,13 lei, valoarea finanțării nerambursabile: 36.314.712,34 lei), „Reabilitare Parc Mircea cel Bătrân” (valoarea totală a proiectului: 19.812.472,07 lei, valoarea finanțării nerambursabile: 18.400.985,56 lei), „Reabilitare urbană Calea lui Traian” (valoarea totală a proiectului: 81.891.567,46 lei, valoarea finanțării nerambursabile: 80.146.916,13 lei) – în cadrul Regio 2021-2027 și „Creșterea performanței energetice în blocurile de locuințe din Municipiul Râmnicu Vâlcea – lot II: Bloc 13, Bloc A34/2, Bloc 80, Bloc 1, Bl. S9, Bl. 101” (valoarea totală a proiectului: 38.762.472,02 lei, valoarea finanțării nerambursabile: 38.762.472,02 lei) în cadrul PNRR.
Pe lângă acestea, alte proiecte în valoare de câteva zeci de milioane de lei sunt deja depuse de administrația municipală în baza unor linii de finanțare existente, în așteptarea semnării contractelor de finanțare.
Biroul de Presă