Concertul aniversar Talent 35 a celebrat talentul noii generații de muzicieni

30 0

Sâmbătă, 18 ianuarie, Fundația Regală Margareta a României a organizat Concertul aniversar Talent 35, la Ateneul Român. Evenimentul, desfășurat în prezența Majestății Sale Margareta, a Alteței Sale Regale Principele Radu, a Alteței Sale Regale Principesa Sofia și a 800 de invitați, a celebrat arta și talentul noii generații de muzicieni români. Tineri soliști ai scenelor lirice, născuți după anul 1990, au încântat publicul prezent cu interpretarea excepțională a unui bogat repertoriu de operă.

La 35 de ani de la înființare, Fundația Regală Margareta a României continuă misiunea de a sprijini și promova artiștii în devenire și de a le deschide noi orizonturi culturale, prin inițiativa bilaterală Talent 35 – Susținerea și promovarea artiștilor emergenți și a artei contemporane, realizată în parteneriat cu Nedland Kultur din Norvegia.

Concertul a debutat cu Imnul Regal și discursul Alteței Sale Regale Principele Radu, prilejuit de aniversarea a 35 de ani de implicare socială continuă a Fundației Regale Margareta a României.

Programul muzical al concertului Talent 35 a inclus selecții de operă din repertoriul marilor compozitori clasici – R. Wagner, G. Verdi, W. A. Mozart, G. Puccini, G. Bizet, C. Gounod, J. Massenet, P. Sorozabal, C. Saint-Saens, introduse de piese lirice ale compozitorului norvegian Edvard Grieg. Vocile sopranei Georgiana Dumitru, mezzosopranei Adelina Cociobanu, tenorului Andrei Petre și baritonului Sergiu Garabajii au strălucit și au oferit emoție, prospețime și diversitate pe scena Ateneului, în acompaniamentul Cameratei Regale, sub conducerea dirijorului Tiberiu Soare, și cu participarea Corului Ascendis, dirijat de Eduard Dinu.

Tiberiu Soare, unul dintre cei mai apreciați dirijori români, etalon al performanței artistice și al unei cariere de succes, s-a alăturat cu entuziasm Fundației Regale în susținerea noii generații de muzicieni, devenind un culegător de talente și mentor al acestora la început de drum.

Din anul 2009 și până în prezent, Fundația Regală Margareta a României a dezvoltat programul național Tinere Talente, prin care a oferit 440 de burse pentru elevi și studenți la instituții de învățământ vocaționale, care aveau nevoie de susținere pentru a-și atinge adevăratul potențial și a-și exprima talentul. Sprijinul financiar destinat dezvoltării artistice a fost completat prin mentorat intergenerațional, promovare și schimburi culturale internaționale. Astfel, un număr important dintre bursierii susținuți la început de drum de Fundație și partenerii săi au evoluat și s-au afirmat în lumea muzicii clasice, având în prezent expunere națională și internațională și o carieră de succes.

Prin concertul aniversar Talent 35, au fost puși în valoare tineri muzicieni, evoluând pe scena Ateneului Român ca soliști și ca membrii ai orchestrei și ai corului, care au beneficiat de susținerea Fundației Regale de-a lungul timpului, confirmându-și valoarea artistică pe importante scene culturale.

În perioada 18 ianuarie – 23 februarie 2025, Fundația Regală Margareta a României și Muzeul Național de Artă al României prezintă publicului expoziția de artă vizuală Talent 35, în Sălile Kretzulescu (intrarea prin Strada Walter Mărăcineanu, vizavi de biserica Kretzulescu), o colecție de lucrări în diverse tehnici a artiștilor vizuali susținuți de-a lungul timpului prin bursă.

35 de ani de la înființarea Fundației Regale Margareta a României

În data de 18 ianuarie 1990, Majestatea Sa Margareta și Alteța Sa Principesa Sofia, sub îndrumarea Regelui Mihai, au inițiat primele acțiuni umanitare, atunci când au ajuns pentru prima dată în România. De-a lungul a 35 de ani, Fundația Regală Margareta a României a dezvoltat numeroase proiecte durabile în domeniul educației, culturii, dezvoltării comunităților și societății civile, prin care a contribuit la reînnoirea spirituală și socială a României.

 

***

Talent 35 – Susținerea și promovarea artiștilor emergenți și a artei contemporane este o inițiativă bilaterală finanțată prin Granturile SEE și Norvegiene – Fondul Național Bilateral în cadrul Programului RO-CULTURA. Valoarea totală a inițiativei bilaterale este de 618.840,41 lei (124.355,03 EUR). Împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă.

***

Despre Granturile SEE

Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice. Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă.

În total, cele trei state au contribuit cu €3,3 miliarde între 1994 și 2014 și €1,55 miliarde pentru perioada de finanțare 2014-2021. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro.

 

Despre Granturile SEE și Norvegiene

Granturile SEE și Norvegiene reprezintă contribuția Islandei, Liechtensteinului și Norvegiei la o Europă verde, competitivă și incluzivă. Există două obiective generale: reducerea disparităților economice și sociale în Europa și consolidarea relațiilor bilaterale dintre țările donatoare și 15 țări UE din Europa Centrală și de Sud și Țările Baltice. Cele trei țări donatoare cooperează strâns cu UE prin intermediul Acordului privind Spațiul Economic European (SEE). Între 1994 și 2014, donatorii au furnizat 3,3 miliarde EUR prin scheme consecutive de granturi. Pentru perioada 2014-2021, granturile SEE și Norvegiene se ridică la 2,8 miliarde EUR.

 

Despre Programul RO-CULTURA

Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural.

Bugetul Programului este de aproximativ 34 milioane de euro. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.ro-cultura.ro.

 

Despre Fundația Regală Margareta a României

Înființată în 1990 de către Majestatea Sa Margareta împreună cu tatăl său, Regele Mihai, Fundația Regală Margareta a României este o organizație nonguvernamentală de elită care, de-a lungul celor 35 de ani de activitate, a dezvoltat numeroase proiecte durabile în domeniul educației, culturii, dezvoltării comunităților și societății civile, prin care a contribuit la reînnoirea spirituală și socială a României. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.frmr.ro.

 

Despre Nedland Kultur

Nedland Kultur este o companie privată din Norvegia care dispune de o experiență de peste 20 de ani în proiecte culturale, colaborări inter-culturale, organizare de concerte și festivaluri, digitalizare muzicală etc. Compania a implementat proiecte în Norvegia, Marea Britanie, Tanzania, Kenya, Etiopia, Uganda, Malawi, Rusia, Palestina, Israel, Vietnam și Egipt, inclusiv în România. Prin numeroase proiecte în locații variate, Nedland Kultur a reunit oameni, i-a inspirat să se bucure să se cunoască, să învețe unii de la ceilalți și să se respecte, din convingerea fermă că există întotdeauna mai multe lucruri care unesc oameni din medii culturale și/sau geografice diferite decât ceea ce îi separă. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.nedlandkultur.com.

Articole asemănătoare

“DESEN”

Postat de - 15 martie, 2021 0
FacebookTwitterExpoziție U.A.P. Vâlcea Desenul, una dintre alte pasiuni din copilăria mea minunată… Am cochetat cu mare drag cu această nobila…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *