La unul din mesajele anterioare, cineva a comentat pomenind două dintre firmele cu mare importanță în economia vâlceană. Vorbeam în acel mesaj despre necesitatea concentrării mai rapide pe planurile noastre individuale, locale, regionale, naționale, pe definirea lor mai clară și pe punerea lor în marș, cum se spune. Pomenirea celor două firme – din motive care nu aveau de-a face cu discuția – m-a dus cu gândul la profilul nostru regional și la funcționarea pe orizontală a economiei vâlcene. Vă mai amintiți, probabil, de temele electorale care au dominat primii douăzeci de ani ai libertății noastre, în mediul rural. Nimic din ceea ce se producea la țară nu părăsea limitele satelor și comunelor din județul Vâlcea. Fructele și produsele zootehnice, în primul rând. Grămezile de fructe scuturate ori căzute din pomi putrezeau prin livezi și lactatele se ofereau ca hrană zilnică animalelor din gospodărie. Astăzi suntem foarte departe de acele situații. Și suntem departe, aici, la Vâlcea, și datorită celor două firme pomenite de rău de comentatorul nostru. Una procesează fructele și legumele la un nivel nemaiîntâlnit în ultima sută de ani pe aceste meleaguri, cealaltă, carnea de origine animală, preluată din crescătorii profesioniste și din gospodării particulare. Ceea ce părea imposibil cu câteva decenii în urmă, s-a organizat de la sine, în mod natural, pe orizontala fabricilor particulare care s-au dezvoltat investind propriul profit și accesând fonduri europene în mod profesionist. Ele însele au urcat pe scara muncii de la câțiva zeci de angajați la câteva sute și folosesc pe orizontala de producție munca a mii și zeci de mii de cultivatori de legume și fructe și de crescători de animale. Produsele lor pot fi întâlnite pe rafturile magazinelor mai mici sau mai mari din țară și din străinătate. N-am văzut cu ochii mei, dar cineva mi-a spus că a cumpărat aceste produse și din locuri mai îndepărtate, aflate pe malul vestic al oceanului Atlantic. Povestea celor două firme cu care ar trebui să ne mândrim fiecare dintre vâlceni a început în urmă cu peste treizeci de ani, dar a început de la un butic oarecare și a ajuns la acest nivel datorită unui număr de oameni mai mic decât cel al degetelor de la o mână. Unii dintre ei nici nu mai sunt printre noi. Noi, cei rămași, ne-am alăturat viziunii lor în calitate de angajați, de clienți și de admiratori.
Să fim drepți cu cei care construiesc România reală, care îi dau de muncă și de visat pentru următoarea sută de ani. Vorbeam într-un alt mesaj aici și despre recunoștință. Un cuvânt simplu, dar un sentiment complicat pentru cei care privesc cu mânie la constructorii părții bune a vieții pe care o trăim.
