Vin sărbătorile!

51 0
Ne pregătim pentru sărbătorile cele mari ale primăverii. Mai întâi sărbătoarea întâmpinării cu flori a lui Iisus Hristos, la Ierusalim. Apoi, aceea a Învierii, cea mai importantă sărbătoare a creștinilor. Călătoria lui Iisus Hristos pe acest pământ se încheie la Ierusalim, de sărbătoarea Floriilor. Urmează călătoria noastră, a tuturor. Este călătoria descoperirii marilor valori creștine, revelate de Iisus Hristos prin minunile înfăptuite și prin exemplul personal, al credinței, al sacrificiului de sine și al Învierii.
Pe înțelepciunea Lui se clădește de mai bine de două mii de ani înțelepciunea civilizației umane. Suntem drepți pentru că am învățat de la El. Ne iubim unii pe alții pentru că am văzut iubirea lui Iisus pentru oameni și a bunului Dumnezeu pentru Fiul Lui și pentru tot ceea ce este viu în lumea în care ne-am născut. Suntem uniți pentru că numai uniți ne putem păstra credința pe care o avem. Suntem puternici datorită credinței adevărate pe care o avem și a încrederii în modelul de urmat, pe care Iisus ni l-a lăsat prin existența Sa. Săptămâna viitoare vom avea prilejul să reflectăm la viața, la pildele, la răstignirea și la învierea lui Iisus Hristos. Facem acest lucru de peste două mii de ani. Ne povestim unii altora și cum s-a născut El, și cum a fost botezat, și cum i-a înviat pe unii din morți, și cum i-a protejat pe alții de furia nedreaptă a celorlalți, cum a fost trădat, umilit și răstignit și cum a înviat mai apoi pentru a arăta oamenilor că răsplata aceasta este întotdeauna oferită celor drepți și plini de credință. Povestea Lui se spune la biserică, dar se poate spune cu ușurință la școală, în familie și pe o bancă în parc. Cu toții o ascultăm în fiecare an și ori de câte ori avem nevoie să ne îmbărbătăm pe cărările întortocheate ale vieții. Astăzi se simte deja atmosfera sărbătorilor de Paște și ne putem spune deja poveștile minunate ale celui mai cunoscut om de pe acest pământ.
Deputat,
Eugen Neața!

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *