Salonul Internațional de Arte Vizuale „Martha Bibescu” se transformă într-o tradiție. După succesul de anul trecut, când pe simezele Palatului Brâncovenesc de la Mogoșoaia au fost admirate peste 80 de lucrări ale celor mai importanți artiști contemporani, se deschid înscrierile la ce-a de-a două ediție.
Evenimentul organizat în parteneriat de Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului, Uniunea Artiștilor Plastici din România și Asociația Pro Valores va avea în acest an secțiuni de pictură, grafică, sculptură mica și va fi deschis artiștilor profesioniști, atât din țară, cât și din străinătate.
La ediția a II-a se vor organiza în premieră o secțiune „In memoriam”, în cadul căreia vor fi expuse creațiile unor foarte importanți maeștii trecuți în eternitate, o secțiune dedicată acuarelei și o secțiune a tinerilor artiști cu vârste de până în 35 de ani.
Astfel, Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia, își deschide porțile pentru o nouă atracție culturală de excepție – a doua ediția a Salonului Internațional de Arte Vizuale „Martha Bibescu”.
În perioada 8 – 28 iulie 2025, parterul palatului în care a locuit una din cele mai distinse personalități ale aristocrației europene a secolului al XX-lea – prințesa Martha Bibescu, se va transforma într-un spațiu al excelenței artelor vizuale contemporane.
Înscrierile se vor face on-line, în perioada 15 mai – 22 iunie 2025, pe adresa de e-mail: salonulmarthabibescu@gmail.com
Amănunte despre condițiile de participare la acest salon găsiți pe:
https://www.asociatiaprovalores.ro/salonul-martha-bibescu/
Organizatori: Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului, Primăria Municipiului Bucureşti, Uniunea Artiștilor Plastici din România și Asociația Pro Valores
Sponsor: vinuri.shop
Parteneri media: Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Internațional, Radio Trinitas, Agerpres, Amos News, Zile și Nopți, Modernism, JurnalMM.ro, Coolt Neamț, Top Business, Piața de artă, România pozitivă.