„Ți-am spus eu!”- reacția președintelui Federației Internaționale de Natație după cele două medalii de aur ale lui Popovici

5 0
 
Camelia Potec, președintele FRNPM, s-a întors din Singapore fericită nu doar pentru cele 3 medalii ale „tricolorilor”,  ci și pentru performanță istorică reușită de ea la nivel managerial: a fost aleasă în Comitetul Executiv al Federației Internaționale de Natație, devenind primul român cu un astfel de rol. În culisele succesului, imediat după cursa de aur la 100 metri liber a lui David Popovici, președintele forului mondial i-a șoptit zâmbind: „Ți-am spus eu!”
Trei medalii, două de aur prin David Popovici (100 și 200metri liber) și un bronz obținut de Constantin Popovici la sărituri de la mare înălțime. Acesta este bilanțul României la mondialele de la Singapore, motiv de mare satisfacție pentru Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.
„Sunt foarte mândră și mă gândeam acum, în cele 20 de ore venind de la Singapure, cum să fac să nu uit niciodată această competiție.  Cu siguranță va rămâne în istoria sportului românesc și în istoria natației din România” – Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.
Fosta campioană olimpică a dezvăluit care a fost cel mai intens moment de la concursul din Singapore și a dezvăluit ce i-au zis șefii natației mondiale după cursa de aur a lui David la 100 metri liber.
„Cred că cea mai grea cursă pe care am trăit-o acolo a fost finala de 200 de metri liber. La 100 de metri liber am fost puțin mai relaxată, pentru că l-am văzut pe David înainte foarte sigur pe el, foarte matur și foarte hotărât. Proba de 200 de metri a fost un pic diferită, era prima finală la acest campionat mondial, dar el a reușit să gestioneze emoțiile, a reușit să câștige pe ultimii metri această medalie de aur . La ultima cursă a lui David, la 100 de metri liber, am auzit din partea președintelui Federației Internaționale și președintelui Federației Europene “I told you “ – “ți-am spus eu”. Lumea din natația mondială știe ce potențial are David. Era clar că după un 200 de metri înotat așa cum a făcut-o el, va zbura prin apă la 100 m liber. David a reușit să ne facă pe toți mândri, a reușit să ne facă pe toți mai buni și să-l privim și cu mai mult respect pentru cine este” – Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.
 
Șefa natației din România a dezvăluit ce a făcut dublul campion mondial după medaliile obținute.
 
“La cursa de 200 de metri liber am fost alături de o mare parte a echipei, au venit și colegii de la sărituri în apă și am încercat să-i transmitem lui David toată energia noastră. David a fost foarte matur și foarte calm după fiecare cursă, chiar și înaintea curselor. A fost fericit în aceeași măsură, dar foarte serios în ceea ce privește partea de recuperare, chiar dacă a vorbit cu absolut toți oamenii din presă de acolo, chiar dacă a durat mai mult de o oră de la festivitatea de premiere până să ajungă la bazinul de încălzire, până să ajungă la noi să-l felicităm și să-l îmbrățișăm. El nu a folosit nici o scurtătură să ajungă mai repede la hotel, să doarmă, ci pur și simplu a mai stat ore bune să se recupereze. Este un exemplu pentru toți cei care fac sport de performanță, că oricât de fericit ai fi, oricât de supărat ai fi, recuperarea este lege și trebuie să fie lege” – Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.
Pe lângă succesul din bazin, natația românească a mai bifat o mare performanță: Camelia Potec a fost aleasă în Comitetul Executiv al Federației Internaționale de natație.
„Sunt primul român care reușește să intre în boardul Federației Internaționale. Un lucru care mă onorează, un lucru extraordinar pentru țara noastră și pentru faptul că, după multă muncă, după ce am câștigat respectul oamenilor din natația mondială, am fost votată să fac parte din această echipă de conducere pentru următorii patru ani” – Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.
 
Pentru federalii români nu urmează pauză, ci o perioadă și mai intensă: organizarea Campionatului Mondial de juniori, de la Otopeni, în perioada 19-24 august.
„Am și venit mai devreme înainte echipei României de la Singapore pentru că în două săptămâni organizăm campionatele mondiale de înot pentru juniori, o competiție nouă pentru România, o competiție cu foarte mulți participanți, peste 1000 de sportivi vor veni la Otopeni. Avem și noi 18 sportivi, un număr extraordinar de mare, sperăm și în rezultate frumoase. Mai avem multe de pus la punct di punct de vedere organizatoric, avem multe întâlniri … Probabil pe 14 august vor începe să ajungă echipele de natație din lume, vor fi peste 120 țări participante. Cu siguranță ne pregătim pentru spectacol! Și abia aștept! Chiar dacă mai e mult de muncă, abia aștept să înceapă competiția și abia aștept să văd echipa României în formă!” – Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.
Camelia Potec speră ca rezultatele obținute la mondialul seniorilor să le dea un boost de încredere și juniorilor.
„Am văzut că absolut toți sportivii din lotul național au postat despre David și imagini de la televizoarele din propriile case sau chiar de la bazele sportive de unde au urmărit cursele lui. Am văzut că inclusiv sportivii care sunt deja consacrați și care au reușit medaliile europene de juniori au postat inclusiv despre adversarii de la acele probe care au reușit performanțe remarcabile. M-am bucurat să văd că sunt juniorii cu ochii pe aceste campionate mondiale și cu siguranță au învățat și ei multe lucruri din ceea ce au văzut de la seniori” – Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.
 
foto:frnpm/facebook

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *