Seria mea de articole publicate în ultimii ani pe această pagină își arată rezultatele și în plan local și regional, de la un timp. Pe măsură ce am povestit aici dialogul pe care l-am stabilit cu guvernul și cu Ministerul Infrastructurii și Transporturilor, cărora le-am adresat întrebări și interpelări prin intermediul Parlamentului României, au apărut reacții din ce în ce mai vocale în susținerea interesului nostru comun și în plan local și regional. Recent, am avut o lungă și productivă discuție cu reprezentanți locali, pe subiectul care ne preocupă pe toți: drumul rapid de deplasare de la Râmnicu Vâlcea până pe autostrada Sibiu-Pitești. Se circulă deja pe această autostradă în direcția Pitești-București și de aici spre Moldova, spre Marea Neagră și, la nevoie, spre Bulgaria și în Orient. Vâlcenii își încep această călătorie cu un drum peticit, peste deal, până la Tigveni. Urcă pe autostradă la Curtea de Argeș și, de aici, cu viteză maximă legală spre capitală și în cele două-trei zări care se deschid. Toate drumurile noastre, ale vâlcenilor, încep anevoie și riscant, într-un fel de secolul trecut și continuă în secolul actual, de la Tigveni și până la destinație. La întoarcere, secvența Tigveni-Râmnicu Vâlcea ne prinde obosiți de lungimea traseului parcurs pe autostrăzi și ne pune la grea încercare ieșirea la mal, cum se spune. Sosirea acasă, adică. În cozi de vehicule cu tracțiune animală și utilaje agricole, bine mascate cu camioane de marfă, care înoată alene peste deal.
Spuneam că sunt mai optimist de câteva zile în privința realizării unui drum mai rapid și mai civilizat între Râmnicu Vâlcea și Tigveni. Am purtat un dialog lămuritor cu autorități locale și regionale, mult mai determinate să lucrăm împreună la obținerea sprijinului național, guvernamental, pentru realizarea acestui drum. Este nevoie de noi toți, împreună, pentru a pune piciorul în prag și pentru a arăta cât de necesar este acest drum de puțin peste douăzeci de kilometri pentru locuitorii județului Vâlcea, pentru turiștii care vin aici să-și recapete forțele și sănătatea și pentru interesele strategice pe care țara le are în munții din nordul regiunii în care trăim. Izolarea produsă de absența unui drum care se întinde pe o aruncătură de băț este nu numai o neglijență administrativă, ci și o greșeală de strategie economică, socială și militară, aș spune eu. Tradiționalele trecători prin care românii de dincoace și de dincolo de Carpați au comunicat timp de sute și sute de ani tind să fie mai puține decât oricând. Mai moderne prin autostrada Sibiu-Pitești, în curând, dar mai puține prin lipsa legăturilor care să-i ducă pe oameni pe acea autostradă, vreau să spun. Sper ca discuțiile pe care le-am avut recent să înalțe valul vâlcean de susținere a unui proiect de drum expres de la Râmnicu Vâlcea la Tigveni inaugurat cât mai aproape de momentul deschiderii oficiale a autostrăzii Sibiu-Pitești. Sunt ceva mai optimist în acest sens. De la un timp.
Deputat,
Eugen Neața!