APIA primește Cereri de plată pentru Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite”

3 0

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada  20 aprilie – 15 iulie, beneficiarii care au depus cereri de sprijin pentru accesarea Schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite” în cadrul sesiunilor 1/2016, 2/2017, 3/2018, 4/2019, 5/2020 și/sau 6/2021 și care și-au asumat angajamente în baza schemei, pot depune cereri de plată aferente anului 2026. De asemenea, formularele de modificare a cererilor de plată pot fi depuse până la data de 15 iulie 2026, inclusiv.

În conformitate cu prevederile OMADR nr.102/30.03.2026 privind aprobarea formularului – tip de cerere 2026, cererile de plată pentru schema de ajutor de stat se depun la Centrele Judeţene APIA/Centrul Municipiului Bucureşti. Prin cererile de plată se poate solicita sprijinul aferent lucrărilor de întreținere/îngrijire și/sau pentru compensarea pierderilor de venit agricol ca urmare a împăduririi terenurilor agricole.În funcţie de tipul costurilor solicitate, la dosarul cererii de plată se vor atașa documentele doveditoare privind efectuarea lucrărilor de întreținere/îngrijire specificate în capitolul V  – ”Documente atașate cererii de plată” din Formularul – tip al cererii de plată pentru anul 2026.

Informaţii detaliate privind Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite se regăsesc postate pe site-ul APIA www.apia.org.ro , la adresa: http://www.apia.org.ro/ro/directia-masuri-de-sprijin-i-iasc/masuri-delegate-din-pndr.

     APIA, mereu aproape de fermieri!

SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *