COMUNICAT DE PRESĂ
Bucureşti, 28 iulie 2026 – În cadrul ședinţei de astăzi, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a adoptat măsuri privind funcționarea pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private, după cum urmează:
- Reglementare
Proiectul de Normă pentru modificarea și completarea art. II din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 14/2024 privind modificarea și completarea Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 41/2015 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate ale entităților care desfășoară activitate de asigurare și/sau reasigurare, precum și pentru modificarea și completarea anexei la Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 41/2015 (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile).
- Autorizare
Aprobarea domnului Mesut Yetișkul pentru un nou mandat în funcția de Director general la societatea Signal Iduna Asigurări S.A.;
Aprobarea solicitării S.A.I. Muntenia Invest S.A. de autorizare a modificării intervenite în modul de organizare și funcționare a societății ca urmare a majorării capitalului social;
Aprobarea solicitării Agista Management S.R.L. de autorizare a modificărilor intervenite în Actul constitutiv al Societății de Investiții Alternative cu Capital Privat Agista Investments S.A.;
Aprobarea prospectului întocmit în vederea admiterii la tranzacționare pe piața reglementată administrată de BVB a acțiunilor ordinare emise de societatea Novere Capital S.A. București.
********
Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară
Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro