Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției 

805 0

PRECIZARE DE PRESĂ

 

În urma apariției în mass-media a unui articol privind o persoană diagnosticată pozitiv la infecția cu COVID-19, facem următoarele precizări:

Persoana s-a prezentat în urma întoarcerii din București în Vâlcea, la medicul de familie unde a fost consultată. Menționăm că personalul medical a purtat echipament de protecție standard în momentul efectuării consultului medical.

În urma transmiterii rezultatului testului ( pozitiv), s-au făcut recomandări către personalul medical de a rămane în izolare la domiciliu. Întrucât personalul medical este asimptomatic, până în prezent, nu s-au recoltat probe.

Din ancheta epidemiologică efectuată a rezultat faptul că persoana a purtat mască și mănuși în momentul părăsirii domiciliului și nu a avut contacți apropiati ( persoana care a avut contact față în față cu un caz de COVID-19 la o distanță mai mică de 2 m și pe o durată de peste 15 minute).

În privința mijloacelor de transport cu care persoana diagnosticată pozitiv a călătorit, conform Hotărârii nr. 5 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea, furnizorii publici și privați de transport persoane au obligația de a lua măsuri pentru asigurarea dezinfecției, la finalizarea traseului, a habitaclului mijlocului de transport (bare, suporți de susținere, uși, scaune etc) cu dezinfectanți pe bază de alcool și clor.

Autoritățile publice din localitatea respectivă au realizat dezinfecția scării unde persoana își are domiciliul în mod repetat.

Vă aducem la cunoștință că persoana internată și supravegheată medical are până în acest moment o evoluție favorabilă.

Purtător de cuvânt,

Dr. Amelia Pițiga

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *