În fiecare an, începând din 2017, Federația Română de Fotbal organizează Youth Council, un program care urmărește să aducă aproape de fotbal tinerii cu inițiativă și cu idei de dezvoltare a comunității ce pot fi materializate în proiecte cu fotbalul având rolul de liant social.
La ediția din acest an, desfășurată în perioada 21-24 aprilie, 50 de voluntari din echipa EURO 2020 s-au alăturat inițiativei și au participat la 11 seminarii online susținute de specialiști din lumea sportului.
În această perioadă, vorbitorii au împărtășit din experiența lor și au prezentat numeroase bune practici utile participanților. Printre temele abordate se numără: importanța programelor de voluntariat, strategii de comunicare, planificarea evenimentelor, crearea brandurilor în sport, obiective și indicatori de performanțe în cadrul organizațiilor sportive.
În încheierea sesiunilor interactive, participanții au fost informați cu privire la proiectul final – o sesiune practică în cadrul căreia aceștia pot propune inițiative și idei care pot avea un impact pozitiv asupra dezvoltării industriei sportului.
„Am apreciat mult atitudinea vorbitorilor față de noi, au fost foarte deschiși, ne-au împărtășit din experiența lor și ne-au răspuns tuturor curiozităților. Mă bucur că am ales să mă alătur echipei EURO 2020 și să fac parte din acest program” (Flori, voluntar EURO 2020)
„Sunt bucuros că am avut șansa de a fi implicat într-un astfel de proiect înainte de EURO. A fost plăcut să revăd membrii echipei de voluntari și să descopăr mai multe despre industria sportului” (Florin, voluntar EURO 2020)
„A fost o plăcere să descopăr bune practici din lumea sportului. Prin astfel de proiecte sunt convins că standardul în fotbalul românesc va fi ridicat tot mai mult” (Andrei, voluntar EURO 2020)
Youth Council 2020 a stabilit un nou record: 120 de tineri din 5 țări au participat la seminariile online. Printr-o prezență numeroasă în acest proiect, Federația Română de Fotbal le-a oferit voluntarilor înscriși șansa de a participa la un program educațional apreciat la nivel european și premiat în cadrul Galei UEFA Grow.