Mircea Miclea: „Cum explicăm peste 10 ani că într-un judeţ cu 17 infectaţi nu s-a ţinut şcoala? În 1918, vârf de gripă spaniolă, au venit, la Alba Iulia, 100.000 de oameni”

689 0

„În 1918 era vârful de criza al epidemiei de gripă spaniolă. Toţi fruntaşii transilvăneni, animaţi de un ideal naţional au mers din sat în sat, au organizat alegeri şi s-au întrunit la Alba Iulia 100 de mii de oameni, pentru că au avut un ideal. După 100 de ani, ceea ce vedem acum este umbra umbrei acelor oameni. E ruşinos… o astfel de atitudine”, scrie fostul ministru al educației Mircea Miclea, preluat de Romanian Global News.

“În Buzău sunt 17 oameni infectaţi, în Harghita sunt 19, în Vâlcea sunt 24, oare cum o să explicăm noi peste 5-10 ani că într-un judeţ în care erau 17 infectaţi (probabil nici unul dintre ei copil) nu s-a ţinut şcoala? De aceea mi se pare că această decizie este greşită. Nici nu mai are rost să venim cu soluţii, soluţiile se puteau găsi, însă e mult mai uşor să spui nu, nu se poate. Statul a spus că nu se poate redeschide şcoala şi cu asta s-a spălat pe mâini de orice altă gândire de a găsi soluţii.”, a spus Mircea Miclea, în cadrul emisiunii „România te priveşte”, de pe Look Plus.

Fostul ministru a propus, în urmă cu 10 ani, înfiinţarea unei platforme şcolare de e-learning, care să includă programe şcolare, exemple de lecţii pentru toate temele din programele şcolare. „Măcar astăzi se putea lua decizia ca într-o lună de zile de acum încolo toţi elevii din ţara aceasta să fie dotaţi cu câte un laptop sau o tabletă, astfel încât, din toamnă, dacă cumva iarăşi vine pandemie peste noi, măcar atâta să aibă la dispoziţie. Nu, nu s-a luat această decizie pentru că nu-i interesează de fapt educaţia”, a mai spus Miclea pentru Look Plus.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *