VIDEO Curierul de Râmnic | Am fost aproape de vârful muntelui vulcanic, în căldarea lui, aproape de ceruri

Am fost la Mănăstirea Stănișoara.

Călimanești-Căciulata, Jiblea, Păusa, indicatorul spre Mănăstirea Stănisoara, opt kilometri de mers cu mașina sau pe jos, o mare parte pe un drum pietruit.

Iar pe marginea drumului o să vezi câteva pensiuni minunate. Dupa aceea începe drumul pietruit pe lângă un mic pârâiaș, unde găsești amenajate multe locuri de picnic, cu mese și cu băncuțe. Bună treabă a facut primarul din Călimanești cu amenajarea acestora!

Am ajuns sus, ne-au întâmpinat niște văcuțe de rasă, care știau să pozeze și un măgăruș foarte curios. Acolo erau grajdurile. De acolo cobori spre căldarea unde este asezată mănăstirea.

Unde este așezată mănăstirea nu mai bate vantul. Linistea domnește. Se aud sunete din sala de mese iar în biserica mare ne întâmpină un călugăr de la care luăm lumânările cu care ne ducem la morți și vii. De la același călugăr luăm pliante și câteva informații, în principal despre icoana mare din argint venită de la muntele sfânt.

Am găsit în picioare și funcțională clădirea micuță din stânga, unde am dormit eu cu Teo Boicescu și prietenii lui, prin anii 70, când am urcat acolo venind de la mănăstirea Turnu.

Ne-am asezat pe o banca și am urmărit cu ochii vreo 16 tineri, rockeri  după ținută, care urcau spre Releu. Acel Releu pe care-l vedem și din Râmnic în zilele senine. Și care, Releu se înalță maiestuos deasuprea noastra.

O oază de liniște și de credință, unde te încarci cu bine, unde poți să-ți liniștești mintea. Avem nevoie de asta pentru că ”lucrurile negre” din viața de zi cu zi ne ocupă tot timpul.

Am avut noroc de o zi cu soare care a ținut atâta timp cât a durat vizita noastră.

Merita să scriu despre asta la ziar.

Cătălin Statie